Chiar în timp ce se intensifică războiul din Ucraina, de astă dată de către Federaţia Rusă, care încearcă să se plaseze într-o poziţie ofensivă, Franţa, unul dintre cei mai puternici aliaţi NATO şi singura putere nucleară din Uniunea Europeană, este ameninţată din direcţia Federaţiei Ruse cu un război în toată regula. Care să înceapă prin "atacuri preventive". Şi prin "ştergerea" unui oraş francez de pe hartă. Este un semnal că acest război ar putea să fie escaladat într-un mod periculos.
Adevărul este că paiele pe foc le-a pus Emmanuel Macron care, luat de apă, a afirmat zilele trecute că există mai mulţi oficiali NATO care se gândesc la trimiterea de combatanţi în Ucraina. Într-o traducere la primă mână, asta ar însemna nici mai mult nici mai puţin decât intrarea directă a forţelor NATO în război alături de Ucraina şi împotriva Federaţiei Ruse. Era cât se poate de normal ca oficialii de la Kremlin să sară în sus ca arşi. Cu atât mai mult cu cât afirmaţiile iresponsabile ale preşedintelui Franţei vin la pachet cu alte incidente şi cu alte afirmaţii la fel de iresponsabile, de natură a turna gaz peste foc.
A izbucnit - şi pe bună dreptate - un uriaş scandal între oficialii de la Kremlin şi oficialii de la Berlin. După ce "a scăpat" o înregistrare din care reiese că decidenţi militari şi politici de primă mână de la Berlin au discutat cât se poate de aşezat despre eventualitatea dotării armatei ucrainene cu rachete germane de mare precizie, a căror rază de acţiune ar putea expune nu numai Crimeea, ci şi Moscova. Nu au fost livrate aceste rachete, dar ipoteza a fost luată în calcul într-un mod la fel de iresponsabil, în care s-a exprimat de curând şi preşedintele Franţei. Este cât se poate de normală inflamarea în aceste condiţii a Kremlinului. Chiar dacă oficialii de la Berlin încearcă de zor să acopere această mizerie cu nisip, punând dezvăluirea făcută de Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse pe seama propagandei de război. Dar fără a infirma înregistrarea convorbirilor telefonice dintre mai marii Bundestag. Pentru că nici nu aveau cum.
Se întâmplă în plină ofensivă militară şi diplomatică a Federaţiei Ruse pe frontul ucrainean şi în afara acestuia. În definitiv, şi reacţiile Moscovei sunt parte a acestei ofensive, pe care aliaţii Ucrainei se chinuie din greu, bâlbâindu-se din ce în ce mai mult, să o oprească. Altfel, ruptă din acest context, ar fi surprinzătoare sau chiar de neînţeles ultima ieşire la rampă a lui Serghei Victorovici Lavrov, şeful de 20 de ani al diplomaţiei de la Moscova. Acesta, de la summitul Rusia-Turcia desfăşurat în Antalia a făcut o declaraţie incendiară. Şi anume că Republica Moldova a luat-o pe urmele Ucrainei, prigonindu-i pe etnicii ruşi şi, în consecinţă, nu este exclus să împărtăşească soarta vecinilor săi. Este o ameninţare directă, venită de la cel mai înalt nivel, la integritatea teritorială a Republicii Moldova, şi asta în mod evident cu voia sau chiar la indicaţia lui Vladimir Putin. Dacă ţinem cont - şi nu avem cum să facem altfel - că Lavrov nu a ieşit timp de 20 de ani de sub tutela absolută a lui Vladimir Putin. Şi de parcă nu ar fi de ajuns, iată s-a dezlănţuit într-un mod fără precedent în raport cu un stat puternic NATO şi principalul realizator al canalului Rusia 1, care, atenţie, s-a exprimat în ceea ce-l priveşte pe Macron utilizând următoarele epitete: "cretin fenomenal", "nemernic nazist", "rahat împuţit", "tu, nazist nenorocit, moştenitorul lui Petain, crezi că poţi lovi Rusia fără să rămâi nepedepsit?" După care, nici mai mult, nici mai puţin, ameninţă cu un oraş francez şters de pe hartă. A ameninţa cu războiul, cu un atac devastator, cu ştergerea unui oraş de pe hartă, singura putere nucleară din Uniunea Europeană, nu mi se pare de colea. Cu atât mai mult cu cât Rusia 1 trece drept un canal de televiziune oficial al Kremlinului. Şi, repet, este cea mai mare televiziune din Federaţia Rusă.
Asistăm, aşadar la ameninţări directe, la o escaladare periculoasă a acestora, şi cred că este cazul ca cei mai importanţi lideri ai lumii să se aşeze pentru a calma cât de cât lucrurile la o masă a dialogului cu Vladimir Putin. Desigur, printr-o teleconferinţă, întrucât acesta, în cele mai multe ţări ale globului, dacă pune piciorul urmează să fie arestat în baza mandatului emis de Curtea Penală Internaţională.
1. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 04.03.2024, 11:44)
Se pare ca pagubele uriase suferite de catre Rusia la nivelul aviatiei si a tintelor de importanta strategica au fost facute de catre rachetele franceze de tip scalp EG ce au fost livrate de catre Franta .Nemtii nu au vrut sa dea rachetele Taurus ce lovesc in adincime la peste 500 de km dar cele frantuzesti programate sa loveasca pina in 250 de km sunt acum in lupta .Nu pot fi oprite .Daca rusii vor lovi Tour Eiffel asa cum imi povestea cindva ,cu zeci de ani in urma, o matusica mare ghicitoare in cafea atunci Rusia sovietica va fi rapid invinsa iar China isi va recupera toate teritoriile ce cindva le-au apartinut si care acum sunt in Rusia .Imperiul European se va reface si el .Franta va cere curind refacerea Conventiei de la Montreaux .
2. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 04.03.2024, 11:51)
...
3. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 04.03.2024, 11:57)
...
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.03.2024, 13:01)
De când a început războiul Occidentul a transmis clar nebunului de la Moscova
1.orice atac nuclear asupra unei țări nato va primi o ripostă similară ,fara sa se aștepte medierea papei, a ONU etc.
La atacuri convenționale nu se așteaptă nimeni căci la NATO va devasta apoi Rusia doar exersând. La capacități convenționale Rusia poate face ce se vede in Ucraina.
2.orice atac nuclear și chimic in Ucraina va duce la creșterea de n ori a sprijinului pt Ucraina cu arme care vor lovi devastator în Rusia și chiar atacarea oricăror soldați ruși aflați în Ucraina de către trupe nato.
De acest lucru a fost informată și China .
Restul sunt baliverne.
Nimeni nu negociaza cu nebunul de la.Moscova și cei de acolo au priceput și rămâne să se facă de râs în Ucraina
Nu exista nicio discuție în privința faptului că Nato nu va riposta la vreun atac al Rusie.
Niciuna .
Punct.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.03.2024, 13:04)
In plus nu exista nicio speranță pentru Putin că Occidentul nu va pompa câteva zeci de MLD de usd și euro pe an pentru a tine în viață Ucraina.
De asemenea ii va livra arme.
4.2. Ar trebui sa incerce (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.03.2024, 14:31)
Franta e prea frumoasa dar pana nu incerci, nu ai cum sa te convingi. Occidentului i-a mers bine ani de zile strategia asta.
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.03.2024, 14:52)
Vorbești prostii.
Nu îs fan al Occidentului, dar te asigur, bazat pe istoria ultimelor sute de ani că nu îs niste delicați care nu răspund , cel puțin simetric, atacurilor.
4.4. Never say never (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.03.2024, 14:56)
Deci Planeta maimutelor?
5. Ce vizeaza inventarul cerut de Putin istoricilor r
(mesaj trimis de anonim în data de 04.03.2024, 14:53)
In 3 martie 1878 s a incheiat un tratat la sfarsitul razboiului ruso turc in care Dobrogea era data Rusiei si numai ulterior, dupa petitii si delegatii la marile puteri s a admis ca Dobrogea sa ajunga parte a Romaniei abia independenta, la schimb cu sudul Basarabiei! Deci sunt abia 250 de ani de la astfel de trocuri internationale care se faceau in marile cancelarii, unde (si atunci) politicienii romani obtineau greu si in genunchi ceva, desi participasera soldati romani la razboi. Stau sa intreb daca nu cumva astfel de dealuri istorice vizeaza Putin care a cerut inventarul tuturor posesiunilor foste tariste sau sovietice care nu mai tin de Rusia in acest moment! Publicistii s au gandit la Alaska, dar sunt multe regiuni care au schimbat steagul, chiar de mai multe ori!
5.1. Tratatul de la San Stefano din 3 martie 1878 (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.03.2024, 16:07)
Istroria comunista triumfalista a ascuns cum s a obtinut independenta Romaniei, la masa verde ca si la ruleta! Cautati pe wikipedia tratatul de la San Stefano, ca din ce auzim de la marile puteri, tot cam asa merg tranzactiile, peste capul natiunilor mici. Eu dau ceva intr o parte dar la schimb ce primesc. Eu propun presedintelui sa si modereze declaratiile, mereu idsirea la mare e f valoroasa
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.03.2024, 09:02)
NATO de 10 ori mai puternic economic si de 6 ori militar,
decat Rusia si China impreuna,
tremuram de actiunile militare ruse contra tarilor NATO,
ce idee rupta total de realitate