O deteriorare a politicii fis-cale în România este de aşteptat în următoarele luni, pe fondul evoluţiilor interne generate de criză, a apreciat, ieri, într-o analiză, economistul şef al Alpha Bank Group, Michael Massourakis, potrivit Agerpres.
"Aşteptăm o deteriorare a politicii fiscale în România şi o adâncire a deficitului bugetar, din cauza crizei financiare", a spus Massourakis, în seminarul financiar bancar EU Cofile, organizat de BNR, Alpha Bank şi ARB.
Economistul şef al Grupului Alpha Bank este, totuşi, optimist în ceea ce priveşte evoluţiile din regiunea Europei Centrale şi de Est, pentru 2010.
"Credem că, în 2010, economiile regiunii vor începe să îşi revină. Este posibil să asistăm la o scădere a deficitelor bugetare în multe ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, în jurul a 5% din PIB", a spus Massourakis.
Acesta a explicat că există semnale clare că economiile vor începe să îşi revină din 2010, arătând că inves-tiţiile străine directe în regiune, chiar dacă au scăzut, nu au dispărut total şi vor fi înregistrate şi în anul următor.
"Unul din indiciile care mă fac să cred că va exista o recuperare economică în 2010 este creşterea intrărilor externe. În 2009, investiţiile străine au continuat să vină la niveluri mai mici, dar au venit. Faţă de intrările în regiune de 25 de miliarde de euro din 2008, în 2010 vor exista investiţii de până la 10 miliarde de euro", a spus Michael Massourakis.