Gigi Gavrilă, preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), susţine, într-un interviu acordat pentru Agerpres că vina pentru întârzierea achiziţiilor privind materialul rulant pentru operatorii de transport feroviar de persoane aparţine sistemului legislativ, care permite ca dosarele de contestare a licitaţiilor să stea prin diverse instanţe circa 2-3 ani până la soluţionarea lor definitivă.
Potrivit şefului ARF, actualul sistem legislativ permite, sub masca unei false concurenţe libere, marilor firme să oblige autorităţile contractante la la revizuirea documentaţiilor de licitaţii, conform specificaţiilor propriilor produse.
Ridicolul situaţiei este atât de mare, încât, uneori, după ce firmele au obţinut în instanţă modificările solicitate, acestea nici nu se mai sinchisesc să depună oferte, susţine Gigi Gavrilă. În acest context, el a arătat că dosarele achiziţiei publice iniţiată de ARF pentru 40 de rame electrice regionale se plimbă pe la diverse instanţe începând de la jumătatea lunii martie, în timp ce licitaţia pentru cele 20 de rame interregionale, anulată tot în urma contestaţiilor, va fi reluată într-un termen foarte scurt.
Ce nu explică şeful ARF în interviul acordat sursei citate este de ce a fost nevoie să treacă mai bine de doi ani şi jumătate de la înfiinţare pentru ca Autoritatea să întocmească un caiet de sarcini şi să demareze licitaţia pentru cele 40 de rame electrice regionale.
Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene, afirma în 18 decembrie 2019, că nu este posibil ca să nu existe achiziţionat material rulant, la trei ani de la înfiinţarea ARF.
"În anul 2016, când am deţinut funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, am prevăzut, la iniţierea OUG 62/2016, suma de 350 milioane euro către Autoritatea pentru Reformă Feroviară tocmai pentru achiziţionarea acestui material rulant", declara anul trecut actualul ministru al Fondurilor Europene.
Deşi ARF a fost înfiinţată prin OUG 62/2016, act normativ modificat prin Legea 53/2017, până acum nu a fost achiziţionată nicio garnitură de tren, niciun automotor de către respectiva autoritate. Licitaţia pentru 40 de rame electrice a fost demarată abia în primăvara lui 2019, ofertele fiind deschise după 3 iunie 2019. Procedura respectivă a fost contestată, iar dosarele se află pe rolul instanţelor.
• Soarta achiziţiei ramelor regionale, decisă astăzi de Curtea de Apel Bucureşti
În urma evaluării ofertelor, ordinea celor trei ofertanţi a fost: Asocierea CRRC Qingdao Sifang Co., Ltd (Republica Chineză) - Astra Vagoane SA (România), Alstom Ferroviaria S.p.A. şi Siemens Mobility SRL. Toţi cei trei ofertanţi au depus contestaţii la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), la Curtea de Apel Bucureşti şi la Tribunalul Bucureşti. CNSC, prin decizia din data de 4 martie 2020, a respins contestaţia depusă de Alstom Ferroviaria şi cererile de intervenţie ale Siemens Mobility şi CRRC, iar ARF a pus în aplicare toate măsurile obligatorii dispuse de CNSC.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Hotărârea nr. 348/2020 din 16 martie, a respins, prin soluţie definitivă, plângerile depuse de Alstom Ferroviaria şi de Siemens Mobility, împotriva Deciziei CNSC din 4 martie 2020 şi a modului de punere în aplicare a acesteia de către ARF.
Numai că, în 27 iulie 2020, Alstom Ferroviaria formulează cerere de revizuire, care este respinsă în 25 august de Curtea de Apel. Tot la sfârşitul lunii iulie, Alstom a formulat şi recurs, iar dosarul de recurs - cu nr. 1808/3/2020, a avut mai multe termene succesive de judecată: 9 septembrie şi 23 septembrie 2020. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, la termenul din 23 septembrie, au rămas în pronunţare pentru 21 octombrie 2020. Ulterior a amânat pronunţarea pentru astăzi, 26 octombrie 2020, când ar urma să se decidă definitiv soarta achiziţiei publice pentru cele 40 de rame electrice regionale, destinate celor şase operatori de transport feroviar de persoane din ţara noastră: CFR Călători, Interregional Călători, Transferoviar Călători, Regio Călători, Astra Trans Carpatic şi Softrans.
În privinţa licitaţiei pentru cele 20 de rame electrice interregionale, şeful ARF, Gigi Gavrilă a declarat pentru sursa citată că, în urma deciziei CNSC din 9 septembrie 2020, Autoritatea a solicitat administratorului SICAP revenirea procedurii din starea "anulată" în stare activă, ceea ce s-a întâmplat în 22 septembrie 2020. Numai că, din cauza nedepunerii niciunei oferte, în 23 septembrie 2020 a intervenit anularea automată a procedurii de atribuire.
"Vom identifica în zilele următoare posibilităţile tehnice de reluare a procedurii de licitaţie cu extinderea termenului de depunere a ofertelor cu un interval suficient de mare, astfel încât potenţialii ofertanţi să-şi poată pregăti ofertele. Autoritatea pentru Reformă Feroviară va relua procedura de licitaţie într-un termen cât mai scurt", a precizat Gigi Gavrilă.
Şeful ARF a spus că odată proiectele lansate, achiziţia se va face şi a arătat că partea cea mai dificilă - întocmirea caietelor de sarcini, a restului de documentaţie de licitaţie, studiile de fezabilitate şi lansarea propriu-zisă a licitaţiilor - s-a făcut, menţionând că restul e o chestiune de timp petrecut prin instanţe.
Referitor la data la care cei şase operatori de transport feroviar călători din ţara noastră vor beneficia de cele 60 de rame electrice (40 pentru transport regional şi 20 pentru transport interregional), aceasta rămâne incertă până la semnarea contractelor. Din acel moment, ramele respective ar urma să ajungă în ţara noastră în maximum 20 de luni, a precizat Gigi Gavrilă, şeful ARF.
1. Deci calatorii sunt vinovati
(mesaj trimis de Cristian în data de 26.10.2020, 11:14)
Deci calatorii sunt vinovati ca sar suruburile de pe la traversele de tren si ca merge trenul cu 30km/h scartaind din toate incheieturile.
Cetatenii sunt vinovati pentru tot.. si pentru raspandirea virusului si pentru caderea economica.. pentru tot.