Alternativa protecţionistă

În studiul privind perspectivele economiei mondiale publicat la sfârşitul lunii ianuarie şi actualizat pe baza ultimelor proiecţii FMI avertiza că 2009 va cunoaşte cea mia slabă rată de creştere economică de la al doilea război mondial încoace.

Cu toate că guvernele naţionale au încercat să contracareze tensiunile care au afectat pe rând pieţele financiare şi apoi economia "reală" redresarea durabilă a economiei rămâ­ne încă improbabilă.

Incertitudinile sunt generate de incapacitatea sectorul financiar de a se redresa şi de a permite deblocarea pieţelor de credit.

Reacţia mai degrabă improvizată a autorităţilor publice în favoarea anumitor sectoare economice nu s-a soldat cu rezultate favorabile, ceea ce nu presupune abandonarea injecţiilor de capital sau a preluării activelor toxice, ci orientarea acestora mai ales către domeniile şi întreprinderile viabile pe termen mediu. Pentru ca toate acestea să ajungă însă la un rezultat fericit care să fie cea mai bună alternativă economică: asigurarea cu precădere a liberului schimb sau protecţionismul?

Cu o zi înaintea începerii reuniunii G7 de la Roma de la sfârşitul săptămânii trecute Dominique Strauss-Kahn, directorul FMI, consideră că protecţionismul ia astăzi în contextul actualei crize noi forme, de la obligarea băncilor să rezerve ajutorul financiar doar pentru teritoriul naţional la planurile de relansare dedicate doar produselor naţionale.

În continuarea acestei abordări miniştrii de finanţe ai G7 s-au angajat să nu cedeze protecţionismului, iar Statele Unite şi Franţa au fost criticate la Roma, primul stat pentru clauza "Buy American" conţinută la un moment dat în planul de relansare, iar al doilea pentru ajutoarele acordate industriei franceze a automobilului.

Cel puţin la fel de important precum reiterarea evlavioasă a crezului antiprotecţionist a fost şi propunerea privind crearea unor "noi reguli menite să asigure o nouă ordine economică mondială".

În acest sens un corpus minimum de reguli, numite - oarecum în memoria acordurilor de la Bretton Woods şi a defunctului "etalon aur" - "etalonul legal" vor fi discutate mai întâi la reuniunea G20 care se va organiza la Londra în luna aprilie şi analizate, poa­te chiar aprobate, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern G8 care se va organiza în Italia în iulie.

Dar de unde vine obsesia, reluată şi la reuniunea G7 de la Roma, că în faza crizei mondiale soluţiile nu pot fi decât globale, şi, în nici un caz naţionale? Căci, dacă tot sunt la mare preţ politicile keynesiene şi referinţele la new deal american sunt atât de populare de ce nu s-ar relua şi experienţele protecţioniste ale acelei epoci, cu atât mai mult cu cât acestea au asigurat ieşirea din Marea depresiune şi relansarea economiei mondiale? Pentru a înlesni ieşirea din criza anilor 1930 Statele Unite au adoptat o politică care favoriza produsele americane şi interzicea în anumite circumstanţe achiziţionarea produselor străine. Tocmai în asta conta celebra lege a pieţelor Buy American din 1933 la care făcea oarecum referire programul de relansare economică criticat la Roma. Ori acum, când criza mondială face ravagii, se impune mai mult decât oricând corectarea printr-un fel de drepturi compensatorii, cu măsură, dar fără compromisuri, cel puţin la nivel european a efectelor dumpigului social, ecologic şi fiscal pe care multe aşa-zise puteri economice emergente l-au practic în ultimul deceniu. Un protecţionism european bine temperat ar putea fi o alternativă de ieşire la liman. Chiar dacă nu liberul schimb e de vină pentru deriva economiei mondiale, centrarea comerţului internaţional pe competiţie şi nu pe cooperare a generat efecte perverse. Dar cine are curajul să pună în discuţie "sacrosantele" dogme ale liberului schimb neo-conservator? În orice caz, nu Dominique Strauss-Kahn!