AURELIAN DOCHIA: "Proiectul bugetului are un grad mare de generalitate"

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 ianuarie 2013

Proiectul de buget prezentat de către premierul Victor Ponta are un nivel ridicat de generalitate, motiv pentru care nu permite o analiză aprofundată, este de părere analis­tul economic Aurelian Dochia. Pe de o parte, acesta poate fi considerat liniştitor, "normal", comparativ cu declaraţiile pe care liderii USL le-au făcut atunci când se aflau în opoziţie sau în campanie electorală, potrivit domniei sale. "Proiectul de buget nu cuprinde elemente care ar putea să destabilizeze economia, ci păstrează structurile actuale, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv, inclusiv din perspectiva acordului cu FMI, pe care autorităţile doresc să îl reînnoiască", ne-a declarat Aurelian Dochia.

Pe de altă parte, însă, proiectul nu aduce nicio noutate, în ciuda aşteptărilor mari care s-au creat în jurul său, consideră economistul. "Nu ştiu ce am aflat fundamental nou în urma discursului privind Starea Naţiunii", afirmă Aurelian Dochia.

Cifrele prezentate nu sunt exagerat de mari, deşi atingerea unui PIB de 140 miliarde euro, în acest an, în condiţiile în care cel aferent anului trecut a fost de aproximativ 132 miliarde euro, prezintă anumite neclarităţi, în opinia analistului. Veniturile rămân în, mare, la un nivel similar cu cel din 2011, în condiţiile în care nu au fost propuse măsuri de modificare a sistemului de colectare, în timp ce cheltuielile sunt programate să crească, deşi Guvernul a promis că va realiza reduceri, remarcă Aurelian Dochia. "S-a vorbit despre o reformă dură în privinţa companiilor de stat, însă, după atâţia ani, ne întrebăm ce înseamnă acest lucru", arată domnia sa.

Ţinta de a atrage fonduri europene în valoare de 2,5 miliarde euro în acest an este ambiţioasă, în condiţiile în care nu se preconizează schimbări semnificative la nivelul mecanismelor de administrare a acestora, ne-a mai declarat Aurelian Dochia.

Premierul Victor Ponta a prezentat, joia trecută, proiectul de buget, care are în vedere un PIB de 140 miliarde euro, venituri de 46 miliarde euro şi cheltuieli de 49 miliarde euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb