Ancheta în cazul incendiului care a cauzat închiderea aeroportului Heathrow este condusă de poliţia antiterorism

M.P.
Internaţional / 21 martie

Ancheta în cazul incendiului care a cauzat închiderea aeroportului Heathrow este condusă de poliţia antiterorism

Comandamentul antiterorism al poliţiei metropolitane conduce ancheta cu privire la sursa incendiului de la substaţia din Hayes care a determinat vineri o pană de curent de proporţii şi oprirea totală a activităţii pe aeroportul Heathrow din Londra, unul dintre cele mai aglomerate din lume, relatează The Guardian.

Totuşi, poliţia din Londra subliniază că în prezent nu există indicii că ar fi vorba despre un act de sabotaj.

"Colaborăm cu brigada de pompieri din Londra pentru a stabili cauza incendiului, care rămâne sub anchetă. Deşi în prezent nu există niciun indiciu cu privire la o infracţiune, păstrăm deschise toate pistele. Având în vedere amplasarea substaţiei şi impactul pe care acest incident l-a avut asupra infrastructurii naţionale critice, comandamentul antiterorism al Met conduce acum anchetele", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei metropolitane. "Acest lucru se datorează resurselor şi capacităţilor specializate din cadrul acestui comandament, care pot contribui la progresul rapid al acestei anchete pentru a reduce la minimum perturbările şi a identifica cauza", a explicat reprezentantul Met.

Aeroportul Heathrow din Marea Britanie a declarat vineri că nu este clar când va putea fi redeschis cel mai aglomerat aeroport din Europa, după ce un incendiu i-a întrerupt alimentarea cu energie electrică, blocând pasagerii şi înfuriind companiile aeriene care s-au întrebat cum a putut ceda o infrastructură atât de importantă.

Flăcări uriaşe şi pâlcuri de fum negru s-au înălţat spre cer joi seara, în jurul orei locale 23.00 (vineri, 1.00 ora României), în timp ce un incendiu cuprinsese substaţia electrică din Hayes, ceea ce a dus la închiderea aeroportul Heathrow. "Incendiul a implicat un transformator care cuprindea 25 000 de litri de ulei de răcire, care a fost complet aprins", a declarat Jonathan Smith, subcomisar adjunct la Brigada de pompieri din Londra. "Acest lucru a creat un pericol major din cauza echipamentului de înaltă tensiune, încă sub tensiune, şi a naturii incendiului alimentat cu ulei", a explicat oficialul. Până dimineaţă, transformatorul a putut fi văzut fumegând, fiind stropit cu spumă albă de stingere a incendiilor.

Pana de curent a obligat Heathrow, cel mai aglomerat aeroport din Europa, să se închidă, perturbând programul zborurilor din întreaga lume şi provocând speculaţii cu privire la cauza incendiului. Ministrul britanic al energiei, Ed Miliband, a declarat vineri că nu există niciun indiciu că ar fi fost vorba de un act infracţional. Întrebat dacă poliţia investighează cauza incendiului ca un posibil incident terorist, Smith a spus că nu poate comenta. "Tot ce pot spune este că Poliţia Metropolitană investighează cauza acestui incendiu, asistată cu competenţă de ofiţerii noştri de investigare a incendiilor", a spus el.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5937
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2096
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9445
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.8879

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
energyexpo.ro
hipo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb