Acordul privind vânzarea a 75% din operatorul croat de transport feroviar de marfă H® Cargo către Grupul Feroviar Român (GFR) a eşuat, transmite Reuters, citând surse oficiale de la Zagreb.
GFR a modificat unele condiţii pentru achiziţionare, comparativ cu oferta iniţială, astfel că procesul de vânzare nu a putut continua, conform unei declaraţii publicate de Ministerul Transporturilor din Croaţia. Autoritatea va anunţa săptămâna viitoare noile planuri privind privatizarea H® Cargo. Reprezentanţii GFR nu şi-au expus punctul de vedere.
Grup Feroviar Român, membru al Grampet Group din România (companie înfiinţată în 1999), este cel mai mare operator feroviar privat din sud-estul Europei. GFR, societate cu capital social 100% privat, prestează servicii de transport feroviar de mărfuri şi servicii conexe acestui domeniu, deţinând 8 mii de vagoane şi 260 de locomotive.
Grampet Group, aflat în proprietatea omului de afaceri Gruia Stoica, a fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă, proces care a eşuat în luna octombrie a anului trecut, ca urmare a faptului că unele bănci creditoare nu şi-au dat acordul pentru finalizarea procedurii, iar Consiliul Concurenţei nu a dispus de timpul necesar pentru avizarea tranzacţiei.
Grampet ar fi trebuit să plătească până la 14 octombrie 2013 toată suma licitată, de 202 milioane de euro, iar statul, prin Ministerul Transporturilor, ar fi trebuit să îndeplinească obligaţiile legate de diminuarea capitalului social al CFR Marfă şi de obţinerea acordului din partea băncilor creditoare ale companiei de stat.
Statul român s-a angajat să scoată din nou la privatizare CFR Marfă în 2015.
Grampet participă şi la privatizarea companiei similare din Bulgaria, unde procesul este îngheţat încă din primăvara lui 2013, când a fost schimbat guvernul de la Sofia.