Imaginea inspiră, contradictoriu, simultan, speranţă şi groază. Mai mult groază, decît speranţă. O lume întreagă, deasupra unei prăpăstii fără fund, atîrnă de cuvintele unui monstru. Putin. Lumea suntem noi, milioane şi milioane de oameni pentru care calculele geopolitice, idiosincraziile ideologice, delirul de putere şi alte maladii "ocupaţionale" ale celor care, din jilţurile puterii, pot împinge lumea în prăpastie, nu înseamnă nimic. Pînă într-o zi, cînd ne trezim cu nota de plată pe masă, deşi n-am luat parte la ospăţ. Ziua în care suntem somaţi să murim. Obligaţi să ne trimitem copiii, nepoţii, fraţii sau părinţii să moară. La război. Să "contemplăm", în cea mai profundă deznădejde, ruinele caselor, şcolilor şi spitalelor, ale oraşelor, grădinilor şi străzilor pe care pînă mai ieri ne-am plimbat liniştit, am visat, ne-am odihnit, am iubit sau am jelit. Să ne deprindem cu toate neajunsurile, lipsurile şi privaţiunile unui trai mult sub limita de supravieţuire. În care, totuşi, ne dăm cu spaimă, amărăciune şi speranţă seama, continuăm să vieţuim. Se poate şi sub-supravieţui. Sau muri ceva mai repede, mai neaşteptat, mai stupid, ori macabru, dezgustător, terifiant.
Între lumea normală şi lumea cu măruntaiele sfîrtecate de maşinăriile războiului stă zăgaz doar zidul ireal, imaterial, iluzoriu al cîtorva cuvinte. Ale monstrului. Putin a grăit la reuniunea G20. Prin teleconferinţă. O alchimie obscură a scos spectaculos la iveală, din gura monstrului, sintagma "tragedie". Cu referire, fără nici un echivoc, la Ucraina şi războiul pe care el l-a dezlănţuit asupra acelei ţări şi a oamenilor săi. Se referea, chiar mai cuprinzător, şi la tragedia de la el de acasă. A sutelor de mii de morţi ai Rusiei, a cortegiului de suferinţe, privaţiuni, spaime şi distrugeri la care şi-a condamnat ţara, încredinţat că menirea lui mesianică şi destinul său istoric este acela de a reface mitologic trecutul de glorie al URSS. Încredinţat că el este reîncarnarea Marelui Conducător al Popoarelor, Stalin, a cărui ofensivă împotriva Germaniei lui Hitler a prins avînt pe cîmpiile Ucrainei şi nu s-a mai oprit decît la Berlin, după capitularea necondiţionată a celui de Al Treilea Reich. Operaţiunea specială, de pedepsire a "fasciştilor şi naziştilor" de la Kiev, s-a transformat într-o tragedie. În sfîrşit, a înţeles şi Putin! Mai mult, a fost silit să accepte o parte a realităţii pe care el însuşi a creat-o dar pe care, pînă de curînd, nu a vrut cu nici un chip să o recunoască. Monstrul cu aere de înţelepţit ne îndeamnă sfătos să căutăm cu nădejde şi asiduitate căile pentru a pune capăt tragediei! El este ocupat, pînă ce ne facem noi temele şi treaba, cu conducerea pînă la capăt a operaţiunii din Ucraina, pînă la semnarea documentelor de armistiţiu şi, cine ştie, poate chiar de pace.
Şi noi, ce să facem cu cuvintele monstrului?
Speranţa ne îndeamnă, precipitat, să le luăm în serios şi să începem a clădi ceva pe temelia lor. Pacea de care are toată lumea atîta nevoie. Cuvintele lui Putin ar putea deschide uşile spre un spaţiu de negociere pînă acum inexistent. Interzis, chiar. Acceptarea deschiderii oficiale a negocierilor, atît de către Ucraina, cît şi de către Rusia, ar putea fi semnalul îngheţării operaţiunilor militare. Cel puţin, nu mai mor sute şi mii de oameni fără nici o noimă pe cîmpurile de luptă. Spaţiul de soluţii? Trecînd peste strategiile de negociere şi momentele tactice, peste dinamica obişnuită a oricărei interacţiuni de acest fel, "de la maximal, la rezonabil şi de aici la ceea ce este minim acceptabil pentru ambele părţi", Rusia s-ar putea alege cu o halcă, nu prea mare, dar halcă din teritoriul Ucrainei în schimbul căreia ar trebui să cedeze retragerea totală a forţelor sale militare din Ucraina, mai puţin teritoriile dobîndite, şi să accepte, nu neapărat să subscrie la integrarea Ucrainei în NATO. Atît Europa cît şi Statele Unite au dat semne clare că agreează şi pot accepta o soluţie de acest tip: dă-mi, să-ţi dau! Zelenski, confruntat cu alternativa de a-şi pierde scaunul, ceea ce poate însemna şi capul, nu se va putea opune prea mult. Un gest de rezistenţă, poate, de formă, o scurtă perioadă de timp. O altă variantă de înţelegere, cu balanţa înclinată mai mult spre Moscova, ar putea fi retragerea totală şi necondiţionată a trupelor ruseşti, refacerea integralităţii statale a Ucrainei, Rusia renunţă la orice teritorii ocupate şi încorporate, în schimbul neutralităţii Ucrainei, al neparticipării sale la NATO, garantate de SUA şi Europa. Dacă scotoceşte bine prin arhive, Serghei Lavrov poate da repede peste soluţia cadru detaliată: ultima propunere a lui Stalin privind reunificarea Germaniei, după încheierea celui de al doilea război mondial, în schimbul neutralităţii, adică a neintegrării Germaniei în Alianţa Nord Atlantică.
Groaza, însă, ne obligă să cîntărim cu mare precauţie şi minuţie, ceea ce este şi ceea ce s-ar putea afla în spatele cuvintelor lui Putin. O banală manevră pentru a cîştiga timp. După cum este ştiut şi clar pentru toată lumea, abordarea Kremlinului în agresiunea declanşată asupra Ucrainei se bazează pe premisa că timpul lucrează în favoarea Rusiei. Orice cîştig de timp este un cîştig pentru Putin, pe termen lung. Ce-i mai simplu, decît să te prefaci că vrei să negociezi. După care lungeşti boala pînă ce negocierile mor de la sine, fără nici un rezultat. S-au mai văzut cazuri, cu nemiluita. Ministerul lui Lavrov deţine un cuprinzător manual în această materie, pentru uzul şi instruirea diplomaţilor puşi să recurgă la acest banal şiretlic. Mai înspăimîntător, încă, ar fi ca în spatele cuvintelor lui Putin să nu se afle nimic. Neant! I-a pus cineva în discurs o metaforă. Atît şi nimic mai mult. A vrut cineva să-l facă pe "marele cîr(m/p)aci" mai interesant pentru interlocutorii săi, să creeze iluzia că Putin poate fi capabil de compasiune, de înţelegere, de negociere. O simplă stratagemă de aşteptare, de repoziţionare, de ascundere temporară a colţilor, a rînjetului care continuă să ameninţe prada, bine apucată în fălci, de data aceasta sub masca pioasei considerări a suferinţelor umane.