ANALIZĂ SAXO BANK: Petrolul scade şi aurul creşte la începutul volatil al lui 2016

Adina Lateş
Materii Prime / 11 ianuarie 2016

Tema centrală ce a ajutat la aducerea indicelui de materii prime Bloomberg la un minim de 1999 a fost nesiguranţa dacă devalorizarea accentuată a yuanului nu a fost cumva expresia unei încetiniri neaşteptat de bruşte în China, scrie Ole Hansen, analist Saxo Bank.

Yuanul chinezesc în scădere a declanşat o scădere majoră pe pieţele globale în prima săptămână de tranzacţionare a anului. Acţiunile chineze în cădere au forţat de două ori întreruperea tranzacţionării, în timp ce acţiunile globale au avut cele mai proaste patru zile de început de an din 1988 încoace. Preţurile petrolului au scăzut la cel mai mic nivel din 2004, aurul a crescut brusc pe baza cererii determinată de investiţia în ceva sigur şi acoperind pe scurtă durată poziţiile short supra-extinse, iar metalele industriale au căzut sub greutatea încetinirii potenţiale peste aşteptări din China, cel mai mare consumator al lumii., aminteşte Hansen.

"Uitându-ne la performanţele individuale ale materiilor prime, reprezentate mai jos, pare că un an întreg a fost adunat într-o singură săptămână. Tema centrală ce a ajutat la aducerea indicelui de materii prime Bloomberg la un minim de 1999 a fost nesiguranţa dacă devalorizarea accentuată a yuanului nu a fost cumva expresia unei încetiniri neaşteptat de bruşte în China.

Bursele din toată lumea s-au înfricoşat la acest gând, iar indicele chinezesc Shanghai Shenzhen CSI 300 s-a prăbuşit cu procentaje de două cifre înainte de a se stabiliza la finalul săptămânii, atunci când în final CNY s-a stabilit un pic mai sus. Raportul despre locurile de muncă din SUA de vineri, mai puternic decât se credea, nu a reuşit să determine o redresare, ceea ce indică faptul că ne putem aştepta la şi mai multă durere pe termen scurt", se arată în analiza Saxo Bank.

Indicele materiilor prime BBG Soft a scăzut la un minim al ultimelor şase săptămâni după ce a fusese cel mai puternic sector către finalul lui 2015. Cacao, una din materiile prime ce a performat cel mai bine anul trecut, a ajuns la un minim al ultimelor opt luni cu previziuni că actualele preţuri mari vor determina o redresare importantă a rezultatului în sezonul 2016/2017. Fondurile speculative au aruncat prosopul şi au ieşit din poziţiile long, ducând aşadar pierderea vârfului din decembrie la peste 15%. "După exod, acum ne putem aştepta la o redresare, nu în ultimul rând datorită preocupărilor pe termen scurt legate de seceta de pe Costa de Fildeş", precizează sursa citată.

Metalele industriale, cât şi metalele albe precum platina şi paladiumul, au urmat scăderea bursei din China. Aceste materii prime au cea mai mare expunere la creştere şi cerere în China, iar acest lucru s-a tradus în preţuri mai mici care la rândul lor au dus la scăderea stocurilor miniere. Indicele SPDR Metals and Mining (XME) a terminat primele patru zile de tranzacţionare în scădere cu aproape 5%. Spre diferenţă, am văzut Market Vectors Gold Miners ETF (GDX) tranzacţionându-se în creştere cu 8.5% în aceeaşi perioadă.

Conform sursei citate, sectorul energetic a fost cel mai puternic lovit, în ciuda susţinerii din partea vremii reci din SUA care a ajutat la creşterea gazului natural. Traderii de ţiţei au început săptămâna trecută fiind prinşi în tensiunile geopolitice crescânde dintre Iran şi Arabia Saudită. Însă creşterea de preţ pe care această nesiguranţă a adus-o pe piaţă a durat mai puţin de 24 de ore, iar ceea ce a urmat a fost o lichidare bruscă.

Aceasta a fost determinată de punerea accentului din nou pe excedentul global actual care este de aşteptat să se înrăutăţească pentru ca apoi lucrurile să se îmbunătăţească pe parcursul anului. În plus faţă de producţia de petrol, traderii au fost nevoiţi să aibă de-a face şi cu potenţialul impact al cererii din China care nu a fost pe măsura aşteptărilor.

Ţiţeiul WTI şi Brent au găsit susţinere la 32$/baril, în timp ce coşul de petrol al Opec a continuat să scadă, ajungând, joi, la 27,85$/b. Să nu uităm, totuşi, de Canada, unde preţul Western Canadian Select, unul dintre cele mai scumpe de extras ţiţeiuri, a scăzut sub 20$/b ca să atingă recordul minim la 19$/b. Preţurile actuale sunt mult sub nivelurile de închidere, aşa că am putea începe să vedem producătorii ducând proiectele pe linie moartă sau închizându-le complet.

