Autorităţile olandeze dezvăluie din greşeală companiile împotriva cărora pariază George Soros

Ziarul BURSA #Internaţional / 27 ianuarie 2017

O parte din poziţiile short ale miliardarului George Soros au fost publicate în cursul acestei săptămâni pe pagina de Internet a Autorităţii de reglementare a pieţelor financiare din Olanda (AFM), informează Bloomberg.

Regulile introduse după criza din 2008 pe pieţele financiare europene obligă fondurile speculative să îşi anunţe poziţiile short, care reprezintă, de fapt, un pariu că acţiunile unei companii vor scădea, către organismele de reglementare. Însă doar poziţiile mai mari de 0,5% din acţiunile unei companii ar trebui făcute publice.

Purtătorul de cuvânt al AFM, Ward Snijders, a precizat că din cauza unei erori umane au fost date publicităţii informaţii referitoare la poziţii short cuprinse "între 0,2% şi 0,5%" din acţiunile l-a companiile shortate, conform Agerpres.

Anterior, cotidianul Financial Times a informat că o parte din poziţiile short ale lui George Soros, inclusiv pariuri împotriva unor bănci olandeze precum ING Groep NV, au fost publicate marţi seara, pentru o scurtă perioadă, pe pagina de Internet a Autorităţii de reglementare a pieţelor financiare din Olanda (AFM).

În mod normal, fondurile speculative păstrează secret detaliile cu privire la tranzacţiile lor short. Unele fonduri îşi păstrează în mod intenţionat poziţiile sub pragul de 0,5% ca să evite dezvăluirea acestor informaţii care pot influenţa piaţa. De exemplu, în luna iunie 2016, acţiunile Deutsche Bank AG au pierdut 14% după ce s-a aflat că Soros a pariat că aceste titluri vor scădea după ce Marea Britanie va vota în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană. Pe de altă parte, luna aceasta, Wall Street Journal a informat că Soros a pierdut un miliard de dolari după ce a pariat împotriva pieţei după câştigarea alegerilor prezidenţiale din SUA de către Donald Trump.

Soros, a cărui avere este estimată la 25,2 miliarde de dolari, este renumit pentru că în 1992 a făcut profit de un miliard de lire de pe urma pariurilor pe lira sterlină.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb