Relaţia dintre marile companii şi autorităţi este una mult mai strânsă decât se lasă, adesea, să se înţeleagă. Apple a renunţat, acum doi ani, la planurile de a permite utilizatorilor de iPhone-uri să îşi cripteze integral backup-urile dispozitivelor lor în serviciul iCloud a companiei, în urma unei plângeri a FBI că măsura ar afecta investigaţiile, au declarat şase surse apropiate situaţiei.
Decizia de acum doi ani a Apple nu a fost făcută publică şi arată măsura în care Apple a dorit să ajute autorităţile americane de aplicare a legii şi agenţiile de informaţii, chiar dacă adoptă o poziţie fermă în disputele legale cu guvernul, prezentându-se drept o apărătoare a datelor şi informaţiilor clienţilor. Conflictul de lungă durată între investigatorii îngrijoraţi de securitate şi companiile care doresc să protejeze confidenţialitatea datelor utilizatorilor a revenit în centrul atenţiei publice săptămâna trecută, când procurorul general al Statelor Unite, William Barr, a cerut public Apple, fapt neobişnuit, să deblocheze două i- Phone-uri utilizate de ofiţerul de aviaţie saudit care a împuşcat mortal trei americani la baza navală Pensacola, luna trecută, informează news.ro.
Preşedintele american Donald Trump a intervenit şi el în acest caz, acuzând Apple pe Twitter că refuză să deblocheze telefoanele folosite de "ucigaşi, traficanţi de droguri şi alţi infractori violenţi". Senatorii republicani şi democraţi au avut un ton similar în timpul unei audieri din decembrie, avertizând că vor adopta o legislaţie împotriva criptării totale, referindu-se la dovezi nerecuperabile legate de infracţiuni împotriva copiilor. De fapt, Apple a predat ba- ckup-urile din iCloud ale datelor de pe iPhone-urile din cazul Pensacola şi a respins caracterizarea că "nu a oferit o asistenţă substanţială". În spatele scenei, Apple a oferit FBI ajutor, care nu are legătură cu anumite probe specifice. Un purtător de cuvânt al Apple a refuzat să comenteze modul în care compania gestionează problema criptării sau orice discuţii avute cu FBI.
Oficialii FBI nu au răspuns solicitărilor de comentarii sau orice discuţii avute cu Apple.
Apple pregăteşte un model de iPhone mai ieftin decât toate cele pe care le are în prezent în portofoliu, acesta urmând să intre pe piaţă la începutul primăverii. Lansarea unei noi versiuni de iPhone SE, smartphone-ul Apple cu ecran mic şi semnificativ mai ieftin decât restul iPhone-urilor, este vehiculată încă de anul trecut, însă, acum, sursele Bloomberg au obţinut un timeline pentru acest model. Astfel, noul model ar urma să intre în producţie din luna februarie. O lună mai târziu, acesta este deja programat să fie disponibil pe piaţă. Lansarea acestui model vine exact la trei ani după primul iPhone SE, care devenea disponibil în martie 2016. La baza sa, se pare că va sta şasiul de iPhone 8, un model lansat în 2017. Noul iPhone SE va avea un ecran de 4,7 inch, mic comparativ cu majoritatea smartphone-urilor actuale, însă oricum mai mare decât ecranul de 4 inch al primului iPhone SE. În ciuda designului îmbătrânit, al doilea iPhone SE va avea la interior componente recente, în frunte cu cel mai nou chipset, cel care este montat şi pe iPhone 11, cel mai în vogă smartphone al producătorului american la ora actuală.
Nu va exista noul sistem de autentificare facială, cu care utilizatorii s-au obişnuit în ultimii ani. Deblocarea se va face prin intermediul vechiului Touch ID şi a senzorului de amprente integrat în butonul Home. iPhone SE costa 400 de dolari când a fost lansat, iar iPhone 8, modelul de la care noul iPhone împrumută construcţia, costa 450 de dolari. Undeva în preajma acestor cifre, eventual ceva mai sus, este aşteptat să fie poziţionat iPhone SE 2.