Comisia electorală din Armenia l-a confirmat astăzi pe Nikol Pashinyan în funcţia de prim-ministru, la o săptămână după alegerile parlamentare, relatează DPA, potrivit Agerpres.
Partidul lui Nikol Pashinyan, Contractul Civil, a obţinut 53,9% din voturi, a precizat preşedintele comisiei electorale, Tigran Mukucian, conform unor relatări media.
Principalul său contracandidat, partidul Alianţa Armenia, al fostului preşedinte Robert Kociarian, a primit puţin peste 21% din voturi. Formaţiunea intenţionează să conteste rezultatul la Curtea Constituţională.
Mukucian a cerut ca opoziţia să ofere "dovezi substanţiale" privind presupusele nereguli, adăugând că simpla listare a unor încălcări nu este suficientă pentru a invalida rezultatul scrutinului.
Observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au considerat alegerile democratice, bine organizate şi în acord cu legislaţia internaţională.
Nikol Pashinyan a convocat alegerile la presiunea opoziţiei. Unele partide l-au acuzat pe premier de înfrângere, care a însemnat pierderi de teritoriu şi de multe vieţi omeneşti, în confruntarea de anul trecut cu Azerbaidjanul pentru controlul asupra Nagorno-Karabah.
Peste 6.500 de persoane au murit în conflict, iar Armenia a pierdut în faţa Azerbaidjanului mari părţi din Nagorno-Karabah.
Acordul de încetare a ostilităţilor în conflictul din Nagorno-Karabah a intrat în vigoare la 9 noiembrie, după un război de 44 de zile.