AVIZ FAVORABIL DE LA COMISIA ECONOMICĂ A SENATULUI Dare în plată şi pentru Prima Casă

Proiectul de lege care prevede aplicarea Legii dării în plată şi în cazul creditelor contractate prin programul Prima Casă a primit aviz favorabil de la Comisia Economică a Senatului, după cum a anunţat, ieri, pe pagina sa de Facebook, senatorul ALDE Daniel Cătălin Zamfir, preşedintele comisiei.

Iniţiator al proiectului legislativ, senatorul Zamfir a precizat: "Comisia Economică a Senatului a avizat favorabil proiectul de lege care permite şi beneficiarilor programului Prima Casă să poată apela la Legea dării în plată în situaţia în care ajung în imposibilitate de plată a ratelor la bancă. În ceea ce priveşte Legile împotriva cămătăriei, cred că nu mai există niciun motiv ca ele să nu fie discutate în Camera Deputaţilor. A trecut deja foarte mult timp de când au fost votate în Senat, iar oamenii au ajuns la capătul răbdării. Sper ca preşedintele Comisiei de Buget din Camera Deputaţilor, domnul Marius Budai, să înţeleagă şi domnia sa acest lucru".

Menţionăm că Legea dării în plată, care prevede ştergerea datoriilor odată cu cedarea către bancă a imobilului pus garanţie, a trecut pe la Curtea Constituţională, care a decis ca debitorii care apelează la această reglementare să meargă în instanţă, unde judecătorii vor stabili dacă a avut loc impreviziunea.

Avocatul Gheorghe Piperea, care a redactat Legea dării în plată, subliniază, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că "s-a pus un val nemeritat al uitării pe Legea dării în plată". Avocatul menţionează: "Dacă bancherii încearcă să o invalideze prin chichiţe procedurale, iar instanţele dau soluţii de îndepărtare a efectelor sale chiar şi pentru cele mai evidente cazuri de impreviziune, cum ar fi executarea prin poprire a unui debitor care nu mai are casă în posesie, întrucât i-a fost executată silit, rămânând şi un rest uriaş de creanţă neacoperită, adunată în «mâinile» colectorilor de creanţe, nu înseamnă că legea nu are toate certificatele de calitate necesare.

Am de gând să reabilitez această lege. Sâmbătă, 13 octombrie, la Braşov, hotel Aro Palace, vorbim despre această lege, într-o conferinţă. La fel, vineri, 19 octombrie, la Craiova, la Facultatea de Drept".

Gheorghe Piperea redactează o carte pe subiect, din care a publicat un pasaj pe Facebook: "Legea DIP este aplicabilă şi consumatorilor supuşi procedurii de executare silită (art. 8 alin. (5) din lege).

Ca urmare a notificării de dare în plată, executarea silită este suspendată. Dacă în urmarea unei acţiuni în constatarea admisibilităţii dării în plată, că notificarea este întemeiată, sau dacă o eventuală contestaţie a creditorului la notificarea de dare în plată a fost respinsă, executarea silită încetează.

Dată fiind diferenţa de valoare dintre creanţa executată silit şi valoarea de vânzare silită a bunului ipotecat, în mod aproape invariabil, rămâne un rest de creanţă neacoperit, rest pentru care se continuă executarea silită a debitorului, de regulă prin poprirea veniturilor acestuia, dar mai ales a celor de natură salarială. Aplicabilitatea efectului de liberare a dării în plată se extinde şi asupra acestor situaţii de executare silită pentru creanţe excedentare faţă de valoarea imobilului ipotecat. Soluţia este motivată atât prin identitatea de raţiune şi similitudinea de situaţii (cel ce dă în plată imobilul ipotecat este într-o postură juridică şi faptică analoagă celui care nu se opune sau se opune fără succes unei executări silite a imobilului ipotecat), cât şi prin necesitatea de a evita discriminarea între consumatorul care încă deţine şi cel care nu mai deţine imobilul ipotecat, întrucât a fost executat silit.

În practică, în demersul bizar de a restrânge sau neutraliza efectele Legii DIP, s-a emis o interpretare fundamental greşită a art. 8 alin. (5) din Legea DIP, interpretare care pretinde că un consumator care, la data emiterii notificării, nu s-ar mai afla în posesia bunului ipotecat, nu ar mai putea uza de dreptul de a solicita instanţei de judecată constatarea stingerii de datorie. În mod speculativ şi scolastic, această interpretare se bazează pe «argumentul» că, din moment ce nu mai există un bun în proprietatea consumatorului, acesta nu mai are un drept de transmis, motiv pentru care nu poate solicita aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Legea DIP în vederea stingerii datoriilor rezultate din contractul de credit. Cu toate acestea, textul de lege este suficient de clar şi nu ar trebui să dea naştere unor astfel de interpretări: «Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului».

Legiuitorul a extins sfera subiectului activ al procedurii de dare în plată şi cu privire la consumatorii ale căror bunuri au fost executate silit. Astfel, în ipoteza în care a avut loc deposedarea debitorului (proprietar) de bunul său, iar valorificarea bunului s-a realizat în favoarea creditorului bancar căruia i-a fost repartizat în integralitate preţul obţinut în cadrul dosarului de executare silită, efectul unei notificări de dare în plata finalizată cu succes trebuie să fie acelaşi, respectiv ştergerea oricărei datorii a debitorului faţă de creditor izvorâ­tă din contractele de credit garantate cu bunul valorificat. Legea DIP nu prevede condiţia menţinerii în proprietate a bunului asupra căruia a fost stabilit dreptul de ipotecă. Or, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă)".