APIA: Plăţi la hectar de 347 milioane de euro

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 3 iunie 2009

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat, până în prezent, plăţi în valoare de 347 milioane de euro, aferente cererilor depuse de 487.000 de beneficiari pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, în cadrul campaniei SAPS (Schema de plată unică pe suprafaţă) 2008, au anunţat, ieri, printr-un comunicat, reprezentanţii APIA.

Directorul General APIA, Daniel Constantin, a declarat: "Principalul obiectiv al Agenţiei este ca banii europeni să ajungă în contul fermierilor. Important este că ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, ne-a asigurat că, potrivit unui acord cu Ministerul Finanţelor Publice, fondurile necesare efectuării plăţilor la hectar sunt disponibile".

Directorul General APIA subliniază că toţi fermierii care au depus cereri în Campania SAPS 2008 şi care au îndeplinit condiţiile de eligibilitate vor primi sumele la care sunt îndreptăţiţi.

Potrivit regulamentelor europene, termenul pentru efectuarea fără penalizări a plăţilor pe hectar este 30 iunie, pentru anul anterior depunerii cererilor.

În cazul în care restanţele de plată depăşesc 4% din totalul subvenţiilor comunitare, se aplică o penalizare graduală, pentru fiecare lună de depăşire a termenului, pentru sumele ce depăşesc 4%.

Printre beneficiarii măsurilor de sprijin pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi sau administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb