AVERTISMENT OMS: Se înmulţesc cazurile de cancer în ţările sărace

Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 5 februarie 2020

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că numărul cancerelor urmează să crească cu 81% până în 2040 în ţările cu venituri mici sau intermediare, din cauza insuficienţei resurselor consacrate prevenţiei. Într-un raport, Agenţia specializată a ONU avertizează că, în cazul în care actualele tendinţe continuă, lumea se va confrunta la nivel global cu o creştere de 60% a cazurilor de cancer în următoarele două decenii. În 2018, OMS a înregistrat în lume 18,1 milioane de cazuri noi de cancer, iar organizaţia se aşteaptă ca această cifră să atingă până în 2040 un număr cuprins între 29 şi 37 de milioane. În ţările cu venituri mici sau intermediare - care înregistrează în prezent cele mai mici niveluri de supravieţuire - va creşte numărul noilor cazuri cel mai puternic (+81% potrivit estimărilor). Potrivit OMS, această situaţie se explică în mare parte prin faptul că aceste ţări au fost nevoite să consacre resurse sanitare limitate luptei împotriva bolilor infecţioase şi îmbunătăţirii sănătăţii mamei şi copilului şi că serviciile de sănătate nu sunt echipate să prevină, diagnosticheze şi trateze cancerele, informează news.ro.

"Este un semnal de alarmă care ne îndeamnă pe toţi să atacăm inegalităţile inacceptabile care există între ţările bogate şi ţările sărace în privinţa serviciilor de luptă împotriva cancerului", a subliniat dr. Ren Minghui, subdirectorul general OMS, citat într-un comunicat. "Atunci când oamenii au acces la îngrijiri primare şi la sisteme de orientare, este posibil să se detecteze cancerul într-un stadiu precoce, să fie tratat eficient şi să se vindece", a declarat el. OMS prezintă un evantai de intervenţii care permit prevenirea noilor cazuri de cancer, precum lupta împotriva tabagismului (responsabil de 25% dintre deceselede cancer), vaccinarea împotriva hepatitei B în vederea prevenirii cancerului de ficat, eliminarea cancerului de col uterin prin vaccinarea împotriva "avirusului uman. "Dacă mobilizăm diferite părţi implicate pentru ca ele să muncească împreună, vom putea salva cel puţin şapte milioane de vieţi în următorul deceniu", subliniază directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat în comunicat. Raportul arată că cercetarea a permis o scădere a numărului deceselor cauzate de cancer, dar această scădere a fost mai marcată în ţările bogate.

Ţările cu venit mare au adoptat programe de prevenţie, de diagnostic precoce şi de depistare care, asociate unor tratamente îmbunătăţite, au contribuit la reducerea nivelului mortalităţii premature cu 20%, potrivit estimărilor, în perioada 2000-2015. În ţările sărace, reducerea a fost de 5%, a apreciat directoarea Centrului Internaţional de Cercetare a Cancerului Elisabete Weiderpass.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb