APRILIE FINANCIAR RoboRemanieReferendum

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 7 mai 2019

RoboRemanieReferendum

Prima parte a lunii aprilie s-a consumat sub semnul reuniunilor internaţionale la care ţara noastră a fost prezentă, iar cea de-a doua decadă a fost marcată de rapoartele întocmite asupra indicelui ROBOR, în jurul căruia se desfăşoară un conflict încă de la începutul anului.

Printre alte reuniuni ministeriale derulate în marja preşedinţiei române la Consiliul UE, în primele zile ale lunii aprilie, la Bucureşti s-a derulat, în premieră, reuniunea miniştrilor europeni de Finanţe (ECOFIN). Printre temele abordate de ministrul român de Finanţe Eugen Teodorovici, care prezidează ECOFIN în această perioadă, s-a remarcat mobilitatea internă a forţei de muncă în cadrul UE. Oficialul a menţionat că va propune şi altor state pachete de limitare a migraţiei selective în domeniul forţei de muncă.

În ocazia reuniunii ECOFIN la Bucureşti, Eugen Teodorovici a mai spus: "Agenda europeană a creşterii economice trebuie să se ocupe de problema diferenţelor de dezvoltare regională. Preşedinţia română spune în motto-ul ei că o valoare comună europeană este coeziunea, şi de aceea acordăm un interes deosebit soluţiilor pentru eliminarea acestor divergenţe. Trebuie să explorăm mai multe domenii, inclusiv din perspectivă instituţională. Trebuie să reducem birocraţia la nivel european, trebuie să facem ca instituţiile europene să fie mai flexibile pentru a reacţiona mai rapid şi mai bine la nevoile europene. În plus, trebuie să dăm dovadă de răspundere în ceea ce priveşte cheltuielile administrative ale instituţiilor europene".

Printre altele, cei prezenţi la manifestare au vorbit despre cadrul financiar multianual, miniştrii Finanţelor fiind deosebit de interesaţi de procesul semestrului european, de Pactul de Stabilitate şi Creştere şi de noile resurse proprii.

"Pe baza a două documente importante s-a discutat despre teme precum inovarea, schimbarea climatică, convergenţa în UE, dar şi consolidarea relaţiilor între statele membre care fac şi care nu fac parte din zona euro, întărirea rezistenţei economice prin stimularea investiţiilor şi a reformelor structurale", a adăugat Eugen Teodorovici. La reuniunea ECOFIN s-a dezbătut şi situaţia uniunii pieţelor de capital, potrivit oficialului român, care a menţionat: "Aş vrea să subliniez un progres înregistrat în timpul Preşedinţiei noastre în domeniul uniunii pieţelor de capital, am ajuns la un acord politic cu Parlamentul European pe 9 dosare în acest domeniu şi sunt încă 4 dosare în negocieri intense.

Pentru a avea blocurile de bază ale uniunii pieţelor de capital înainte de încheierea mandatului acestei Comisii, s-au propus o serie de iniţiative din partea acesteia, s-au făcut paşi semnificativi pentru atingerea obiectivelor uniunii pieţelor de capital. Mai avem 7 luni până la termen şi peste jumătate din propunerile legislative au fost deja adoptate".

România are un plan foarte bine stabilit în privinţa trecerii la moneda euro, iar obiectivul rămâne clar anul 2024, a mai declarat ministrul Teodorovici.

După adunarea miniştrilor de finanţe de la Bucureşti, ministrul nostru de resort a fost prezent la Reuniunea de primăvară a Băncii Mondiale (BM) şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI), derulată tot în prima parte a lunii trecute.

Punctele forte ale ţării noastre sunt reprezentate de nivelul moderat al datoriei publice şi externe în comparaţie cu majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene (UE) şi menţinerea perspectivelor de creştere economică, a menţionat Teodorovici, în cadrul întrevederilor de la Washington cu reprezentanţii agenţiilor de rating S&P, Moody's şi Fitch.

În ocazia discuţiilor cu Paul Thomsen, directorul departamentului pentru Europa al Fondului Monetar Internaţional (FMI), oficialul român a dat asigurări că ţara noastră îşi va respecta angajamentele asumate cu instituţiile financiare internaţionale de a menţine deficitul sub 3%, iar măsurile luate în anul 2019 vor asigura atât pentru acest an, cât şi în viitor, o creştere economică sustenabilă.

Fondul Monetar Internaţional este şi trebuie să rămână o instituţie bazată pe cote şi suntem pregătiţi să sprijinim chiar o mărire a acestora, în condiţiile în care Uniunea Europeană este deschisă pentru dublarea cel puţin a Noilor Acorduri de Împrumut (NAB), după cum a menţionat oficialul nostru la Washington.

În cadrul reuniunii, Eugen Teodorovici a exprimat poziţia UE de susţinere a rolului FMI în centrul Plasei de Siguranţă Financiare Globale, bazat pe cote şi pe resurse adecvate.

Două rapoarte pe ROBOR, publicate la câteva zile distanţă

După câteva luni în care au avut loc mai multe audieri în Comisia economică din Senat, iar parlamentarii ce fac parte din această comisie au efectuat o anchetă asupra investigaţiei realizate de Consiliul Concurenţei pe modul de calcul al ROBOR în 2008, au fost publicate atât Raportul autorităţii de Concurenţă, cât şi cel al comisiei parlamentare.

În timp ce documentul emis de Consiliu arată că ROBOR nu a fost manipulat de bănci în 2008, aşa cum susţine senatorul ALDE Daniel Cătălin Zamfir, lucrarea comisiei economice precizează contrariul.

Concluziile lucrării întocmite de Concurenţă evidenţiază, printre altele, că la calculul ROBOR participă un număr de zece bănci "alese de către BNR pe baza unor criterii specifice (activitatea pe piaţa monetară interbancară, limitele pentru depozitele în RON acordate de instituţia de credit altor participanţi, limitele altor instituţii de credit pentru depozitele în lei acordate acestei instituţii de credit)". Băncile participante au cote egale pe piaţa Fixingului, conform sursei citate.

În acelaşi timp, Raportul Comisiei economice arată că membrii acesteia au constatat faptul că scopul iniţial pentru care ROBOR-ul a fost introdus în formula de calcul a ratelor, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 50 din 9 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, a fost deturnat, fiind calculat ca medie a unor cotaţii stabilite netransparent, şi nu ca medie a tranzacţiilor reale din piaţă.

În cea mai mare parte, în concluziile documentului sunt invocate declaraţiile fostului trezorier Bancpost Lucian Isar făcute în şedinţa comisiei de specialitate.

"Mi se pare cel puţin ciudat că poziţiile Consiliului de Administraţie al BNR, care a fost prezent în Comisia economică, nu au fost luate în considerare, în schimb nişte opinii ale domnului Isar sunt considerate adevăruri absolute", ne-a transmis, în 23 aprilie, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, care consideră că raportul este compromis total.

Investigaţia Consiliului Concurenţei a respectat toate procedurile legale şi a condus la aflarea adevărului: nu a existat un cartel între bănci în vederea creşterii ROBOR în octombrie 2008, au subliniat, atunci, reprezentanţii instituţiei de Concurenţă.

În tot acest context, Raportul comisiei parlamentare a cerut demisia lui Bogdan Chiriţoiu din funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei şi sancţionarea lui Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR, pentru neprezentarea la audieri, în urma repetatealor invitaţii făcute de Daniel Zamfir.

Comisia de anchetă mai propune şi modificarea legii privind statutul senatorilor şi al deputaţilor, prin introducerea unei sancţionări drastice a parlamentarilor care nu s-au prezentat în faţa anchetei când au fost invitaţi.

EUROSTAT: "Creşterea economiei româneşti urmează să încetinească la 3,5%, în 2019"

Creşterea economiei româneşti urmează să încetinească la 3,5%, în acest an, în contextul în care condiţiile financiare au devenit mai stricte, la nivel global, iar economia zonei euro îşi va continua încetinirea pe parcursul anului 2019, a precizat, la 11 aprilie, Csaba Balint, macroeconomist OTP Bank. Domnia sa a declarat: "Am schimbat prognoza noastră pentru anul curent de mai multe ori. Am plecat de la o creştere de 3,7%, la începutul lunii decembrie. După anunţul aprobării OUG 114/2018 şi publicarea unor date mai slabe referitoare la economia zonei euro, am redus prognoza la 3%. Dar când am văzut varianta finală a ordonanţei, am ridicat prognoza la 3,5%".

Anul trecut, economia României a înregistrat un avans de 4,1%, sub aşteptări, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Pentru acest an, Guvernul mizează pe un avans de 5,5%, în contextul în care mai multe instituţii financiare internaţionale au estimări mai pesimiste.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, recent, în scădere prognoza privind avansul economiei româneşti în acest an, de la 3,4% la 3,1%.

Creşterea salariilor, respectiv consumul, va continua să fie motorul principal al economiei în acest an, potrivit analizei OTP Bank, în timp ce inflaţia se va situa la limita superioară a ţintei Băncii Naţionale (BNR), la 3,4% la finalul anului, iar datoria publică la 35,4% din PIB.

În 17 aprilie, EUROSTAT a anunţat că ţara noastră a avut cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei, în luna martie - respectiv 4,2%, după Ungaria (3,8%) şi Olanda (2,9%). În zona euro, inflaţia anuală a scăzut la 1,4%, în perioada analizată, şi s-a menţinut la 1,6% în Uniunea Europeană.

