ANALIZĂ SECTORIALĂ EY ROMÂNIA: Randamentele aşteptate de investitori au crescut în 2022 cu 3%

G.D.
Piaţa de Capital / 9 februarie 2023

Ileana Guţu

Ileana Guţu

Tendinţa crescătoare a costului capitalului, remarcată pe parcursul primelor trei trimestre ale anului trecut şi conturată încă din a doua parte a anului 2021 a fost întreruptă în ultimul trimestru al anului 2022, conform analizei sectoriale EY România, informează un comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, din perspectiva evoluţiilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cele mai mari creşteri ale costului capitalului s-au păstrat la nivelul sectorului de servicii medicale (+7,7 p.p.) şi cel al tehnologiei informaţiei (+4,6 p.p.). Pe fondul generalizat al scăderilor de randament comparativ cu trimestrul al treilea al anului 2022, cele mai mari variaţii pot fi observate în sectorul proprietăţilor imobiliare (-1,8 p.p.) şi al materiilor prime (-1,2 p.p.). O excepţie notabilă este şi evoluţia trimestrială înregistrată în cazul bunurilor de larg consum (-1,1 p.p. faţă de trimestrul anterior), consemnată după o creştere solidă în trimestrele anterioare.

Perspectivele privind economia mondială s-au deteriorat pe parcursul anului 2022, ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia. Pe fondul unei creşteri economice mai modeste şi al unei inflaţii mai ridicate şi mai persistente decât se anticipase, au fost resimţite presiuni asupra preţurilor mărfurilor, cu efect pe lanţul valoric global. Spre finalul anului, evoluţia economică a fost superioară celei estimate anterior, pe seama impulsionării activităţii în sectoarele critice, generată şi de măsurile de sprijin guvernamental. Conform datelor preliminare aferente finalului de an, se conturează o creştere economică timidă pentru perioada următoare, în mare parte influenţată de impactul înăspririi politicilor monetare.

În acelaşi timp, chiar dacă efectele asupra lanţurilor de aprovizionare au fost observate pe tot parcursul anului 2022 şi au afectat activitatea economică, impactul constrângerilor privind producţia şi activitatea economică încep să se diminueze. În acest sens, pentru ultimul trimestru al anului 2022 s-a înregistrat o stagnare a randamentului aşteptat de investitori în sectorul produselor industriale în relaţie cu trimestrul al treilea (comparativ cu scăderea înregistrată în trimestrul al doilea faţă de primul trimestrul al anului curent).

"Comparativ cu trimestrele anterioare ale anului 2022, observăm o stagnare relativă a randamentelor aşteptate de investitori în contextul ultimelor evoluţii macroeconomice şi geopolitice. Chiar dacă dobânzile de referinţă ale băncilor centrale au continuat să fie majorate şi este posibil să fie majorate şi în continuare, împingând costurile de împrumut la cel mai mare nivel de după 2008, se remarcă faptul că paşii de creştere sunt la niveluri mai scăzute faţă de deciziile anterioare. Exceptând sectorul serviciilor medicale, al tehnologiei informaţiei şi cel al produselor industriale, toate celelalte sectoare analizate au înregistrat scăderi ale costului capitalului în acest trimestru", declară Ileana Guţu, Partener şi Coordonator al departamentului de Evaluare, modelare financiară şi analize economice, EY România.

La finalul trimestrului al patrulea 2022, chiar dacă tendinţa este una de scădere faţă de trimestrul anterior, se constată faptul că randamentele cerute de investitori rămân aproape de maximul perioadei de 7 ani analizate (cu sectorul serviciilor medicale la nivel maxim) şi, totodată, se menţine tendinţa din trimestrul anterior, respectiv înregistrarea celor mai scăzute randamente la nivelul sectoarelor de telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei, subliniază sursa citată.

Analiza se bazează pe datele financiare disponibile la sfârşitul celui de-al patrulea trimestru (T4) al anului 2022, publicate de companiile listate din 10 sectoare: bunuri de consum şi de larg consum, energie, servicii financiare, servicii medicale, produse industriale, tehnologia informaţiei, materii prime, proprietăţi imobiliare şi servicii de telecomunicaţii.

Pe fondul estimărilor privind menţinerea scenariului politicilor monetare la un nivel suficient de agresiv pentru a determina reducerea inflaţiei în intervalul ţintă, dar şi al decelerarării creşterii economice, sectorul proprietăţilor imobiliare a înregistrat din nou cea mai mare scădere a multiplicatorului EBITDA, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii 7 ani (11,5x), urmat de cel al energiei (scădere cu 0,3x), şi el la minimul aceleiaşi perioade.

Sectoarele care au înregistrat evoluţii trimestriale pozitive din perspectiva multiplicatorului EBITDA sunt cele ale tehnologiei informaţiei (creştere cu 1,6x, la nivelul de 9,4x), al bunurilor de consum (creştere cu 0,8x, la nivelul de 9,9x), dar şi al produselor industriale (creştere cu 0,4x, la nivelul de 10,6x).

"În ciuda reducerii ritmului de creştere a produsului intern brut al României observat în trimestrul al patrulea al anului 2022, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi în contextul prelungirii conflictului din Ucraina, acesta denotă totuşi o creştere robustă. Pentru anul 2022, ajustările de creştere economică sunt de natură pozitivă - ultima ajustare fiind de 0,3 p.p., de la 4,6% la 4,9% - pe fondul aportului semnificativ al sectorului construcţiilor, dar şi al creşterii investiţiilor raportate în ultima parte a anului. Chiar dacă un scenariu prudent în ceea ce priveşte evoluţia economiei pentru perioada următoare este probabil, pe fondul presiunilor inflaţioniste, al contracţiei economice în Europa, al problemelor aferente lanţurilor de aprovizionare şi al evoluţiei preţurilor la energie, considerăm că o creştere a investiţiilor prin intrările de fonduri europene - programe operaţionale şi PNRR - poate constitui un punct de susţinere solid pentru creşterea economică din acest an", declară Ileana Guţu.

Instrumentul de analiză sectorială este dezvoltat de Echipa de evaluare, analiză economică şi modelare financiară (Valuation, Modelling and Economics - VME) din cadrul departamentului de Strategie şi Tranzacţii al EY România, iar analiza sectorială poate fi accesată în secţiunea site-ului EY "Valuation Insights"/"Perspective de Evaluare", baza de date fiind actualizată trimestrial, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb