ANAT: Până la 80% din pachetele turistice pentru sărbătorile de iarnă au fost cumpărate

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 18 noiembrie 2008

ANAT: Până la 80% din pachetele turistice pentru sărbătorile de iarnă au fost cumpărate

Agenţiile de turism din România au vândut pachetele turistice destinate sărbătorilor de iarnă în proporţie de până la 80 la sută, a declarat consultantul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Traian Bădulescu.

"Pachetele turistice pentru sărbătorile de iarnă au fost contractate, până în prezent, în proporţie de 70 - 80%. Iar pe la începutul lunii decembrie ne aşteptăm ca ofertele agenţiilor să se epuizeze", a precizat reprezentantul ANAT, citat de NewsIn.

Acesta a menţionat că în ceea ce priveşte Aus-tria, cea mai solicitată destinaţie externă, nu se mai găsesc decât pachete ce pornesc de la 800 de euro, în condiţiile în care acum o lună se puteau găsi oferte pentru acestă ţară cu preţuri începând de la 250 de euro.

De asemenea, pentru destinaţii interne precum Valea Prahovei sau Moieciu - Bran, se pot găsi foarte greu oferte, a spus Bădulescu.

Potrivit reprezentantului ANAT, oferte destul de atractive pentru destinaţii externe se mai pot găsi în Bazinul Mediteranean. Totodată, la preţuri tentante, agenţiile oferă vacanţe în staţiunile balneo--climaterice sau pe litoral.

Estimările Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism relevă că numărul turiştilor români care vor călători în străinătate în sezonul de iarnă va creşte anul acesta "peste media cu care ne-am obişnuit, adică cu aproximativ 35%", a spus Traian Bădulescu.

"Turiştii români călătoresc din ce în ce mai mult peste graniţă, iar pentru sezonul de iarnă estimăm că numărul acestora va creşte faţă de perioada similară a anului trecut cu aroximativ 35%, peste media obişnuită", a precizat reprezentantul ANAT.

În ceea ce priveşte turismul intern, acesta a estimat pentru perioada de iarnă o creştere a numărului de turişti cu 10 la sută faţă de anul trecut.

Potrivit ANAT, destinaţiile preferate de români în perioada sărbătorilor de iarnă sunt în continuare staţiunile montane, în special cele de pe Valea Prahovei, urmate de staţiunile balneo-climaterice şi turismul rural, care a început să fie vândut şi prin agenţiile de turism.

Privitor la turismul extern, agenţiile spun că cele mai soliciatea des-tinaţii pentru perioada sărbătorilor de iarnă vor fi Austria, Bulgaria, Egipt, Franţa, dar şi destinaţiile exotice precum Cuba.

Ca o nouă tendinţă, reprezentanţii agenţiilor de turism au observat că, de Crăciun, turiştii români se orientează către pensiunile rurale, iar pentru Anul Nou, către staţiunile montane unde se cazează la hoteluri şi vile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb