ANL cochetează cu piaţa de capital

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 27 iulie 2005

Facilităţile oferite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) pentru locuinţele construite prin credit ipotecar (teren gratuit şi subvenţie pentru dobînda bancară) au fost eliminate de Ordonanţa de urgenţă care modifică legea privind înfiinţarea agenţiei. Recent publicată în Monitorul Oficial, ordonanţa lasă posibilitatea ANL, conform art.7, să atragă resurse suplimentare pentru a-şi finanţa programele prin emiterea periodică de titluri de valoare. Nicolae Chiriac, director financiar în cadrul ANL, ne-a explicat că această prevedere oferă agenţiei posibilitatea ca, după intrarea în vigoare a legii privind obligaţiunile ipotecare, să utilizeze aceste instrumente financiare. Domnia sa ne-a declarat: "Proiectul nu va fi pus în aplicare în viitorul apropiat pentru că trebuie să vedem mai întîi cum se dezvoltă piaţa obligaţiunilor ipotecare şi cît de mare va fi interesul investitorilor. Cred că este vorba de cel puţin doi-trei ani. Momentul şi necesitatea emiterii de obligaţiuni ipotecare va fi decis de Consiliul de Administraţie al ANL". Mai multe detalii despre emiterea de titluri de valoare vor apărea în normele metodologice de aplicare a legii modificate. Acestea trebuie definitivate pînă pe data de 21 august.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5831
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2229
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9245
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.6549

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb