Aplicarea unitară a legii salarizării, pe masa Executivului

C.P.
Macroeconomie / 19 martie 2010

Şeful Executivului, Emil Boc, a arătat, astăzi, la întâlnirea cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale, că la nivelul Guvernului se are în vedere elaborarea unui act normativ care "să rezolve aplicarea unitară a legii salarizării, iar din economiile făcute să se poată aplica tuturor un spor sau o mărire de salariu, încadrându-ne în masa salarială".

Primul-ministru a arătat că au fost identificate două probleme în aplicarea acestei legi, pe de o parte existenţa unor sporuri nemenţionate în legislaţie, dar incluse în unele contracte colective de muncă, iar, pe de altă parte, deciziile diferite date de instanţă în ceea ce priveşte situaţii similare în fapt, referitoare la acordarea drepturilor salariale - în cazul cadrelor didactice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb