ANCOM: Reţelele de telefonie mobilă au fost suprasolicitate după cutremur

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 30 aprilie 2009

Reţelele de telefonie mobilă au fost suprasolicitate după cutremurul de sâmbătă seara şi s-au înregistrat congestii semnificative de trafic, care au dus la respingerea a până la 60% dintre apelurile iniţiate, susţine Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

În urma controlului efectuat de ANCOM la principalii operatori de telefonie, Autoritatea a constatat că nu s-au produs întreruperi ale funcţionării reţelelor de telefonie în perioada imediat următoare cutremurului de sâmbătă, 25 aprilie, însă s-au înregistrat congestii semnificative de trafic ce au dus la respingerea a până la 60 la sută dintre apelurile iniţiate.

Din datele analizate de Autoritate, reiese că primii trei operatori de telefonie din România, respectiv Orange, Vodafone şi Cosmote, au înregistrat un număr mediu dublu de convorbiri efectuate în interval de o oră după producerea cutremurului, faţă de intervalul de o oră anterior, şi un număr de intenţii de efectuare de apeluri de trei până la de zece ori mai mare în aceleaşi perioade.

În cazul reţelelor de telefonie fixă, nu s-au înregistrat congestii de trafic, cu excepţia centralelor de tranzit ale Romtelecom din Bucureşti, Bacău şi Galaţi, unde depăşirea medie a capacităţii acestora a fost între 10 la sută şi 16 la sută.

Romtelecom a înregistrat un număr triplu de convorbiri efectuate cu succes în interval de o oră după producerea cutremurului faţă de intervalul de o oră anterior, iar UPC şi Telemobil au înregistrat un număr mediu dublu de convorbiri efectuate.

Zonele din România unde după cutremur s-au înregistrat cele mai multe încercări de efectuare de apeluri au fost Bucureşti, centrul Munteniei, Dobrogea şi Moldova, adică zonele în care seismul s-a resimţit cel mai puternic.

Numărul de apeluri transmise către operatorul numărului unic de urgenţă 112 a crescut cu 50 la sută în intervalul de o oră după producerea cutremurului faţă de intervalul de o oră anterior. Operatorii au obligaţia de a finaliza cu prioritate apelurile către 112 ale utilizatorilor proprii şi susţin că, în măsura posibilităţilor tehnice, au respectat această obligaţie. Confirmarea acestor afirmaţii necesită o serie de teste şi investigaţii suplimentare, pe care ANCOM le va derula în perioada următoare.

"Unele convorbiri aflate în desfăşurare la momentul declanşării cutremurului s-au întrerupt. Acest lucru a fost cauzat de faptul că, în timpul cutremurului, unele legături radio s-au întrerupt din cauza balansului echipamentelor, dar au revenit la normal după seism. Majoritatea dificultăţilor întâmpinate de utilizatorii care încercau să dea telefon s-au produs în prima oră după cutremur şi au fost cauzate de congestiile masive înregistrate în cazul telefoniei mobile", a declarat preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu.

El atrage atenţia că, într-o situaţie reală de dezastru, comunicarea prin intermediul reţelelor comerciale de telefonie mobilă este nesigură în perioada imediat următoare catastrofei.

"Reţelele comerciale de telefonie nu pot fi dimensionate pentru numărul maxim de apeluri pe care ar putea să le efectueze simultan toţi utilizatorii lor pentru că atunci costurile ar deveni imense. În situaţii extreme, cum au fost atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 de la New York, cele de la Londra şi de la Madrid, reţelele de telefonie au fost supraîncărcate şi mulţi utilizatori nu au putut da telefon. În asemenea situaţii, se recomandă ca utilizatorii de telefonie să se limiteze la apelurile strict necesare şi cu adevărat urgente", a precizat Marinescu.

ANCOM recomandă crearea unor Planuri de asigurare a continuităţii serviciilor la fiecare operator şi integrarea lor la nivel naţional prin Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, desfăşurarea unor exerciţii periodice (o dată la doi ani), care să testeze viabilitatea acestor planuri, dar şi dezvoltarea unor programe de educare a populaţiei privind comportamentul în situaţii de urgenţă.

ANCOM este instituţia care stabileşte regulile pentru piaţa de comunicaţii din România şi veghează la respectarea acestora.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb