În 2023, piaţa locală de transport şi logistică, pe toate palierele sale, a trecut printr-o perioadă de ajustare, marcată pe de o parte de oportunităţi importante, dar şi de provocări, conform unei analize realizate de Gebruder Weiss România. Desigur, efectele vor fi vizibile şi în 2024, însă totuşi anul acesta este marcat de optimism, chiar dacă unul rezervat.
Dinamica legislativă şi impactul în industria de profil
Noile cerinţe guvernamentale şi politicile fiscale adoptate, cum ar fi implementarea sistemului e-Factura, e-Transport sau SAF-T (Standard Audit File for Tax), dar şi politicile de majorare a salariului minim pe economie şi deficitul forţei de muncă au fost principalele presiuni resimţite de mediul de afaceri. Aceste provocări locale s-au combinat însă cu efectele unor evenimente internaţionale, cum ar fi conflictele regionale şi contextul inflaţionist generalizat. Astfel, a fost necesar un efort suplimentar pentru companii, atât din punct de vedere al resurselor umane, cât şi financiar, pentru a se conforma acestor cerinţe noi şi pentru a-şi adapta procesele operaţionale.
Impulsionarea industriei - Investiţii în infrastructura de transport locală
Dezvoltarea infrastructurii de transport şi alinierea reglementărilor la standardele internaţionale au reprezentat o provocare, dar şi o oportunitate crucială pentru îmbunătăţirea eficienţei şi competitivităţii industriei logistice din România în 2023. Mai multe proiecte majore cum ar fi extinderea şi modernizarea reţelei de autostrăzi şi drumuri expres s-au desfăşurat în 2023. Spre exemplu, Autostrada A1 (Autostrada Soarelui), Autostrada A3 (Autostrada Transilvania), precum şi drumurile expres Braşov - Cluj-Napoca şi Piteşti - Sibiu. Aceste proiecte au facilitat transportul rutier de mărfuri, reducând timpul de călătorie şi costurile asociate.
Investiţiile au avut în vedere şi infrastructura portuară şi feroviară. De exemplu, Portul Constanţa a continuat să fie un punct crucial de tranzit pentru mărfuri, iar modernizările au fost realizate pentru a îmbunătăţi eficienţa operaţională şi capacitatea portuară. Îmbunătăţirile infrastructurii feroviare au fost, de asemenea, pe agenda de dezvoltare, cu scopul de a spori inter-conectivitatea între diferitele regiuni ale ţării şi de a promova transportul feroviar de mărfuri ca alternativă la cel rutier. Modernizarea şi electrificarea unor linii feroviare au crescut eficienţa şi capacitatea reţelei feroviare.
Segmentele de logistică şi transport aerian, piloni ai sustenabilităţii
În ceea ce priveşte segmentul de logistică, anul trecut s-a raportat o creştere constantă a cererii de servicii, alimentată de expansiunea continuă a industriei şi consolidarea poziţiei ţării ca hub logistic în regiunea Europei de Est.
Transportul aerian s-a dovedit, de asemenea, a fi un pilon pentru creştere, oferind servicii de calitate şi în timp util, chiar şi în perioadele dificile. În acest sector, câteva entităţi cheie care au ajutat la stabilizarea acestui segment sunt companiile din sfera producţiei, comerţului electronic şi FMCG. În prima parte a anului 2023, cererea pentru transportul aerian a fost sub nivelul anului anterior, determinând o ofertă excedentară din partea liniilor aeriene şi o scădere a preţurilor. Totuşi, în a doua jumătate a anului, redresarea economică globală a intensificat cererea, iar volumele de marfă au demonstrat o tendinţă solidă de creştere, mai ales în contextul dificultăţilor în transportul maritim.
Provocări globale cu răspuns local
"Piaţa de transport şi logistică a fost profund influenţată, anul trecut, de o serie de evenimente semnificative, care au modelat dinamica şi au impus noi direcţii pentru sector. Printre acestea, conflictele regionale, schimbările climatice şi integrarea vehiculelor electrice în lanţurile de aprovizionare s-au remarcat ca fiind deosebit de influente", a declarat Viorel Leca, Director General al Gebruder Weiss România.
Conflictele regionale, precum cel continuu din Ucraina şi cele izbucnite în cursul anului 2023, inclusiv tensiunile între Israel şi Hamas şi atacurile din Marea Roşie, au avut un impact direct asupra securităţii şi eficienţei lanţurilor de aprovizionare globalizate. Acestea au contribuit la creşterea incertitudinii pe piaţă, afectând preţurile şi disponibilitatea serviciilor de transport, şi au necesitat adaptări rapide din partea companiilor, precum rute ocolitoare, pentru a menţine fluxurile de mărfuri neîntrerupte.
Pe lângă aceste provocări, schimbările climatice au devenit tot mai evidente, cu efecte directe asupra industriei de transport şi logistică. De exemplu, problema secetei şi a temperaturii crescute a mării care au afectat traficul prin canalul Panama ilustrează modul în care fenomenele climatice extreme pot perturba traseele comerciale tradiţionale şi pot genera majorări de tarife de transport.
Un alt aspect relevant pentru 2023 a fost integrarea tot mai accentuată a vehiculelor electrice (EV) în lanţurile de aprovizionare, ca răspuns la nevoia de sustenabilitate şi reducere a amprentei de carbon. Acest trend reflectă o schimbare semnificativă în industrie, companiile investind tot mai mult în tehnologii verzi pentru a-şi optimiza operaţiunile şi pentru a răspunde cererilor tot mai mari pentru servicii eco-friendly.
"Toate acestea au testat rezilienţa lanţurilor de aprovizionare, au impus noi strategii de operare şi au impus o mişcare accelerată către sustenabilitate şi tehnologii verzi, subliniind nevoia de inovaţie şi flexibilitate în faţa unui peisaj global în continuă schimbare", a mai spus Viorel Leca.
Tendinţele anului 2024 - un an greu, dar totuşi marcat de optimism
Chiar dacă începutul anului a adus o uşoară scădere în traficul internaţional şi o contracţie în consum şi puterea de cumpărare, există un optimism rezervat că lucrurile se vor stabiliza în 2024. Această perioadă presupune adaptare şi flexibilitate pentru a gestiona schimbările economice şi politice.
Astfel, în contextul globalizării economiei şi a comerţului internaţional, se preconizează o creştere a cererii pentru servicii de transport şi logistică în România. Tehnologiile avansate, sustenabilitatea şi adaptarea la schimbările politice vor fi prioritare pentru companiile de profil, iar investiţiile în infrastructură vor juca un rol crucial în îmbunătăţirea eficienţei sectorului.
Aşteptările sunt moderat optimiste pe segmentul de transport maritim şi aerian, cu conştientizarea că mediul economic va fi strâns legat de cel politic, într-un an marcat şi de evenimente electorale majore.
"Ne aşteaptă un an greu, cu volume în scădere şi marje de profit reduse, similar cu situaţia din Europa în această prima parte a anului. În faţa clientului, diferenţa o vor face companiile care reuşesc să atragă şi să păstreze oameni motivaţi şi implicaţi, care aduc valoare reală prin activitatea lor", a declarat, la rândul său, Adelina Anghel, Area Manager East, Gebruder Weiss România.