Atac la baionetă

În acest sfîrşit de vară, PSD revine. Cele opt luni ce au trecut de la alegeri au fost suficiente pentru a depăşi eventualele complexe. Jucînd cartea siguranţei de sine, beneficiind de bunăvoinţa unor grupuri economico-mediatice, PSD pare a îşi reproşa ceva în legătură cu trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat. Contraofensiva, bine preparată mediatic, continuă, într-un moment decisiv, timidele încercări de la sfîrşitul sesiunii parlamentare. Acum apărarea preşedinţilor celor două camere a devenit decisivă. Prioritatea strategică a partidului nu o reprezintă restructurarea organizaţiei şi adaptarea doctrinei la contextul european, ci protecţia poziţiilor de putere. Dacă acestea ar fi fost ocupate prin mijloace acceptabile moral sau ideologic, această situaţie ar fi fost firească. Dar liderii PSD uită, sau se fac că nu ştiu.

Mizele personale sînt astăzi mai importante pentru socialiştii români decît cele strategice sau doctrinare. Dincolo de cîteva piruete retorice în privinţa celor dezavantajaţi, socialismul românesc rămîne unul atipic. Iar purtătorii de cuvînt ai partidului au devenit aceiaşi politicieni inconsistenţi ai perioadei trecute.

În timp ce Alianţa nu are nici un ţel clar şi lîncezeşte într-o ambiguitate morală si politică, în vreme ce PC (PUR) şi UDMR îşi întăresc influenţa şi îşi protejează eficient grupurile de susţinere, Adrian Năstase a pornit o ofensivă disperată pentru a recupera poziţia de lider PSD. Fără să schiţeze o minimă autoevaluare etică, fostul candidat la Preşedinţie acuză. Fraudă morală şi şantaj politic, acestea sînt noile teme de atac pregătite de consultanţii politici (probabil aceiaşi care au acţionat şi în campanie) şi induse mai întîi prin interpuşii mediatici. Accentele autocritice privind dimensiunea corupţiei în perioada prim-ministeriatului său sînt deja istorie. Preluînd fragmentar şi manipulator comunicatul Parchetului General privind plîngerea Alianţei în privinţa alegerilor, fostul Prim-Ministru declară, contra evidenţelor de tot felul, că alegerile ar fi fost corecte, iar actuala formulă guvernamentală este ilegitimă. Nimic însă, cum ar fi putut altfel, despre frauda ideologică pe care PSD a promovat-o ajungînd să guverneze local cu PRM în multe judeţe după alegerile locale de anul trecut. Nimic despre presiunile care au făcut ca Alianţa, cîştigătoare a alegerilor locale, să fi pierdut conducerea consiliilor judeţene. Atunci această operaţiune purta numele de aranjament politic, acum în cazul Alianţei se numeşte fraudă morală. Tot nimic nu spune Adrian Năstase despre sentimentul de frustrare pe care eventualii alegători socialişti l-au avut cînd au constatat că au dat votul în favoarea unor coaliţii naţionaliste. Fraude pot fi considerate şi presiunile multor primari din mediul rural şi ale echipelor lor asupra alegătorilor dependenţi social sau nehotărîţi, folosirea abuzivă a urnei volante, votul în locul persoanelor absente sau turismul electoral. Aşa cum nimic nu spune fostul preşedinte PSD nici despre procedura abuzivă folosită pentru alegerea preşedinţilor celor două camere. Atunci celelalte partide nu au făcut uz de greva parlamentară, aşa cum nu s-a întîmplat nici atunci cînd legea electorală care a permis fraudele a fost votată.

Dar dacă Adrian Năstase luptă pentru poziţia sa mai degrabă solitar, preşedinţii consiliilor judeţene ce ar putea fi schimbaţi odată cu bascularea majorităţilor au beneficiat de sprijinul unor preşedinţi de consilii judeţene reprezentînd Alianţa. Întîlnirea de la Mamaia a dezvăluit gradul de fracturare a Alianţei şi capacitatea de persuasiune a PSD. Oligarhiile locale sînt solidare. În schimbul stabilităţii, străvechile structuri, reunite prin trecutul comun sau interese clientelare, îşi dau concursul la stoparea oricărei reforme ce le-ar putea periclita puterea. Coaliţia ad hoc dintre diverşii lideri istorici supravieţuitori şi clientelele locale are caracter transpartinic şi pare să favorizeze vechea gardă peste tot unde ea mai joacă un rol.

Atacul la baionetă împotriva oricărei schimbări care le-ar putea afecta privilegiile dezvăluie mizele politice şi economice ce sînt puse în joc. Iar lipsa democraţiei interne şi a controlului real din partea militanţilor în partidele româneşti se vede astfel cu ochiul liber. Disperaţi că pot pierde totul, actorii tranziţiei atacă pentru a rezista. Iar rezistenţa este una din specialităţile lor.