ArcelorMittal va rivaliza cu o companie chineză

A.I.
Ziarul BURSA #Internaţional / 1 noiembrie 2016

ArcelorMittal va rivaliza cu o companie chineză

China continuă să facă progrese pentru crearea celei mai mari companii de oţel, care va concura pe piaţă cu multinaţionala ArcelorMittal - prezentă şi pe piaţa din România. Pasul făcut de China este numirea directorilor generali ai noului grup, încercând să accelereze eforturile de restructurare a oţelăriilor, în urma redresării preţurilor, informează Bloomberg.

Producătorul de oţel aflat pe locul doi în China, Baoshan, şi cel aflat pe locul şase, Wuhan Steel, vor fuziona, în urma angajamentului făcut de preşedintele chinez Xi Jinping de a reorganiza întreprinderile de stat, pentru a stimula creşterea economică în ţara asiatică. În momentul de faţă, cele două companii sunt afectate de supracapacitate de producţie şi de profitabilitate scăzută, iar fuziunea dintre ele ar însemna cel mai amplu proces de restructurare din sectorul oţelului din China. Noua companie producătoare de oţel va fi întrecută pe plan global doar de compania ArcelorMittal, cu sediul central la Luxembourg, prezent şi în România la Galaţi, Hunedoara, Iaşi şi Roman.

Microblogul Autorităţii chineze de administrare şi supervizare a activelor de stat anunţă că Ma Gaoqiang, preşedintele Wuhan Iron & Steel Group, şi Chen Derong, preşedintele Shanghai Baosteel Group, îşi vor păstra funcţia în noua companie creată în urma fuziunii, al cărei nume nu este stabilit încă, a precizat sursa citată.

China a avut ca ţintă reducerea capacităţii siderurgice cu 45 de milioane de tone în acest an, însă a îndeplinit doar 47% din acest obiectiv, transmite Agerpres. China a fost acuzată de Europa şi Statele Unite ale Americii că vinde oţelul excedentar la un preţ mai mic decât costul de producţie, determinând Washingtonul şi Bruxellesul să impună penalităţi pentru importurile de oţel din China.

Din cauza preţurilor scăzute şi a supracapacităţii de producţie, au apărut iniţiative de fuziune pe plan global. Grupul indian Tata Steel şi grupul german Thyssenkrupp, al 16-lea producător mondial de oţel, poartă discuţii în vederea fuziunii. De asemenea, grupul german a anunţat vânzarea activelor pe care le deţine în sectorul imobiliar pentru a reduce raportul dintre datorii şi fonduri proprii.

ArcelorMittal a găsit soluţia problemei datoriilor prin majorarea de capital cu trei miliarde de dolari în primăvara anului viitor. În luna aprilie a anului prezent, compania a vândut o participaţie grupului spaniol Gestamp pentru suma de un miliard de dolari, reducând datoria de la 17,3 miliarde de dolari la 12,7 miliarde de dolari, conform Bloomberg.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb