Conducerea Complexului Energetic Craiova ia în calcul trimiterea celor aproximativ 2.200 de angajaţi în şomaj tehnic cu 75% din salariu din cauza reducerii consumului de energie cu aproape 24%, informează Agerpres.
Potrivit directorului Complexului Energetic Craiova, Constantin Bălăşoiu, citat, miercuri, de cotidianul Adevărul de Seară Craiova, dacă această măsură se va aplica, toţii angajaţii Complexului Energetic vor fi afectaţi, "de la director până la ultimul paznic".
"Resimţim din plin reducerile consumurilor de energie electrică. S-a înregistrat o scădere de peste 23-24% de la începutul anului şi din acest motiv am fost nevoiţi să venim în faţa Consiliului de Administraţie la şedinţa de vineri cu propuneri de redresare. Una dintre aceste variante viza scăderea drastică a cheltuielilor de personal prin două modalităţi: trimiterea angajaţilor în şomaj tehnic sau o zi pe săptămână de concediu fără plată, la cererea salariaţilor", a declarat Bălăşoiu. Acesta a subliniat că propunerea prin care salariaţii ar fi cerut să plece o zi în concediu fără plată nu a fost acceptată în Consiliul de Administraţie, pentru că salariaţii nu pot fi obligaţi să ceară singuri asta, motiv pentru care s-a stabilit ca la 31 august să se facă o nouă analiză a vânzărilor şi, dacă se va constata tot o scădere, se va lua măsura şomajului tehnic.
"Vom vedea de când aplicăm măsura şi cum se va face. Toată lumea - de la director până la ultimul paznic din Complex - va fi afectată. Este posibil ca măsura să fie aplicată treptat în funcţie de sectoarele de activitate unde au fost făcute reduceri", a precizat directorul Complexului Energetic Craiova.
Salariaţii susţin însă că, deşi această situaţie nu le convine, sunt mulţumiţi ca pe vremuri de criză să îşi păstreze locurile de muncă, însă ar fi de preferat să se restructureze posturile celor care "stau şi învârt toată ziua hârtii".
"Am fost deja anunţaţi că este posibil să fie probleme, în sensul că vor să ne trimită în şomaj tehnic. Deocamdată, nu ştim nimic mai mult şi ne-am resemnat. Peste tot este criză şi suntem mulţumiţi că ne păstrăm locurile de muncă. Ar fi bine însă să mai rărească din cei care stau şi învârt hârtii toată ziua", a declarat unul dintre angajaţii Complexului Energetic Craiova.