Spitalul Orăşenesc Ineu a devenit exclusiv suport COVID-19, din cauza numărului mare de îmbolnăviri înregistrate în judeţ în ultima perioadă, unitatea având pregătite şi cinci paturi ATI COVID-19, dintre care trei au fost ocupate deja în ultimele ore, transmite Agerpres.
Managerul Spitalului Orăşenesc Ineu, Monica Mang, a declarat astăzi, pentru Agerpres, că unitatea a externat pacienţii cu alte patologii, iar de miercuri sunt internaţi doar cei cu COVID-19.
"Până acum am funcţionat în regim mixt, însă de ieri suntem spital suport doar pentru pacienţii cu COVID-19. Din cele 30 de paturi, zece sunt ocupate, iar pe ATI avem cinci paturi, dintre care trei au fost ocupate deja", a declarat Mang.
Pe secţiile COVID-19 ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad erau internaţi, joi, 230 de pacienţi, aici fiind disponibile în total 286 de paturi. Toate cele 27 de paturi ATI COVID-19 erau ocupate, notează sursa citată.
De la începutul pandemiei, în judeţul Arad au fost confirmate infectate cu SARS-CoV-2 18.976 persoane, dintre care 126 în ultimele 24 de ore, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Arad. Dintre cei care au dezvoltat simptomele bolii COVID-19, 715 pacienţi au decedat.