Autorităţile canadiene vor plăti aproape 3 miliarde de dolari popoarelor indigene

V.G.
Internaţional / 23 ianuarie 2023

Autorităţile canadiene vor plăti aproape 3 miliarde de dolari popoarelor indigene

Autorităţile canadiene au fost de acord să plătească aproape trei miliarde de dolari canadieni drept compensaţie popoarelor indigene pentru a repara prejudiciul suferit timp de peste un secol de mii de copii internaţi cu forţa în şcoli rezidenţiale religioase, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Guvernul premierului Justin Trudeau a anunţat sâmbătă un acord istoric cu 325 de comunităţi indigene pentru a le despăgubi cu până la 2,8 miliarde de dolari canadieni pentru abuzurile suferite în perioada dintre sfârşitul secolului al XIX-lea şi anii 1900.

"Canada se angajează să repare prejudiciul colectiv cauzat de sistemul şcolilor rezidenţiale şi de pierderea limbii, culturii şi a patrimoniului", potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Relaţiile Coroană-Indigeni.

Timp de aproape un secol, aproximativ 150.000 de copii indigeni au fost luaţi din familiile lor şi înscrişi cu forţa în 139 de şcoli-internat, adesea conduse de Biserica Catolică, fiind izolaţi de familiile, limba şi cultura lor.

Mii de copii nu s-au mai întors în familiile lor şi abia în ultimii ani au fost realizate investigaţii pentru a face lumină asupra tragicului trecut colonial al acestui fost teritoriu al Imperiului Britanic.

Suma record anunţată sâmbătă îşi propune să compenseze aceste 325 de comunităţi din vestul Canadei în vederea "revitalizării educaţiei, culturii şi limbii indigene pentru a sprijini supravieţuitorii în procesul lor de vindecare şi reconectare cu patrimoniul lor", potrivit comunicatului oficial.

De mai bine de doi ani, acest trecut colonial întunecat a fost adus în discuţia publică pe măsură ce morminte ale unor copii au fost descoperite în apropierea acestor instituţii. Au fost identificate deja peste 1.300 de morminte, cel mai recent în urmă cu aproximativ zece zile.

Modalităţile precise de alocare a celor 2,8 miliarde de dolari canadieni vor fi decise de Curtea Federală pe 27 februarie.

Este deja stabilit că 200.000 de dolari canadieni vor fi plătiţi fiecărei persoane implicate în acţiunea colectivă de despăgubire prin "fonduri de lansare iniţiale, care însumează 325 de milioane de dolari" canadieni.

O comisie naţională de anchetă a calificat în 2015 acest sistem de şcoli-internat drept "genocid cultural".

Într-o vizită întreprinsă în Canada în iulie anul trecut, Papa Francisc a cerut "iertare pentru răul" făcut timp de zeci de ani în aceste şcoli pentru indigeni şi s-a declarat "îndurerat" de aceste practici, care erau încurajate de doctrinele Bisericii Catolice din acea epocă.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Feclicitari atat indigenilor, jurnalistilor care s-au implicat in demascarea acestui genovid!

    Ar fi benefic si la noi o masura reparatorie studierea sclaviei in provinciile valahe Moldova si Vallachia, poate si in Transilvania unde iobagia e clar sclavie si e mai documentata! 

    1. va fi distractie cand vor incepe rromi sa ceara despagubiri pentru robie

      genocid este un cuvint prea mare sa fie foloit in cazul acesta .

      este si foarte multa exagerare cu scopul de a negocia o suma cat mai mare  

      insa tot respectul pentru nativii care fac scoala , au slujbe si sint parte din societate  

      insa pentru cei care cer bani ca sa stea si sa bea pentru ca bunicul a suferit .... asta nu e corect

      toti suferim in viata anumite lucruri dar asta nu inseamna sa ne transformam in plingaciosi care capitalizeaza tragediile si vor sa le transforme in bani pentru ei si pentru nepotii lor si stranepoti ..... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb