Suprafaţa de viţă-de-vie autorizată pentru producerea vinurilor cu denumire de origine controlată (DOC) s-a diminuat în anul 2008 cu 15% faţă de 2007, din cauza înlocuirii viţei bătrâne cu viţă tânără, prin programul de reconversie/restructurare. Oficiului Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri (ONDOV) a autorizat, în 2008, o suprafaţă de 17.997 hectare de viţă-de-vie pentru producerea vinurilor DOC, comparativ cu anul 2007, când suprafaţa s-a ridicat la 21.252 de hectare.
Dan Axente, directorul general al ONDOV, a declarat, citat de NewsIn: "Mulţi producători se îndreaptă către programele de reconversie/restructurare şi înlocuiesc viţa-de-vie bătrână, de peste 25 de ani, cu viţă-de-vie tânără, care nu intră în categoria celei producătoare de vinuri cu denumire de origine controlată decât după trei ani de la plantare. Acesta nu este un lucru negativ, pentru că, în anul patru de la înfiinţare, aceasta intră pe rod şi se pot obţine vinuri DOC".
Directorul general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului, Ovidiu Gheorghe, a declarat că un alt motiv al scăderii suprafeţei cultivate cu viţă-de-vie pentru vinurile cu denumire de origine controlată este faptul că viticultorii renunţă la producerea vinurilor DOC şi preferă vinurile cu indicaţie geografică, pentru a evita birocraţia obţinerii autorizării DOC pentru suprafaţă şi pentru producţie. În plus, domnia sa a adăugat că, în ultimii ani, potrivit trendului impus de alte state, producătorii de vin se orientează către vinurile proaspete, care sunt consumate după un an-doi. Ovidiu Gheorghe a mai spus: "Deşi primesc subvenţii de la stat pentru vinurile cu denumire de origine controlată, viticultorii merg mai mult către vinurile cu indicaţie geografică pentru că nu trebuie să piardă timp pentru obţinerea autorizaţiei pentru suprafaţa de viţă-de-vie şi pentru vinurile DOC. De asemenea, există o tradiţie iniţiată de state precum Australia, Chile, Noua Zeelandă, care comercializează vinuri proaspete, de calitate, care se vând după un an sau doi".
Potrivit ONDOV, în 2008, au solicitat dreptul de utilizare a denumirii de origine pentru vinurile produse de 57 de producători, care au scos pe piaţă peste 30 de milioane de litri de vin DOC, cu 12% mai puţin decât în anul precedent. În 2007, cantitatea de vinuri cu denumire de origine controlată obţinută a fost de circa 34.800.000 litri. În 2006, suprafaţa de viţă-de-vie pentru producerea vinurilor DOC a fost de 22.385 de hectare.