Atunci când vânezi marele urs, dar te împuşti în picior

Dumitru Chisalita
Piaţa de Capital / 13 ianuarie 2023

Atunci când vânezi marele urs, dar te împuşti în picior

În data de 28 decembrie 2022, pe repede înainte, apărea fără nici o dezbatere OUG 186, care stabilea instituirea taxării supraprofiturilor pe zona de extracţie oil&gas&coal, ţinta principală a acestui OUG fiind OMV Petrom. Taxa a fost aplicată tuturor companiilor din acest sector. Dar, modul în care a fost scrisă OUG 186/2022 face ca exact firma vizată să nu se încadreze în condiţiile legii pentru a fi supra-suprataxată! Victima sigură a legii fiind compania ROMGAZ!

Încă o dată, statul a făcut-o lată.

Acuzaţiile aduse companiei sunt nefondate, atât timp cât aceasta respectă legea. Nu se pune problema că OMV Petrom nu vrea să plătească, LEGEA prevede că nu trebuie să plătească.

OUG 186/2022 prevede obligaţia achitării unei contribuţii de solidaritate pentru anul fiscal 2022, dacă cel puţin 75% din cifra de afaceri provine următoarele sectoare: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului.

Conform rezultatelor financiare preliminare aferente anului 2022, OMV Petrom are în anul 2022 sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite în OUG 186/2022.

Este adevărat că după apariţia Regulamentului 1854/2022 pe data de 6 octombrie 2022, multe din companiile care activau în domeniile: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului, au iniţiat masive activităţi în perioada octombrie - decembrie 2022, în alte sectoare de activitate decât acestea, spre exemplu trading, producţia şi vânzarea de energie electrică etc., tocmai pentru a nu atinge ca 75% din cifra de afaceri să fie realizată din domeniile prevăzute de lege.

Orice supraprofituri care se produc în mod conjunctural trebuie să se reîntoarcă parţial spre comunitatea care a generat supraprofiturile. Nu este corect ca supraprofiturile să ajungă doar în mâna acţionarilor (indiferent dacă acţionariatul este de stat sau privat), dar nici să devină supraimpozite şi care să se piardă în găurile negre ale bugetului de stat (în anul 2013 se instituia supraimpozitarea profiturilor din sectorul gazelor naturale destinate protejării consumatorilor vulnerabili, dar banii au fost cheltuiţi, iar consuamatorii vulnerabili nu au beneficiat 10 ani de aceste fonduri).

Apreciem că o prevedere în lege privind obligativitatea reinvestirii supraprofiturilor şi doar în situaţia în care nu se întâmplă acest lucru să se treacă la supraimpozitarea firmelor, o astfel de construcţie putea să stabilească obligaţia aplicării indifferent de cifra de afaceri şi mai mult ar fi atras participarea companiilor la aceste construcţii. O astfel de construcţie ar fi fost win-win-win (cetăţeni - stat - firme). Cetăţenii - pentru că ar fi avut access la produse care astăzi nu sunt produse în România sau nu sunt în cantităţi suficiente, fiind importate şi astfel având preţuri mai mari. Stat - deoarece se creştea rezilienţa şi securitate naţională, se dezvoltau noi bussinesuri generatoare de taxe şi impozite la bugetul de stat. Firme - existenţa unei cereri mai mari decât oferta energetică, determina oricum necesitatea unor investiţii în sectorul energetic, iar acestea aduceau noi viitoare profituri.

Un exemplu: Suntem printre puţinele ţări cu capacităţi de rafinare care exportăm uleiuri alimentare uzate pentru a fi folosite la realizarea de biocombustibili, pe care-l importăm ulterior la preţuri mari. Legea supraimpozitării putea să determine orientarea supraprofiturilor către dezvoltarea capacităţilor de producere a biocombustibililor. În situaţia în care rafinăriile investec cel puţin 80% din supraprofitul realizat în anul 2022, statul putea să vină cu scutirea de TVA pentru aceste investiţii realizate şi astfel dezvoltam sectorul producerii de biocombustibili în România. Începând de anul acest ponderea biocombustibili va creşte în rândul combustibililor folosiţi. Era o modalitate de a ne dezvolta economic şi a aduce preţuri mai mici pentru benzina pe care o cumpără cei care au contribuit la realizarea acestor supraprofituri - oamenii.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. Felicitari pentru articol !

    Exista si oameni normali, care chiar gandesc!

    Pt un ministru de finante care in viata lui nu a vazut cum se conduce o mare firma nu exista decat masuri simpliste, de gaga. Personajul se batea cu pumnii in piept mai acum 2 saptamani, ca psd ul are solutia pt nevoile sarmanilor.... 

