Andrei Marga a demisionat din funcţia de preşedinte al ICR

Ziarul BURSA #Cultură / 18 iunie 2013

Andrei Marga a demisionat din funcţia de preşedinte al ICR

Andrei Marga şi-a prezentat, ieri, demisia din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), potrivit unui comunicat al instituţiei.

Andrei Marga spune că demisionează din funcţia de preşedinte al ICR, "cu solicitarea ca demisia să între în vigoare imediat".

În comunicatul de presă, Andrei Marga spune că, de când a fost numit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, în data de 11 septembrie 2012, a fost supus defăimărilor, "tipice înţelegerii primitive a politicii": "La data respectivă (11 septembrie 2012, n.r.) mă aflam în Germania, unde mă pregăteam pentru a-mi onora contractul ca profesor invitat la Universitatea din Toronto (Canada). Am acceptat numirea şi am trimis declaraţia de intenţii (...). Instantaneu, s-au lansat defăimări, tipice înţelegerii primitive a politicii, mai ales după reţeta deformării celor spuse, pentru a putea fi < combătute >. S-a folosit apoi orice alt pretext pentru atacuri, mergând până la fabricaţii biografice spre a influenţa naivii. Nu am de rectificat sau de retractat nimic din ceea ce am spus până acum. În plus, pentru că în România se minte vârtos şi se deformează copios vorbele şi faptele, mai precizez că documentele acţiunii mele la ICR - la fel ca şi documentele acţiunii mele la Ministerul Educaţiei Naţionale, la Universitatea din Cluj şi la Ministerul Afacerilor Externe - sunt publicate în volume ce pot fi consultate. Se poate minţi o vreme, dar, până la urmă, se poate verifica pe acte. Documentele acţiunii la ICR constituie un nou volum (cu titlul < Alocuţiuni, reacţii, documente >, 2013), în succesiunea celui evocat".

Andrei Marga mai susţine că, de când a fost numit preşedinte al ICR, Institutul "s-a schimbat în bine": "S-au recompus forurile de conducere ale ICR. Am înlocuit desemnările discreţionare în funcţii cu concursuri. Între timp, directorii institutelor din New York, Paris, Chişinău, Lisabona, Budapesta şi directorii adjuncţi de la New York, Berlin, Viena, Roma, Veneţia, Lisabona sunt noi. Alţi directori şi directori adjuncţi noi se află în procedură de numire. S-a elaborat un nou program, axat pe acţiuni cu impact durabil. A început reconstrucţia bibliotecilor româneşti şi a prezenţei româneşti în mari biblioteci. S-a restabilit primatul valorii autorului şi a operei în faţa oricăror altor considerente (vârstă, afinităţi etc.). S-a instalat o nouă înţelegere, lărgită a culturii (incluzând, de asemenea, ştiinţele şi reflecţiile instituţionale, filosofia şi teologia). Un nou sistem de burse s-a pus în aplicare, iar o nouă geografie a institutelor culturale române în străinătate se află în faza aprobărilor".

El a mai spus că, de când conduce ICR, "s-a intrat într-o nouă interacţiune cu mediul economic, cu personalităţile şi institutele din ţară" şi "s-a revenit la folosirea chibzuită a resurselor": "S-a participat la toate târgurile majore de carte şi a debutat revista românească de recenzii destinată străinătăţii. S-au făcut multe alte lucruri, în premieră. Un buletin informativ periodic a informat asupra lor. S-au lansat deja organizarea de librării româneşti în străinătate, crearea accesului online la fondul bibliotecilor autohtone, a platformei de comunicare globală a celor care folosesc limba română şi altele. Nici o altă instituţie publică a României nu s-a schimbat atât de mult, într-un timp atât de scurt".

Andrei Marga precizează că nu a răspuns decât sporadic denigrărilor, nici chiar atunci când acestea semănau cu ceea ce un filosof spunea: "Eu le vorbeam de infinit, iar ei aminteau de lungimea pantalonilor".

De asemenea, Andrei Marga spune că a fost confruntat continuu cu cel puţin trei impedimente. "Primul provine dintr-o legislaţie ce este atât de < originală > încât nu are seamăn în ţările europene. De pildă, nu doar consiliul de conducere, ci şi conducerea executivă este pluricoloră la ICR, ceea ce îngreunează decizia, iar trecerile prin comisiile senatului a revocărilor din funcţie nu se face nici în cazul, evident mai important, al ambasadorilor. Al doilea impediment provine din restricţiile bugetare impuse în 2012-20013. Al treilea provine din birocraţia sufocantă a aprobărilor. Spre exemplu, deschiderea ICR Nurnberg - Munchen, pentru care s-au primit acordul guvernului Bavariei în decembrie 2012 şi, în zece zile, aprobarea Ministerului de Externe german, nu are nici acum, după mai mult de şapte luni, răspunsul Ministerului român de Externe", a spus Marga.

Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat au cerut, ieri, revocarea lui Andrei Marga din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, precum şi a vicepreşedinţilor ICR Horia Gârbea şi Vladimir Simon.

"În conformitate cu solicitarea făcută în Biroul Permanent (al Senatului, n.r) de lunea trecută, comisiile reunite de cultură şi politică externă au analizat situaţia documentelor prezentate de ICR, în conformitate cu legea, ne referim la raportul de activitate al ICR pe anul 2012 şi pe contul financiar pe 2012. (...) Am constatat că, pentru prima dată, o instituţie aflată în subordinea Senatului nu a respectat legea (...) În consecinţă, am supus votului comisiilor reunite aflate în cvorum propunerea ca, pentru a evita astfel de situaţii, conducerea operativă a Institutului Cultural Român, respectiv preşedintele ICR, Andrei Marga, şi cei doi vicepreşedinţi (Horia Gârbea şi Vladimir Simon, n.r.) să fie demişi. Aceas­tă propunere a fost votată cu o largă majoritate, 11 voturi < pentru >, 4 < împotrivă >", a declarat preşedintele Comisiei pentru cultură din Senat, Georgică Severin.

Preşedintele comisiei pentru cultură din Senat a declarat, ieri, la finalul şedinţei, că Institutul Cultural Român nu a trimis raportul de activitate şi contul de execuţie bugetară pe anul 2012 până la data prevăzută de lege.

Întrebat de ce preşedintele ICR, Andrei Marga, nu a fost invitat la şedinţa comisiilor, Severin a spus că discuţia forurilor s-a bazat pe documentele oficiale, nu şi pe fondul activităţii instituţiei.

Andrei Marga a fost numit la conducerea Institutului Cultural Român pe 11 septembrie 2012, prin vot în plenul Senatului. Conducerea ICR s-a schimbat după ce, pe 2 august 2012, la câteva zile de la decizia Curţii Constituţionale de a declara drept constituţională Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/ 2012, prin care Institutul Cultural Român (ICR) trecea din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului, preşedintele de atunci al Institutului, Horia-Roman Patapievici, şi foştii vicepreşedinţii Tania Radu şi Mircea Mihăieş şi-au anunţat demisia.

Guvernul a adoptat, pe 13 iunie 2012, Ordonanţa de Urgenţă (OUG 27/2012) prin care ICR trece de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului, care numeşte atât conducerea operativă a institutului, cât şi membri ai consiliului de conducere. Conducerea operativă a ICR este asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, asistat de doi vicepreşedinţi, cu rang de subsecretari de stat, numiţi şi revocaţi din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului Permanent al Senatului.

Preşedintele Comisiei pentru buget-finanţe din Senat, Cosmin Nicula (PSD), a declarat, săptămâna trecută, pentru Mediafax, că Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român, a depus un raport de activitate pe 2012 al instituţiei incomplet, calificând documentul drept "o fiţuică".

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb