"Asociaţia Acţionarilor din România" solicită Ministerului Finanţelor şi CNVM organizarea unei şedinţe publice pentru dezbaterea proiectului legii consolidate a pieţei de capital. Graţiela Iordache, directorul executiv al asociaţiei, ne-a declarat că a trimis cele două adrese conform legii privind transparenţa decizională în administraţia publică, care prevede că autoritatea este obligată să decidă organizarea unei întîlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate publică. Motivaţia solicitării, spune doamna Iordache, este faptul că ultima variantă de lege a CNVM diferă mult faţă de cea care este afişată pe site-ul acestei instituţii. Doamna Iordache susţine că CNVM nu a organizat nici o dezbatere publică pentru crearea noii legi a pieţei de capital. CNVM a făcut publică una dintre variantele proiectului de lege, în luna decembrie a anului trecut, cu numai două zile înainte de închiderea activităţii bursiere pe anul 2003, după ce, timp de un an de zile, pritocise proiectul, în mare secret. Reprezentanţii CNVM au solicitat tuturor persoanelor implicate pe piaţa de capital să formuleze observaţii pînă pe data de 8 ianuarie, în condiţiile în care activitatea bursieră se relua doar cu trei zile înainte, pe 5 ianuarie. După ce au primit observaţiile cerute, reprezentanţii CNVM nu au mai comunicat nici un fel de informaţie cu privire la modificările aduse legii, ca să spună ce a luat în considerare şi ce nu. Practica CNVM în această cauză arată că instituţia de supreveghere nu a dorit decît să îndeplinească o formalitate. "Este foarte important să vedem şi noi ce variantă de lege este transmisă Guvernului de către CNVM, pentru că ne putem trezi în situaţia în care CNVM să ne spună că a vrut să facă într-un anume fel, dar Guvernul nu a fost de acord", a conchis Graţiela Iordache.
"Asociaţia Acţionarilor din România" cere CNVM să facă public proiectul legii pieţei de capital
INGRID ZAMFIR
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 martie 2004