"Preţurile mai mici sunt antidotul producţiei mari şi, având în vedere numărul din ce în ce mai mare al producătorilor cu costuri ridicate din SUA şi Canada ce operează acum sub nivelul de închidere, vom vedea cum producţia va începe să încetinească pe parcursul următoarelor săptămâni şi luni.

Dar înainte ca acest lucru să se întâmple, piaţa tot va trebui să se ocupe de extra-barilii ce vin din Iran în câteva săptămâni, descurcându-se, în acelaşi timp, cu nivelurile stocurilor SUA, care sunt cu peste 100 de milioane de barili peste media pe cinci ani. Centrul de depozitare important din Cushing, Oklahoma, ce serveşte drept nod de livrare pentru contractele futures pe ţiţeiul WTI, a trecut printr-o creştere de 10 milioane de barili în ultimele luni. La 63 de milioane de barili, containerele se apropie de capacitatea maximă, iar dacă se umplu, proprietarii vor fi nevoiţi să ducă petrolul la preţuri mai mici pentru a atrage cumpărători.

Redresarea petrolului, odată ce se va întâmpla, nu va avea loc până când piaţa va fi convinsă că riscul unor pierderi suplimentare a fost redus. Ceea ce va urma este o posibilă mişcare bruscă de creştere, cu poziţiile speculative short adăugând presiune în plus în mişcarea de creştere.

Riscurile geopolitice nu sunt niciodată departe, iar noul an ne-a amintit acest lucru cu cearta dintre Iran şi Arabia Saudită. Dar a indicat bine şi cât de imună a devenit piaţa pe măsură ce excedentul de provizii a redus ameninţarea creşterii preţurilor similare celor din primele părţi ale acestui deceniu.

Prima de risc geopolitic tinde să fie evaluată prin ţiţeiul Brent, deci orice creştere a tensiunii va face ca Brent să recupereze o parte din primă faţă de ţiţeiul WTI care a pierdut în urma ridicării interdicţiei de export SUA de luna trecută", arată Ole Hansen.

Analistul Saxo Bank mai precizează că, pe termen foarte scurt, nivelul 30$/b va reprezenta un prag important, în timp ce o breşă a rezistenţei la 40$/b va fi necesară înainte de a putea vorbi despre instalarea unui minim. Piaţa de options a trecut printr-o creştere importantă a cererii pentru opţiunile put, cu vârfuri la 30$ şi 25$, iar acest lucru ar putea indica teama crescândă de pierderi suplimentare sau doar faptul că traderii preferă din ce în ce mai mult să exprime slăbirea şi mai mare a preţurilor prin options.

"Aurul a început 2016 la atac, preţurile cresc, mai ales atunci când evaluarea se face în yuan. Ofertele de siguranţă şi randamentele scăzute ale obligaţiunilor legate de tensiunile din Orientul Mijlociu, combinate cu problemele din China şi devalorizarea yuanului, au ajutat toate la atragerea cumpărătorilor (nu în ultimul rând fondurile speculative care au început anul deţinând o poziţie short record)

Cererea pentru investiţiile de siguranţă s-a dovedit a avea o existenţă limitată în multe ocazii anterioare, aşa că mulţi investitori încă ezită să se alăture acestei direcţii. Pe un termen mai scurt, perspectiva pentru materiile prime în general şi mai ales pentru XAUUSD, cât şi traiectoria dobânzilor pe termen scurt, deţine răspunsul.

Din perspectivă tehnică, aurul s-a tranzacţionat lateral din noiembrie, dar creşterea peste 1,102$/uncie a deschis uşa pentru o mişcare în sus, iniţial la 1,119$/uncie. Raportul despre locurile de muncă din SUA, publicat vineri, mai puternic decât aşteptările, nu a ridicat dolarul, iar aurul a reuşit să găsească susţinere înainte de 1,088$/uncie. Acesta e acum nivelul cheie sub care sentimentul s-ar putea înrăutăţi din nou. ", se menţionează în analiza Saxo Bank.

Potrivit documentului amintit, mare parte a tranzacţiilor de cumpărare de până acum pare să fi venit din fondurile speculative ce au redus ceea ce au fost poziţii short record din 29 decembrie încoace. În acea săptămână, poziţiile nete short au sărit cu aproape două treimi în principal datorită poziţiilor long ce au fost reduse în urma redresării post-Federal Open Market Committee (Comisia Federală a Pieţei Deschise).

Investitorii ce tranzacţionează aur prin produsele tranzacţionate la bursă au fost vânzători net în ultimele săptămâni, şi doar la finalul săptămânii s-a văzut o creştere a cererii. Totalul titlurilor la începutul acestui an se află încă chiar deasupra minimului pe şase ani.

Orice schimbare a sentimentului în această etapă va lăsa multe fonduri - şi în special pe cele menţionate anterior - sub-investite, însă la acest moment nu a fost detectată nici o reducere la scară mare sau o schimbare a sentimentului. Acest lucru face ca partea de sus să fie limitată deocamdată, având însă datele din SUA ce indică un ritm accelerat al creşterii dobânzilor SUA, precizează analistul Saxo Bank.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb