Conflictul dintre elevi şi autorităţi a ajuns la nivelul superior, cel al denunţurilor în justiţie. Nemulţumirile sporesc săptămânal, iar calea dialogului direct pare să fi fost abandonată. Două asociaţii ale elevilor au depus la Parchetul General o plângere penală împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pe care îl acuză de abuz în serviciu, în legătură cu nepublicarea normelor de aplicare a OUG 50/2021 prin care se asigură transport gratuit pentru elevi. Potrivit asociaţiilor: "Asociaţiile de elevi vor depune o plângere penală (n.r. au depus ieri) pe numele domnului ministru Sorin Cîmpeanu pentru abuz în serviciu, ca răspuns pentru nepublicarea normelor de aplicare pentru OUG 50/2021. Deşi acesta este obligat de lege să publice în termen de 30 de zile normele de aplicare, acesta nu şi-a respectat atribuţiile. Ca răspuns, vom depune plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie". Ariana Dudună, preşedintele Asociaţiei Elevilor Constanţa a declarat: "Suntem nemulţumiţi deoarece acesta, de foarte multe ori, a dat dovadă de dezinteres faţă de transportul elevilor şi asigurarea transportului gratuit al elevilor. Mai mult, la momentul actual, în urma adoptării unei OUG prin care se modifică şi se reintroduce procedura de decont a navetei elevilor, a fost prevăzut faptul că, la termen de 30 de zile de la adoptarea ordonanţei, ministrul va adopta, prin ordin de ministru, o anumită metodologie de decontare. Au trecut peste 30 de zile şi încă nu a fost adoptat respectivul ordin, fiind încălcată o ordonanţă care, până la urmă, însăşi ministrul a dat-o". Problema transportului elevilor se transformă într-o poveste fără de sfârşit, din care toată lumea are de pierdut.
Asociaţii ale elevilor au depus o plângere penală împotriva ministrului Cîmpeanu
O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 21 iulie 2021
1. Micii
(mesaj trimis de sabin în data de 21.07.2021, 14:05)
socialisti constanteni vor sa circule si in vacanta gratis?