În data de 10 aprilie, eurodeputatul liberal Siegfried Mureşan a anunţat că negocierile programate între Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene pentru funcţia de procuror-şef european nu vor mai avea loc. Acesta a explicat că, în 18 aprilie, actualul Parlament îşi suspendă activitatea, întrucât începe campania electorală, iar dacă până atunci Consiliul nu revine la masa negocierilor cu o poziţie flexibilă, negocierile se vor relua după alegeri.

Amintim că fostul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi este una dintre propunerile pentru funcţia de procuror-şef european.

Tudorel Toader a demisionat, în 11 aprilie, din funcţia de ministru al Justiţiei.

Luni, 22 aprilie, Comitetul Executiv al PSD a decis remanierea pentru trei miniştri din guvernul Dăncilă. Rovana Plumb, Natalia Intotero şi Tudorel Toader urmau să fie înlocuiţi din funcţii de Oana Florea, Tit-Liviu Brăiloiu şi Eugen Nicolicea. Preşedintele Klaus Iohannis nu a fost de acord cu nominalizările, iar premierul Viorica Dăncilă a acceptat să numească trei interimari. Prin decretul prezidenţial din 24 aprilie, vicepremierul Ana Birchall a preluat funcţia de ministru al Justiţiei, Eugen Teodorovici este şi ministru pentru Fondurile Europene, iar Radu Oprea deţine şi portofoliul pentru Românii de Pretutindeni.

În 25 aprilie, Klaus Iohannis a emis decretul prezidenţial privind convocarea, în 26 mai, a cetăţenilor cu drept de vot, la referendumul naţional privind continuarea luptei anticorupţie.

În 17 aprilie şi 24 aprilie, proiectele de lege privind modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală, prin care se relaxează legislaţia penală cu privire la infracţiunile de corupţie şi la drepturile inculpaţilor, au fost aprobate de majoritatea parlamentarilor din arcul puterii, din Senat şi Camera Deputaţilor.

Tot în 24 aprilie, în calitate de for decizional, Camera Deputaţilor a adoptat legea repatrierii rezervei internaţionale de aur a ţării, care se află depozitată la Londra. Legea fusese aprobată iniţial de Senat.

------------------

În prima zi din aprilie, euro şi francul elveţian cosemnau, în raport cu moneda naţională, valori care aveau să reprezinte pragurile maxime ale lunii trecute, conform BNR. Astfel, 1 euro valora 4,7625 lei, iar 1 CHF - 4,2635 lei.

Moneda europeană a înregistrat cel mai scăzut nivel în raport cu leul, în data de 8 aprilie, când 1 euro a fost cotat la 4,7507 lei, iar în ziua de 23 aprilie, cursul de schimb valutar leu/franc elveţian atingea nivelul minim al lunii, 1 CHF valorând 4,2635 lei.

------------------

Salt de aproape 5% pentru BET, care anulează complet căderea cauzată de măsurile din OUG 114

Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a urcat cu 4,93%, în luna aprilie a acestui an, până la 8.441,95 puncte, într-o mişcare de continuare a trendului de creştere din ultimele trei luni, în care reperul pieţei noastre de capital a recuperat integral picajul suferit la finele anului trecut, în urma anunţării de către Guvern a intenţiei de a implementa o serie de măsuri ce s-au materializat ulterior în OUG 114.

A fost un avans condus îndeosebi de acţiunile OMV Petrom (SNP), Fondul Proprietatea (FP) şi Banca Transilvania (TLV), care au urcat cu 7,14%, 6,89% şi 6,27%, în luna tocmai încheiată, în condiţiile în care acţionarii celor trei emitenţi au aprobat dividendele ce vor fi distribuite din profitul anului trecut, în toate cazurile randamentul brut fiind de peste 7%.

Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni listate pe Segmentul Principal al BVB a fost de 554,78 milioane de lei, în aprilie, cu 33% sub cea de la finalul lunii martie, în condiţiile în care, pe 26 şi 29 aprilie piaţa a fost închisă cu ocazia Paştelui Ortodox.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sa votăm, să nu votam ?

    Când vezi un de el de Teodorivici te întrebi dacă un francez din alt secol l-a citit în Stele " ne naștem liberi, ..." Rusu-o . 

    Domnul Teodorivici vrea să ne oblige să muncim pe 1500 Ron la aceeași firmă care mai hăcă-na dă 1500 euro ? 

    Îi ideea e a lui s-au i-a insuflat-o ăi care au interesu'? 

    Auru' când ieșiră la colindat ? 

    Uni zâc să votăm cu ăi care promit mai mult ?

    Cine o mai văzut politician să să țână după cuvânt gen Brexit ? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb