ARB: 4.300 de elevi s-au înscris la finala naţională a concursului European Money Quiz

D.T.
Miscellanea / 5 aprilie 2023

ARB: 4.300 de elevi s-au înscris la finala naţională a concursului European Money Quiz

Peste 4.300 de elevi cu vârsta între 13-15 ani din 228 de şcoli, licee şi colegii de la nivel naţional s-au înscris la ediţia a V-a a finalei naţionale a concursului European Money Quiz organizată de Asociaţia Română a Băncilor în parteneriat cu Institutul Bancar Român, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit comunicatului, European Money Quiz este o competiţie europeană care urmăreşte testarea cunoştinţelor de educaţie financiară în rândul elevilor cu vârsta între 13-15 ani. Şase elevi din Bucureşti, respectiv de la Şcoala Gimnazială "Nicolae Labiş", Şcoala Gimnazială Nr. 24, Colegiul Economic "Virgil Madgearu" şi Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, au fost câştigătorii celor două sesiuni organizate anul acesta în cadrul concursului naţional European Money Quiz.

În cadrul fiecărei sesiuni, câştigătorul locului I primeşte un premiu în valoare de 3.000 lei net, câştigătorul premiului II beneficiază de 2.000 lei şi ocupantul locului III primeşte un premiu în valoare de 1.000 lei. Cei doi elevi câştigători din cadrul celor două sesiuni ale finalei naţionale, de la Şcoala Gimnazială "Nicolae Labiş" şi Şcoala Gimnazială Nr. 24, vor reprezenta România şi vor concura la finala europeană a concursului de educaţie financiară European Money Quiz care se desfăşoară la data de 16 mai 2023 la Bruxelles, arată sursa citată.

La competiţia continentală participă 30 de state europene. Câştigătorii vor primi titlul de campioni europeni ai banilor în 2023 şi premii în bani. Anul trecut, echipa României a ocupat locul al 7-lea din 29 de state participante.

European Money Quiz este o iniţiativă comună lansată la nivelul Federaţiei Bancare Europene (FBE), care este implementată în România de Asociaţia Română a Băncilor, în calitate de membră a FBE, printr-un parteneriat educaţional cu Institutul Bancar Român. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul European Money Week şi Global Money Week, în luna martie 2023, acestea fiind programe internaţionale de conştientizare privind creşterea nivelului de educaţie financiară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb