Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare Bucureşti organizează în weekendul 26-27 martie 2022 concursul de programare HackITall, eveniment ce se va desfăşura în mediul hibrid, proba de algoritmică desfăşurându-se online, iar hackathonul la Biblioteca UPB, fizic.
Aflat la cea de-a zecea ediţie, HackITall este dedicat tuturor studenţilor pasionaţi de domeniul IT&C. Aceştia au ocazia să experimenteze într-un timp foarte scurt concepte tehnice noi, cât şi să îşi dezvolte capacitatea de lucru sub presiunea unui deadline impus.
Competiţia HackITall este construită din două probe, la alegere:
1) Proba de hackathon în cadrul căreia studenţii vor dezvolta un proiect software complet funcţional în decursul a 24 de ore, urmărind o temă aleasă de către sponsorii oficiali. Domeniile de lucru sunt IoT Manager, pentru hackathonul Siqsess şi ESG - Environmental, Social and Corporate Governance, pentru hackathonul Deutsche Bank.
2) Proba de algoritmică ce se desfăşoară de-a lungul a 6 ore, problemele propuse rezolvării fiind jurizate ulterior în funcţie de performanţele atinse.
Participarea la eveniment se realizează în echipe de câte trei membri, pe bază de înscriere. Înscrierile sunt deschise până în data de 6 martie 2022 pe site-ul https://hack.lsacbucuresti.ro/. Procesul de selecţie a echipelor participante va fi condus de reprezentanţi ai sponsorilor oficiali după ce aceştia vor analiza CV-urile trimise în momentul procesului de înscriere.
Ziarul BURSA este partener media al evenimentului.