Consumul de pizza în România se menţine la un nivel ridicat, cel mai cunoscut preparat din bucătăria italiană s-a vândut anul trecut de mai bine de 5 milioane de ori, conform unei analize efectuate de Glovo, platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, cu ocazia Zilei Internaţionale a Pizzei, se arată într-un comunicat al Glovo, remis redacţiei.
Astfel, România ocupă locul doi în lume în ceea ce priveşte numărul de comenzi de pizza şi primul loc în Europa de Sud-Est, cele mai multe fiind livrate în Capitală, unde se comandă în continuare mai multă pizza decât în Roma sau Barcelona, conform sursei sursei menţionate.
Topul oraşelor cu cei mai mulţi iubitori de pizza este completat de Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Oradea şi Braşov, în timp ce titlul pentru cel mai mare fan al cunoscutului preparat îi revine unui utilizator din Iaşi, care, pe parcursul anului 2023, a comandat 569 de pizze, depăşind recordul din anul precedent, transmite sursa. De asemenea, cea mai scumpă comandă înregistrată pe Glovo pe acest segment, în valoare de 3.958 lei, a fost plasată anul trecut de către un utilizator din Constanţa, adaugă sursa.
În ceea ce priveşte gusturile, românii rămân fideli sortimentelor tradiţionale, cele mai comandate tipuri de pizza fiind Diavola, Quattro Stagioni, Quatro Formaggi, Margherita şi Capriciosa, arată datele comunicatului.
Vinerea şi sâmbăta sunt zilele preferate pentru comenzile de pizza, 32% din totalul comenzilor fiind plasate doar în aceste zile. Mai mult, momentul de consum preferat este cina, în intervalul orar 19:00 şi 21:00 fiind plasate mai mult de o treime din totalul comenzilor, precizează sursa menţionată. Cu toate acestea, potrivit aceleiaşi analize Glovo, "minutul de aur" s-a înregistrat în data 20 decembrie 2023 la 11:57, când s-a comandat, în medie, o pizza la fiecare 3 secunde şi jumătate, informează compania.
Iarna rămâne anotimpul în care se comandă cele mai multe pizza în România, conform sursei. La nivel anual, rata de consum a fost constantă, iar data de 8 martie rămâne ziua în care au fost livrate cele mai multe pizze: peste 24.000, arată datele comunicatului.