Piaţa de evaluare va scădea în acest an cu circa 20%, comparativ cu anul precedent, când a înregistrat o valoare de aproximativ 30 milioane euro, principalul motiv fiind oprirea creditării, a declarat ieri preşedintele Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România (ANEVAR), Adrian Vascu.
"Probabil va fi o reducere, per total, undeva de 20% pentru că a avut loc mutaţia dinspre evaluarea pentru garantarea împrumutului, care a avut un stopaj destul de brusc începând cu toamna anului trecut şi începutul anului acesta, volumul fiind foarte redus, spre evaluările valorilor de piaţă ale activelor companiilor", a explicat preşedintele ANEVAR, prezent la Ziua Evaluatorilor din România, citat de NewsIn.
Întrebat când îşi va reveni piaţa de evaluare, acesta a declarat că este greu de făcut aprecieri, însă evaluatorii vor sprijini revenirea pieţei de profil. "Anul acesta e greu de spus când va reveni piaţa, pentru că pot apărea mulţi factori care să completeze puzzle-ul. Cert este că noi încercăm să ne facem treaba. Nu suntem în pole-position în ceea ce priveşte criza, suntem alături de agenţii economici, iar interesul nostru este să sprijinim cât putem însănătoşirea cât mai grabnică a lucrurilor", a adăugat Vascu.