Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) franceză recomandă companiilor aeriene care operează în Franţa să-şi facă plinul de kerosen în străinătate pentru a-şi putea asigura două zboruri consecutive în contextul conflictului social actual care afectează aprovizionarea cu carburant, a declarat purtătorul de cuvânt al Air France pentru AFP, potrivit Agerpres.
"Dacă plecaţi din Europa spre Paris, de exemplu spre Roissy-Charles de Gaulle, luaţi-vă carburant pentru a vă parcurge etapa şi pe cea următoare", a declarat purtătorul de cuvânt, indicând că Air France aplică această notă a DGAC de vineri după-amiază.
Compania franceză a mai luat măsuri pentru zboruri pe distanţe mari. "Dacă plecaţi pe distanţe lungi din străinătate spre Paris, luaţi-vă maximum de carburant", a subliniat acelaşi purtător de cuvânt, potrivit căruia totuşi "în acest stadiu nu există penurie" în Franţa.
"Avem rezerve suficiente pentru a opera timp de mai multe zile, acestea sunt doar măsuri de precauţie", a adăugat el.
La Paris, kerosenul este stocat în cele două aeroporturi, Roissy şi Orly, unde soseşte prin oleoduct de la rafinăriile din Seine, în regiunea Havre (nord-vest). Dar grupul care administrează acest oleoduct este în grevă, ceea ce perturbă aprovizionarea platformelor aeroportuare.
Forţele de ordine au deblocat 15 depozite petroliere ocupate de opozanţii unei reforme guvernamentale a Codului muncii, dar şase dintre cele opt rafinării ale Franţei au în continuare activitatea sistată sau mult redusă.