Acţiunile "Zentiva" Bucureşti (simbol SCD) au reprezentat cel mai bun plasament în perioada 15 noiembrie - 15 decembrie, înregistrând o apreciere de 20,83%.
Majoritatea acţiunilor de la BVB s-au menţinut pe scădere în ultima lună, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la Bursă, coborând cu 0,96%. Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a revenit însă pe plus, consemnând o apreciere modes-tă, de 0,44% în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a fost campionul la pierderi, coborând cu 4,55%.
Cei care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur, în perioada analizată, au stat bine. Metalul galben a înregistrat o apreciere de 4,08%, pe fondul creşterii preţului acestuia la nivel mondial. În ţara noastră, un gram de aur valorează, în prezent, circa 145 lei.
În schimb, tradiţionaliştii care au preferat, la 15 noiembrie, să constituie depozite în euro la "ATE Bank" sau Carpatica au obţinut în continuare randamente uşoare, de 0,29%, pe fondul aprecierii monedei europene în raport cu leul.
Şi investitorii care s-au hotărât să constituie depozite în lei la bănci s-au dovedit inspiraţi, înregistrând câştiguri ceva mai mici la această categorie de plasament. Aceştia ar fi raportat o creştere de cel mult 0,89% a economiilor, dacă ar fi optat pentru Emporiki Bank, care a avut cea mai bună ofertă de pe piaţă.
Persoanele care au avut inspiraţia să achiziţioneze titluri la fondul "FDI Carpatica Global" s-au putut considera şi ele mult mai norocoase decât res-tul investitorilor care au optat pentru alte fonduri de investiţii, câştigând 3,03%.
Cei care au preferat să îşi păstreze banii "la ciorap" au consemnat aprecieri uşoare, cu 0,22%, pe fondul aprecierii leului în raport cu moneda europeană.
• Precizare:
Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.
Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.