Angela Merkel a avut astăzi o întrevedere cu premierul israelian Naftali Bennett, conform unui purtător de cuvânt, în cadrul ultimei vizite oficiale a cancelarului german în Israel, informează DPA, citată de Agerpres.
După întâlnirea cu Bennett, cancelarul urmează să discute cu preşedintele Isaac Herzog şi cu ministrul de Externe Yair Lapid, pentru prima dată de la venirea acestora la putere, în această vară.
Merkel va avea de asemenea o întrevedere cu cabinetul israelian. Coaliţia de guvernare din Israel este susţinută de un total de opt formaţiuni atât din dreapta, cât şi din stânga eşichierului politic, inclusiv un partid arab, o premieră.
Conservatorul de dreapta Benjamin Netanyahu a fost destituit din funcţia de prim-ministru în luna iunie, după ce s-a aflat la putere din 2009.
Anterior acestei vizite oficiale, Naftali Bennett a anunţat că discuţiile se vor concentra pe "ameninţările şi provocările din regiune şi, în special, pe tema dosarului nuclear iranian, importanţa menţinerii statului Israel (...) şi problemele bilaterale".
Această vizită a fost iniţial prevăzută în august, însă a fost amânată din cauza evoluţiilor dramatice din Afganistan după retragerea forţelor americane şi a aliaţilor lor.
După 16 ani la putere, cancelarul federal, în vârstă de 67 de ani, se pregăteşte să lase locul liber, după ce social-democraţii, verzii şi liberalii germani vor încheia discuţiile pentru formarea unei coaliţii fără precedent în Germania, fără conservatorii Angelei Merkel, iar un nou guvern va fi format după alegerile din septembrie.
În cursul zilei de duminică, Merkel urmează să depună o coroană de flori la Memorialul Victimelor Holocaustului Yad Vashem, în prezenţa lui Bennett.
În cadrul unei alte ceremonii, Angela Merkel va primi un doctorat onorific din partea Institutului Tehnologic din Israel - Technion, din Haifa, notează DPA.
Cancelarul german va reveni în Germania în cursul zilei de luni.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2021, 14:24)
frumos, dupa 80 de ani