    Acum vine cu o alte tampenie - legea se aplica pt toate firmele din domeniu - da, pentru toate care se incadreaza in conditiile legii - nu si cea pe care o vizau - snp :=)

    psd ul avea acum vreo 10 ani aura ca stie sa guverneze. S-a dus si asta, au ramas doar "doctorii" in pensii pe acolo!  

    1. Dar noi tot pe Ciolacu îl votam că ne da bani moca.

    Din pacate si biocombustibilii sunt o parte a mafiei energetice. Exista nenumarate modalitati de a produce energie, intr-adevar in jur de doar 10 care nu necesita schimbari majore. Ei pluseaza pe unele, prostesc lumea, lumea cumpara si mafia face profit. Chiar si un prieten care se juca de-a H a avut "accident". Intre timp a devenit rentabil si H pentru mafie si l-au cautat pe prieten. Daca era piata libera imi deschideam una dintre acele modalitati de a produce energie, nu doar eu.

    1. Felicitari !

    Trebuiau sa aiba de ales intre a investi inclusiv in Neptun Deep atat Romgaz cat si Petrom, ceea ce ar fi adus castiguri evidente pentru Romania pentru ani buni de acum incolo(redevente, impozite, locuri de munca, independenta energetica pe gaz, export de gaz), sau a plati acel supraimpozit. Si eventual sa le ia 33% cum s-a decis in cele mai multe tari.

    Dar nu se gandeste deloc strategic pe termen putin mai lung.

    Statul roman a luat oricum super mega impozite si redevente si accize pt 2022 de la aceste companii, mult mai mari dc in anii trecuti. 

    Propaganda ieftina

    Bun articol! Apreciez!

    Propaganda ieftina in favoarea corporatiilor din energie.

    Legea a fost scrisa prost in mod intentionat pentru a-i proteja pe cei de la OMV.

    Asa se fac legile in Romania, corporatia le dicteaza si altii le scriu.  

    1. Cred ca le dai prea mult credit politicienilor, e vorba doar de multa prostie!

    M Finanțelor este varză! Pe langa faptul că a pierdut pestele mare intra și în infringement cu recomandările Comisiei europene!

    PSD istii sunt comuniștii deghizați, tot ce fac este împotriva economie de piață!

    1. Nu sunt deghizati, sunt pe fata!! Noi am mai fost in comunism si stim cum s-a terminat: curent 2 ore pe seara, mancare pe cartela si la cozi interminabile cand se baga cate ceva, incalzire canci, la tv program muncitoresc, cantarea Romaniei, congresul xviitvxz al partidului, si 1o min desene animate Mihaela. Cand prindeai o sticla de pepsi sau o banana credeai ca ai ajuns in Rai.

    Eu zi ca a fost voita!!

    Am mai vozut eu si in alte tari rapoarte si analize facute la ordin de "economisti /specialiti" platit dinpartea x ca sa loveasca in partea y in timp ce impingea prostul z sa treaca ingineria! 

    Asa cum a lovit cetateanul cu curentul!!! 

    Statul nu e prost! 

    E chiar destept! 

    Ce am spus ca urmeaza Romania la custuri Gaze dupa Italia? 

    Am spus acum 2 ani si nimeni nu asculta!!! 

    Uite ca se adeveresc multe din cele spuse cretine de mine pe aici. 

    S c cret 

    Orice supraprofituri care se produc în mod conjunctural trebuie să se reîntoarcă parţial spre comunitatea care a generat supraprofiturile.

    Pe bune? In primul rand, "comunitatea" care a generat aceste `profituri nu e cea romaneasca, ci razboiul din Ucraina. Apoi, de cate ori a pierdut bani o firma si statul i-a bagat niste bani in buzunar, saracii?? Statul asta esuat, cum bine spune cineva, este unul comunist. De fapt, toata Europa are un iz amar de comunism, pentru ca politicienii isi urmaresc doar voturile, si cum saracia este in crestere, hai sa ne comportam ca haiducii, furam de la cei care fac profit si le dam celor pe care, prin politicile noatre, i-am saracit. Da, da, asta e doar hotie la drumul mare, inclusiv fata de oamenii care au investit cu speranta intr-o companie.... sa zicem romaneasca (atata timp cat trebuie sa plateasca impozit aici), candva falimentata de statul roman. Cum am mai spus si cu alta ocazie, UE ne-a dat bani pentru populatia saracita, taxele astea stupide se duc doar catre gusile grase ale celor pe care i-am votat, ca doar "mai si fac, nu doar fura" 

    1. Puneți mâna și impozitați tot așa cum vreți să impozitați snp, sa vedem daca mai rămâne cineva in Romania . Urgent impozit 60% pe profit Dedeman, Kaufland, dezvoltător imobiliari, etc

      furam de la cei care fac profit si le dam celor pe care, prin politicile noatre, i-am saracit.

      -

      corect 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb