Altfel: cît şi cum?

Cea mai banală, dar şi cea mai precisă propoziţie, spusă în legătură cu 11 septembrie, anunţa simplu, încă din primele clipe ale tragediei: Lumea va fi altfel. Cît de mult, altfel? şi, mai ales, Cum, altfel?, avem prilejul să evaluăm, de atunci încoace, în fiecare an.

Chiar dacă statele şi marile comunităţi umane, din motive care ţin de caracteristicile lor de civilizaţie, cultură şi putere, parcurg în acelaşi timp kantian secvenţe istorico-temporale diferite, interacţiunea tot mai intensă dintre ele, impusă de globalizare, creează condiţiile unei contemporaneităţi secundare, mai slabă, dar totuşi capabilă să creeze o unitate de destin şi parcurs pe care o numesc "sincronicitate istorică derivată". În acest sens, 11 septembrie ni s-a întîmplat şi nouă, nu doar americanilor şi Americii, iar consecinţele acelor evenimente interferează cu viaţa fiecăruia dintre noi: persoană, comunitate, stat. Viaţa noastră, de atunci, este altfel. Ceea ce continuă să difere este unitatea cu care măsurăm această diferenţă şi referenţialele de care ne servim, pentru a-i sesiza caracteristicile!

Cei răspunzători de destinele politice ale Statelor Unite au decis atunci, şi încă un deceniu după aceea, că "Altfel" echivalează cu îmbrăţişarea unei posturi active de modelare a condiţiilor internaţionale care va include, ba chiar la loc de frunte, instrumentele de forţă şi presiune militară. SUA nu mai pot continua să fie o super-putere globală, legată de mîini şi de picioare în situaţiile în care ar fi în interesul ei să folosească unul dintre cele mai importante atuuri: puterea militară. Aceasta a fost decizia administraţiei Bush, atunci cînd, dintr-o sală de şcoală elementară, a pronunţat cuvintele fatidice: "America se află în război!". O propoziţie justificată nu în ultimul rînd de faptul că asaltul asupra Americii, la 11 septembrie, avea caracteristicile unei operaţiuni de război, iar din punct de vedere juridic avea forţa unei "declaraţii de război" în cea mai riguroasă formă! Din acel moment, lumea a început să fie altfel, spre exemplu, pentru Irak şi Saddam Hussein. Ţara a întîlnit un destin mai tulburat de conflicte şi probleme interne decît oricînd în istoria sa, iar personajul a dat de laţul juvăţului şi podeaua nesigură a trapei de spînzurătoare. Din magma bogat revărsată a vulcanului deschis de intervenţia militară din Irak s-au desprins, după aceea, încet dar sigur, determinantele noii relaţii a Americii cu spaţiul geo-politic al lumii islamice, din banda care cuprinde nordul magrebian al Africii, pînă în Siria şi Iran. Aceste consecinţe, seminţele unei lumi noi şi în această parte de lume, îşi derulează efectele, încă, sub ochii noştri. Cum va fi această nouă lume, salutată iniţial cu entuziasm ca o "primăvară arabă", dar care arată astăzi tot mai mult ca o "iarnă arabă", nimeni nu poate spune, nici măcar cu grade de aproximaţie foarte îngăduitoare. Pare deocamdată o lume prăbuşită de pe piedestalul unei modernităţi forţate şi slab înrădăcinate, undeva, într-un hău al tuturor posibilităţilor, dintre care foarte puţine stau sub auspicii favorabile, dătătoare de speranţe pentru un viitor mai bun decît prezentul pe care l-au părăsit în încleştarea unor bătălii care seamănă tot mai puţin a "revoluţii" şi tot mai mult cu nişte războaie civile, augumentate şi manipulate de intervenţii şi implicări ale puternicilor lumii. O lume pe care instrumentele instituţionale şi de drept internaţional "ruginite", ale ONU, nu o pot ajuta, practic, cu nimic, nici măcar atunci cînd sute de mii de oameni nevinovaţi cad victime ale sîngeroaselor bătălii pentru putere, cînd nimeni nu se mai dă în lături de la nici o grozăvie, cum este cea a folosirii gazelor toxice pentru a ucide "eficient" grupuri mari de bărbaţi, femei şi copii.

Cel de-al doilea vector al direcţiei "Altfel", deschis de evenimentele de la 11 septembrie, este cel care a erodat cel mai puternic şi mai rapid statutul internaţional al Statelor Unite: criza economică. Una care, iată, nu mai poate fi stăpînită prin mijloacele tradiţionale. Clasica abordare "fărîmiţăm criza mare şi ne alegem cu mai multe, dar mici, pe care le putem gestiona fără mari zguduiri!" nu serveşte la nimic. Am făcut mai multe crize, dar ele nu vor să rămînă mici, ci cresc şi se fac repede mari, cam tot atît de mari cît era cea iniţială. Nici abordarea insolită prin care costurile cele mai mari ale crizei au fost urgent trecute în contul datoriei publice a statelor (naţionalizarea pierderilor din sistemul financiar-bancar) nu a dat rezultatele scontate. Mai puţin unul: datoriile statelor au devenit, ele însele, parte a motorului care face ca această criză (buchet de crize) să accelereze de la o zi la alta, asemeni unui motor de rachetă aşezat pe bancul de probă, dar scăpat de sub control!

Doisprezece ani de la acel 11 septembrie, lumea este cu siguranţă, în multe direcţii, cu multe unităţi de măsură, Altfel. Din păcate, la întrebarea: Cum altfel?, răspunsul nu este deloc cel sperat. E altfel, în mai rău!