Agenţia Naţională de Integritate a analizat, în perioada aprilie - iunie 2023, prin intermediul sistemului informatic PREVENT, un număr de 5.079 proceduri de achiziţie publică, fiind emise şapte avertismente de integritate în valoare totală de 1,97 milioane lei (aproximativ 400.000 euro), conform agerpres.ro.
Conform unui comunicat al ANI, dintre aceste proceduri, aproximativ 21% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conţin 20.664 de contracte subsecvente (loturi).
În analiza PREVENT au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 1.445 autorităţi contractante, 8.854 de operatori economici şi 188.961 persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ofertanţilor.
Sistemul PREVENT a fost lansat la sfârşitul lunii iunie 2017 cu scopul de a preveni conflictele de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante, din perspectiva situaţiilor care pot genera conflicte de interese în cadrul procedurilor iniţiate prin sistemul electronic de achiziţii publice, astfel încât acestea să fie înlăturate fără a fi afectate respectivele proceduri.
Concret, acest mecanism de prevenţie presupune analizarea datelor şi a informaţiilor introduse în Formularul de integritate de către persoana responsabilă din cadrul autorităţii contractante prin interconectarea sistemului PREVENT cu baze de date relevante (Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - ONRC, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date - DEPABD).
Elementul de noutate al sistemului PREVENT este dat de faptul că acesta poate identifica, în mod automat, prezumtivele relaţii ce pot exista între persoane din autoritatea contractantă şi persoane din cadrul operatorilor economici ce au calitatea de ofertanţi în cadrul procedurilor de achiziţie iniţiate de către o autoritate contractantă.
În cazul depistării unui posibil conflict de interese, ANI emite un avertisment de integritate, iar autoritatea contractantă trebuie să ia toate măsurile de îndepărtare a posibilului conflict de interese emis de sistemul PREVENT.