Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) va renunţa la reglementarea tarifelor pe pieţele de terminare a apelurilor de voce în reţelele publice de telefonie fixă şi mobilă, conform unui comunicat de presă al instituţiei.
Potrivit sursei citate, iniţiativa vine ca urmare a stabilirii la nivel european a tarifelor pentru terminarea apelurilor la puncte fixe, respectiv la puncte mobile.
"În urma parcurgerii procesului de consultare publică naţională, ANCOM a agreat cu industria proiectul de decizie privind retragerea obligaţiilor individuale existente în sarcina furnizorilor de servicii de terminare a apelurilor de voce la puncte fixe, respectiv la puncte mobile, desemnaţi cu putere semnificativă în runda anterioară de analize de piaţă. Autoritatea derulează periodic demersuri de revizuire a pieţelor relevante de gros, conform legislaţiei naţionale şi europene în vigoare, pentru a asigura funcţionarea pieţelor cu amănuntul de telefonie în condiţii concurenţiale şi pentru a proteja astfel interesele utilizatorilor finali. Prin intermediul proiectului de decizie dezbătut şi agreat cu industria, ANCOM retrage toate obligaţiile impuse la nivel naţional în sarcina operatorilor identificaţi cu putere semnificativă pe pieţele relevante corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor de voce la puncte fixe, respectiv la puncte mobile în reţelele publice de telefonie", se arată în comunicat.
ANCOM precizează că, la baza deciziei, au stat analizele realizate pe ambele pieţe de terminare a apelurilor, pentru evaluarea oportunităţii menţinerii, modificării sau retragerii obligaţiilor impuse anterior, care au arătat că, în profida existenţei unor bariere la intrarea pe piaţă, circumstanţele concurenţiale s-au schimbat de la precedenta etapă de evaluare a acestor pieţe.
Astfel, un element determinant pentru concluziile analizelor de piaţă realizate a fost intrarea în vigoare, începând cu data de 1 iulie 2021, a Regulamentului Delegat (UE) 2021/654, care reglementează, la nivel european, tarifele maxime ce pot fi percepute pentru serviciile de terminare a apelurilor. În acest sens, "odată eliminată cea mai importantă problemă concurenţială ce ar putea apărea pe pieţele identificate, şi anume posibilitatea furnizorilor de servicii de terminare a apelurilor de a-şi manifesta puterea de piaţă prin creşterea excesivă a tarifelor pentru terminarea în propriile reţele publice de telefonie a apelurilor provenite din alte reţele, Autoritatea a considerat că riscul apariţiei altor probleme concurenţiale la nivel naţional este puternic diminuat", notează instituţia.
"Întrucât atunci când sunt retrase anumite obligaţii impuse în sarcina unor furnizori cu putere semnificativă este necesar ca operatorii, care au calitatea de cumpărători şi sunt afectaţi de aceste măsuri, să cunoască din timp schimbările intervenite pe piaţă, ANCOM a stabilit o perioadă tranzitorie de un an. Pe parcursul acestei perioade, obligaţiile specifice impuse anterior vor fi menţinute în aceleaşi condiţii", menţionează Autoritatea.
Conform cadrului european de reglementare în domeniu, ANCOM urmează să notifice măsurile propuse către Comisia Europeană (CE), Organismul Autorităţilor Europene de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor Electronice (OAREC) şi autorităţile naţionale de reglementare din celelalte state-membre ale Uniunii Europene.
Entităţile notificate vor putea trimite la ANCOM comentarii şi observaţii în termen de o lună de la data transmiterii măsurilor.