Alro va realiza investiţii de peste 14 milioane dolari

E.D.
Companii #Bunuri Industriale / 30 mai 2014

Producătorul de aluminiu Alro Slatina va implementa, în acest an, investiţii de 14,225 milioane de dolari pentru susţinerea procesului de producţie existent, susţine un comunicat al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti.

În urma hotărârii Adunării Generale Ordinare de astăzi, acţionarii au aprobat planul de investiţii pentru acest, an ce presupune alocarea a 14.125.000 dolari pentru Direcţia Aluminiu Primar a companiei şi 100.000 dolari pentru Direcţia Aluminiu Prelucrat.

"Programul de investiţii al S.C. ALRO S.A. în anul 2014, este un program de investiţii absolut necesar pentru susţinerea procesului de producţie existent astfel încât să fie asigurate condiţiile necesare realizării producţiei bugetate şi continuării procesului de eficienţă energetică a proceselor tehnologice", susţine ALRO într-un comunicat.

Programul de Investiţii din anul 2014 include proiecte de investiţii care au fost aprobate anul anterior, au fost începute în anul aprobării şi se continua în anul 2014, aflându-se în diferite stadii de implementare. În 2014, valoarea totală necesară pentru implementarea Programului de Investiţii la S.C. ALRO S.A. este de 14,225,000 dolari, din care 1,315,000 dolari pentru proiectele de investiţii aprobate în anul 2013, ce se află în desfăşurare (3 proiecte) şi 12,909,000 dolari pentru proiecte de investiţii noi (5 proiecte). În aceeaşi Adunare, acţionarii au mai aprobat şi bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţii, prin care se estimează o pierdere de 18,329 milioane dolari.

De asemenea, în acest an, Alro preconizează că va obţine din vânzări venituri de 604,754 milioane dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb