ANDRONESCU DESPRE CRITICILE PREŞEDINTELUI LA ADRESA SISTEMULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT: "Băsescu a intrat în campanie electorală"

N.I.
Ziarul BURSA #Politică / 18 iunie 2009

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, ieri, că nu vrea să intre într-o dispută cu şeful statului, Traian Băsescu, însă a sugerat că atacurile recente ale acestuia ar fi, de fapt, campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din toamnă.

Ecaterina Andronescu a declarat: "Nu vreau să legăm reforma învăţământului de alegerile prezidenţiale. Domnul Băsescu vrea să impună un proiect (n.r. pachetul de legi realizat de Comisia prezidenţială de educaţie) ca soluţie legislativă, deşi acesta nu a fost discutat cu nimeni. Vrea să-l impună ca realizare a domniei sale".

Potrivit NewsIn, Andronescu a subliniat că instituţia pe care o conduce lucrează intensiv la reformarea sistemului de învăţământ şi a adus ca argumente mai multe iniţiative.

Ministrul Educaţiei a explicat: "O componentă esenţială o reprezintă reforma curiculară, respectiv regândirea curiculumului pe formarea competenţelor-cheie. La 1 iulie vom avea prima formă a documentului, iar pe 15 iulie forma finală, aplicabilă începând cu anul şcolar 2009-2010. De asemenea, se lucrează la regândirea conceptuală a evaluării şi a manualelor. Toate acestea fixează în centrul lor elevul".

Potrivit Ecaterinei Andrones­cu, ministerul a lucrat şi a definitivat împreună cu partenerii sociali criteriile de evaluare a performanţelor didactice, punând şi în acest caz accentul pe contribuţia profesorilor în creşterea achiziţiilor de cunoaştere a abilităţilor şi a competenţelor elevilor. "Acest document se va aplica în­cepând cu anul şcolar 2009-2010. Criteriile sunt stimulative şi accesibile pentru toţi", a spus ministrul.

Cu acelaşi prilej, Andronescu a ţinut să sublinieze că niciodată nu s-a pus problema eliminării orelor de sport din şcoli.

"Cred că domnul preşedinte nu a fost informat corect", a conchis ministrul.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seara, că intuieşte de ce ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi liderii sindicali "plimbă" legile de reformare a sistemului de educaţie propuse de Mircea Miclea, şi anume pentru că "au intrat în aceeaşi logică a parteneriatului împotriva elevului". "Sunt adeptul reformelor pe timp de criză, acum era momentul să reformăm educaţia şi voi insista pentru asta", a susţinut Băsescu în cadrul unei emisiuni televizate, arătând că acesta a fost unul dintre motivele prezenţei sale, duminică, la şedinţa de Guvern. "Pentru educaţie, o spun în modul cel mai deschis, mă voi bate pentru implementarea proiectelor de legi ale Comisiei Miclea, până acum, şi este şi ce am spus în şedinţa de Guvern, ar fi inadmisibil să se plece în vacanţă parlamentară şi să lăsăm cele trei legi în stadiul de proiect, pentru că se mai pierde un an, iar situaţia din învăţământul românesc a ajuns gravă", a subliniat şeful statului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb