ANAF a realizat venituri de 98,55% din programul bugetar, în luna aprilie 2010

C.P.
Macroeconomie / 12 mai 2010

Veniturile bugetare realizate de A.N.A.F. în luna aprilie 2010 au fost de 13.209,03 milioane lei reprezentând 98,55% din programul bugetar (13.403,48 milioane lei), arată un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Totalul veniturilor bugetare realizat de ANAF, cumulat pe primele patru luni ale anului 2010 a însumat 44.435,16 milioane lei, ceea ce reprezintă 95,95% din programul comunicat de Ministerul Finanţelor Publice.

Totalul veniturilor bugetare colectate în perioada analizată a fost de 46.894,87 mil. lei, cu cca. 6% mai mari decât totalul veniturilor realizate (44.435,16 mil. lei), având în vedere ca: sumele reprezentând TVA şi accize efectiv restituite au fost de 1.965,86 mil. lei; contribuţiile la fondurile de pensii administrate privat virate de către CNPAS prin diminuarea conturilor de venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat au insumat 486,57 mil. lei; sumele virate pentru sponsorizarea entităţilor non-profit au fost de 7,28 milioane lei.

În perioada ianuarie - aprilie 2010, ANAF, la nivel naţional, a acordat amânări la plată, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2009, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un număr de 4.286 contribuabili pentru o suma totală a obligaţiilor fiscale restante înregistrate de aceştia în valoare de 1,5 miliarde lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4760
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.6244

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb