APOLOGEŢII ÎNCĂLZIRII GLOBALE ANTROPICE MINT DE ÎNGHEAŢĂ APELE PENTRU A NE SALVA  Până când vom fi terorizaţi de spectrul "încălzirii globale"?

La sfârşitul săptămânii trecute, IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) a publicat concluziile unui nou raport de evaluare a situaţiei schimbărilor climatice. În raportul anterior, din 2007, s-a scris despre iminenţa dispariţiei gheţarilor din Himalaya. N-a fost să fie.

Raportul din 2001 a introdus în conştiinţa publică faimosul grafic cunoscut sub numele "crosa de hochei" (vezi graficul 1), al cărui scop a fost să arate încălzirea globală accelerată din prezent, comparativ cu evoluţia temperaturii din ultimul mileniu.

Concluziile raportului din 2013 nu mai includ această "dovadă" a contribuţiei decisive a activităţii umane la încălzirea planetei. Mai mult, datele arată o evoluţie a temperaturilor diferită de cea a prognozelor anterioare.

Revista Der Spiegel a scris, sub titlul "Climatologii se confruntă cu un adevăr incomod", că IPCC trebuie să decidă dacă publică toate rezultatele, încurajându-şi astfel criticii, sau să "ignore" anumite părţi esenţiale (n.a. prima variantă preliminară a întregului raport a fost publicată ieri la adresa www.ipcc.ch).

Dar adevărul incomod nu reprezintă decât o mică parte a reacţiilor negative cu care se confruntă IPCC. Richard Lindzen, profesor la MIT şi unul dintre experţii care au contribuit la redactarea raportului din 2001, a declarat că "ultimul raport IPCC a coborât până la un nivel caraghios al incoerenţei" şi este "uluitor să vezi contorsionările pe care le face IPCC pentru a menţine cursul actualei agende internaţionale cu privire la schimbările climatice".

Într-un articol din cotidianul german Handelsblatt, accentul s-a pus pe prognoza privind menţinerea tendinţei de creştere a nivelului oceanelor, dar cititorii nu au întârziat să-şi arate scepticismul.

Unul dintre aceştia a comparat al cincilea raport IPCC cu ofensiva din Ardeni, ultima ofensivă importantă a Germaniei naziste înainte de capitulare.

"Creşterea disperării în rândul delegaţiei germane a fost palpabilă", mai scrie Der Spiegel despre atmosfera din cadrul negocierilor care au precedat publicarea concluziilor raportului, în condiţiile în care sondajele de opinie recente arată că germanii cărora le este frică de încălzirea globală reprezintă acum o minoritate de 39%, faţă de o majoritate de 62% în 2006.

Hermann Ott, membru marcant al Partidului Verde din Germania, a declarat, înainte de publicarea oficială a ultimului raport IPCC, că "politica schimbării climatice are nevoie de elementul fricii". Adică trebuie să fim terorizaţi pentru a accepta o ideologie al cărei fundament ştiinţific se dezintegrează pe zi ce trece.

Conform definiţiei din Dicţionarul Oxford, terorismul este "utilizarea neoficială sau neautorizată a violenţei şi intimidării pentru atingerea unor scopuri politice". Interesant, nu-i aşa? Înseamnă că utilizarea autorizată a violenţei nu poate să însemne decât un mijloc demn de respect pentru atingerea unor înalte scopuri politice.

Dar cât mai poate funcţiona această terorizare a populaţiei, mai ales când frica şi-a schimbat coordonatele, către preţurile tot mai mari ale energiei electrice?

Bineînţeles că autorităţile, nu doar cele din Germania, vor prelua din raport doar părţile care arată iminenţa distrugerii Pământului de către oameni, dacă aceştia nu se întorc în Evul Mediu. Motivul este foarte simplu: "Tranziţia către energia regenerabilă a devenit o gigantică maşină de redistribuire", conform unui articol recent din Frankfurter Allgemeine Zeitung, pe fondul "scăpării complete de sub control" a subvenţiilor pentru energia verde.

Pentru cotidianul Die Welt, ultimul raport IPCC reprezintă "o retragere de facto a bazei ştiinţifice utilizate în reglementările actuale", deoarece "oamenii de ştiinţă nu pot explica oprirea încălzirii globale din ultimii 15 ani".

Într-un interviu acordat unui post de radio german, profesorul Fritz Vahrenholt, autorul cărţii "Soarele rece", a declarat că, în raportul din 2013, IPCC recunoaşte faptul că modelele climatice nu sunt corecte, iar factorii naturali, cum ar fi influenţa Soarelui, sunt mult mai importanţi din punct de vedere al schimbărilor climatice.

După modul în care se vinde cartea sa, tradusă recent în engleză sub titlul "Soarele neglijat", asistăm la o schimbare profundă a percepţiei populaţiei faţă de "religia" încălzirii globale antropice, chiar dacă raportul IPCC arată că "încălzirea din sistemul climatic este de necontestat" şi se datorează, cu o probabilitate extrem de ridicată, activităţii umane.

Unul dintre marii preoţi ai cultului încălzirii globale este profesorul Hans Joachim Schellnhuber, director al Institutului Potsdam pentru Studiul Impactului Climatic, pe care l-a înfiinţat în 1992. Acesta declara, în 2009, că "sistemul complex al schimbărilor climatice poate fi redus la o simplă funcţie liniară care are ca argument emisiunile de dioxid de carbon". Ce arată ultimul raport IPCC? Oprirea fenomenului încălzirii globale, în ciuda creşterii până la un nivel record a emisiunilor de dioxid de carbon. Oare unde este liniaritatea?

Mai mult, în pagina 11 a concluziilor raportului IPCC se arată că "nu se poate da cea mai bună estimare a senzitivităţii climatice din cauza lipsei consensului asupra valorii acesteia". Senzitivitatea climatică este definită drept "schimbarea temperaturii medii globale determinată de dublarea concentraţiei de dioxid de carbon din atmosferă".

Dar nu ni se spune, de mai mulţi ani, că s-a ajuns la un consens cu privire la baza ştiinţifică a încălzirii globale, iar dezbaterile şi criticile nu-şi mai au rostul?

Să presupunem că baza ştiinţifică a încălzirii globale este de necontestat, iar activitatea umană este vinovatul principal pentru pericolele cu care se confruntă o planetă a cărei masă estimată este de 6 miliarde de trilioane de tone.

Se pare că un ordin de mărime relativ apropiat pentru un fenomen antropic se regăseşte doar la nivelul creditului generat în ultimele patru decenii.

De la ruperea legării dintre dolar şi aur, din august 1971, creditul total din SUA a crescut de circa 34 de ori, până la 57,5 trilioane de dolari (vezi graficul 2). Deoarece dolarul şi-a păstrat caracterul de monedă internaţională de rezervă, celelalte ţări au încercat să ţină pasul prin expansiuni similare ale creditării.

Totul a fost posibil datorită politicilor monetare relaxate ale băncilor naţionale, care au stimulat, astfel, consumul pe datorie, ceea ce nu reprezintă decât "împrumutarea" resurselor din viitor şi crearea unei iluzii temporare a bunăstării. Oare nu este acest grafic mult mai înspăimântător decât "crosa de hochei"?

În cursa pentru obţinerea cât mai rapidă a banilor ieftini, pe fondul inflaţiei monetare care se transmitea la nivelul preţurilor bunurilor de consum, durabilitatea produselor a început să sufere puternic. Motoarele de la începutul secolului trecut, care încă mai funcţionează, au ajuns să fie prezentate drept ciudăţenii. Acum impresia generală pare să indice că toate produsele "expiră" după termenul de garanţie, iar costul reparaţiilor este prohibitiv, fiind necesară înlocuirea lor.

Ce înseamnă aceasta? Risipa resurselor, desigur, risipă care este însoţită de creşterea exponenţială a volumului deşeurilor.

Clubul de la Roma va publica, în noiembrie 2013, raportul "Falimentând natura, negând limitele noastre planetare", care va fi prezentat în faţa Parlamentului European în ultima lună a anului. Ideea în jurul căreia este construit raportul arată că "există limite planetare pe care nu le înţelegem", iar, prin "erodarea resurselor de care depinde viaţa oamenilor", "actualele modele de creştere conţin rădăcinile propriei lor distrugeri".

Am căutat, în cele peste patru decenii de istorie ale Clubului de la Roma, studii cu privire la impactul politicilor monetare şi a pervertirii naturii banilor asupra sustenabilităţii dezvoltării economice. Poate nu am căutat destul, dar nu am găsit aşa ceva. Oare nu este ciudată o astfel de lipsă, mai ales în condiţiile în care, între membrii clubului, se regăsesc şi guvernatori ai băncilor centrale?

Am găsit, în schimb, altceva, extrem de relevant asupra modului de gândire al "elitelor globale". Raportul Clubului de la Roma din 1990, intitulat "Prima Revoluţie Globală" scrie despre "căutarea unui duşman comun împotriva căruia ne putem uni", iar autorii au venit cu "ideea că poluarea, ameninţarea încălzirii globale, lipsa apei şi foametea se potrivesc bine acestui deziderat". Concluzia? "Toate aceste pericole sunt determinate de intervenţia umană, deci adevăratul inamic este umanitatea însăşi".

Între timp, planeta îşi vede de ciclurile ei climatice, sub influenţa Soarelui şi a rezervoarelor sale de căldură, oceanele, a căror influenţă în cadrul procesului de autoreglare nu este pe deplin înţeleasă. Iar suprafaţa de gheaţă din Nord a crescut în acest an peste aşteptări (vezi grafic 3), conform datelor de la Japan Aerospace Exploration Agency.

Bineînţeles că lipsa dovezilor concludente privind încălzirea globală nu trebuie să oprească eforturile de conservare a resurselor. Pentru aceasta există un mecanism relativ simplu, cel al preţurilor care se manifestă pe pieţele libere, pieţe care au fost puternic distorsionate în ultimele decenii de politica banilor ieftini promovată de băncile centrale. Când această politică se va sfârşi, nu va mai fi nevoie de terorizarea omenirii prin căutarea unor duşmani demni de înaltele idealuri ale conducătorilor. Şi nici de amanetarea viitorului în numele unei prosperităţi iluzorii în prezent.