AVOCATUL GABRIEL BIRIŞ, CĂTRE PENSIONARI: "Veţi muri de foame, dacă mai acceptaţi populismul!"

Ramona Radu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 octombrie 2018

Gabriel Biriş

Gabriel Biriş

Valentin Ionescu: "Obiectivele de sustenabilitate financiară ale noii Legi a pensiilor nu îmi sunt deloc clare, spre deosebire de acelea electorale"

Răzvan Orăşanu: "Majoritatea prevederilor legii se vor aplica abia din 2021, aşa că este, practic, prima lege a pensiilor «pe spinarea unei alte guvernări»"

Proiectul de lege privind sistemul public de pensii stârneşte ample discuţii şi controverse la nivelul opiniei publice.

Analişti economici, prezenţi ieri la o dezbatere privind sustenabilitatea sis­temului de pensii din România, spun că această lege, în forma trimisă în Parlament spre adoptare, ar avea efecte care ar duce la falimentul României, dacă va intra în vigoa­re. Reprezentanţii pen­sionarilor, prezenţi la aceeaşi discuţie, afirmă, totodată, că au dreptul la un trai decent prin pris­ma faptului că, la rândul lor, pe vremea când se aflau în câmpul muncii, au contribuit la acest sistem şi că îşi doresc aplicarea acestei legi.

Gabriel Biriş, avocat şi fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, susţine principiul solidarităţii tinerei generaţii, în raport cu vârstnicii, însă subliniază că pensionarii de astăzi nu se întreabă de unde vor veni banii care ar urma să le revină dacă proiectul de lege va fi adoptat.

Domnia sa a afirmat, ieri: "Vorbesc de vreo zece ani de zile de problema sustenabilităţii sistemului pu­blic de pensii prin pris­ma anului 2030, când generaţia mea, spre exemplu, ar urma să se pensioneze.

Ei bine, problema nu mai este în anul 2030, ci problema este mâine, pentru că orice discuţie despre sustenabilitate poate să aibă sens atunci când vorbim de 1-2%, marja de eroare. Să ne uităm, însă, la România astăzi: cu zero investiţii publice, ţara noastră are un deficit de 3% din PIB. La bugetul de pensii s-a creat o aparentă bunăstare, prin mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat, pe care am susţinut-o şi mi se datorează. Am vrut să facem o reformă care să fie corectă pentru toată lumea, iar sarcina fiscală a contribuţiilor să nu mai depindă de cum câştigăm. (...). Din păcate, politicienii noştri nu fac decât să ne dividă: cei care muncesc, de pensionari. Noi am mutat nişte bani dintr-un buzunar în altul, nu suntem mai bogaţi, dar asta ne permite, populist vorbind, să creştem punctul de pensie într-un mod care nu ţine cont de creşterea salariului mediu".

Gabriel Biriş a subliniat că în expunerea de motive a proiectului de lege privind sistemul public de pensii, este prevăzută o creştere a cheltuielilor cu pensiile de la 60,7 miliarde de lei, în 2018, la 140,02 miliarde lei în 2022, ceea ce este mai mult decât alarmant.

Avocatul a explicat: "În momentul în care vorbim de 1-2 miliarde de lei, ne mai gândim cum putem să facem, dar dacă ne uităm în studiul de fundamentare a legii, vedem că într-un orizont de timp nu mai mare de câţiva ani noi mai punem încă 80 de miliarde de lei peste deficitul pe care ţara noastră îl are deja, şi vă atrag atenţia că, în 2020, valoarea punctului de referinţă va fi de 1.775 lei, deci se va majora cu 70%. România va intra în faliment şi nu va mai plăti nimic".

Cele 80 de miliarde de lei, reprezentând diferenţa dintre cheltuielile cu pensiile între 2018 şi 2022, înseamnă circa 10% din PIB-ul ţării noastre, a mai precizat domnia sa, adăugând: "Dacă peste deficitul de 3%, deja exis­tent, mai pui încă 10% din PIB, nu ne vom mai putea finanţa. Hai să spunem că PIB-ul va mai creşte, dar o să mai crească şi numărul de pensionari, iar cele 80 de miliarde nu vor mai reprezenta 10%, ci 6%. Totuşi, cum poţi să finanţezi un deficit de aproape 10% din PIB-ul ţării numai ca să mânânci, să îţi plăteşti cheltuielile cu pensiile, cu salariile bugetarilor, având şi zero investiţii?! Nu e vorba de unu, două, trei sau cinci miliarde de lei, pe care poate le rezolvi din randamentul de colectare la TVA sau din preţurile de transfer, din transparentizarea deţinerilor din offshore-uri, ci ne uităm la o diferenţă de 80 de miliarde în cinci ani! Stimaţi domni, dragi pensionari, părinţii noştri, bunicii noştri, veţi muri de foame, nu veţi mai primi nimic! Este extrem de important să nu mai acceptăm populismul! Ştiţi ce înseamnă populismul? Este corupţie inversă, politicianul dă votantului ca să-l aleagă. În momentul în care primeşti, primeşti, primeşti, trebuie să te întrebi cine plăteşte acele zeci de miliarde în plus".

Conform domniei sale, majorarea nivelului de colectare a taxelor spre nivelul de 100%, din ceea ce se declară, ar aduce aproximativ 3-4 miliarde de lei, bani în plus la bugetul de stat, prea puţin, însă, faţă de cât am avea nevoie.

Principala cauză a dezechilibrelor din România este slaba dezvoltare economică şi lipsa investiţiilor publice, mai ales în infrastructură, fără de care nu putem susţine un sistem de pensii decent, a conchis Gabriel Biriş.

Valentin Ionescu: "Legea afectează angajatorii, angajaţii şi pensionarii"

Valentin Ionescu, consultant juridic şi în management, fost ministru al Privatizării, a afirmat, ieri, că din punctul său de vedere, această lege afectează angajatorii, angajaţii şi pensionarii, ea cântărind mai mult decât legea salarizării din sectorul bugetar, întrucât are un impact mult mai mare.

Domnia sa a subliniat: "Obiectivele de sustenabilitate financiară ale acestei legi nu îmi sunt deloc clare, în timp ce acelea electorale îmi sunt foarte clare. (...) Legea asta n-a ţinut cont, decât întâmplător, de două variabile: creşterea salariului şi majorarea PIB-ului, care oricum, în momentul de faţă, e prezentată în roz, e chiar roz bombon. Dacă întrebi Comisia Europeană, o să îţi spună ceva, iar dacă mergi la Comisia Naţională de Prognoză, o să ţi se dea alt răspuns".

Cifrele din nota de fundamentare, aferente primei părţi a intervalului, sunt subestimate, iar pentru a doua parte a intervalului sunt supraestimate, consideră domnul Ionescu.

"Spre exemplu, după calculele mele, anul acesta nu avem nevoie de 60 de miliarde de lei, aşa cum scrie în notă, ci de vreo 62 de miliarde, iar la anul o să avem nevoie de 71,3 miliarde de lei, nu de 67,4 miliarde. La cheltuieli de 140 de miliarde de lei, însă, ajungem prin 2023-2024, şi nu în 2022, aşa cum apare în nota de fundamentare. Legea aceasta nu stă pe nimic serios, ci doar pe o logică politică, mizând pe nişte şocuri de imagine, de mesaj politic, şi sună foarte atractiv".

În primul rând, eu atrag atenţia asupra unui aspect de sustenabilitate financiară pentru că, în 2022-2023, vom avea deficitul la circa 3%, cu alte cuvinte se reface deficitul din sistemul public de pensii, care s-a înjumătăţit anul acesta prin transferul contribuţiilor şi, în plus, pe formula asta, discrepanţa dintre salarii şi pensii va începe să crească iar, din 2023, a mai precizat domnia sa.

Răzvan Orăşanu: "Un funcţionar poate recalcula pe zi circa opt dosare de pensie"

Răzvan Orăşanu, preşedintele Asociaţiei "Ţine de noi", organizatorul evenimentului de ieri, a semnalat, în cadrul dezbaterii, lipsa calculelor actuariale care să stea la baza fundamentării acestei majorări de pensii.

Domnia sa a subliniat că în toate statele europene (printre care Germania şi Marea Britanie) au astfel de calcule, prin care estimează pe o perioadă de 30-40 de ani, înainte, la ce nivel vor ajunge cheltuielile cu pensiile.

Răzvan Orăşanu a mai spus: "În lipsa oricăror calcule, eu unul nu ştiu nicio entitate din România care să îşi asume, cu subiect şi predicat, să spună cât vor costa aceste modificări, cât de sustenabile sunt ele şi câte miliarde vor necesita cheltuielile cu pensiile în 2022-2023.

Iarăşi, ne lipseşte şi o politcă de ocupare care să permită sustenabilitatea acestui sistem. În plus, cum majoritatea prevederilor se vor aplica abia din 2021, este, practic, prima lege a pensiilor care e «pe spinarea unei alte guvernări». Noi nu ştim, de acum, măcar cum vor arăta bugetul de stat sau deficitele consolidate anul viitor, ce să mai vorbim de 2022?".

Conform informaţiilor domniei sale, un funcţionar poate recalcula pe zi circa opt dosare de pensie. Răzvan Orăşanu consideră că aceasta este o estimare optimistă, în condiţiile în care aproximativ cinci milioane de dosare de pensie vor suferi schimbări. Dacă va fi adoptată de Parlament, în forma actuală, legea ar urma să intre în vigoare la data de 1 septembrie 2021, cu excepţia art. 86, alin. 2, lit. a), care intră în vigoare pe 1 septembrie 2019; art. 86, alin. 2, lit. b), care intră în vigoare pe 1 septembrie 2020.

Excepţiile prevăd că la data de 1 septembrie 2019 valoarea punctului de pensie va fi de 1.265 lei, iar la 1 septembrie 2020 acesta va fi de 1.775 lei.

În prezent, punctul de pensie are o valoare de 1.100 de lei.

Potrivit proiectului de lege, cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referinţă.

Reprezentanţii pensionarilor au mai afirmat, ieri: "Pentru noi, pensionarii, este important ca aceste prevederi privind recalcularea pensiilor să se realizeze. Da, ne interesează dacă sistemul acesta este, sau nu, sustenabil, dar nu îl calculăm noi, nu noi trebuie să venim cu argumente despre cum să devină el sustenabil. Sunt puncte de vedere diferite. Noi ne luptăm ca valoarea punc­tului de pensie să reprezinte cel puţin 45% din câştigul salarial mediu utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale anual. Asta este prioritar pentru noi, la ora actuală. În plus, subliniem că pensia nu reprezintă un ajutor social".

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. (contributori) sunt intre cei platiti din fondul de pensii ?

    si

    2/ati citit ceva despre pensionari in platformele altor partide decat psd ? 

    1. Ce ar fi sa eliminam sistemul de pensii si sa mutam banii la investitii gen Asesoft?

      ce-ar fi sa eliminam pensiile speciale (in primul rand ale politicienilor, dar nu numai) si sa conectam pensia cu contributivitatea in campul muncii?

      Biriș spune că pensionarii vor muri de foame dacă se dublează punctul de pensie.

      Cei cu pensii speciale fac parte din grupul lui de tresați.

      Nu încurca lucrurile. 

      Ar fi corect.

      absolut corect!

      plus: alte indemnizatii/solde/ajutoere/et cetc sa faca parte dintr-un capitol separat, nu din "pensii" 

      mai bine la fni!

    nu ma intereseaza ziua de maine, daca acum pot cumpara mai multe caserole de mici si peturi de bere......

    1. Pensionarii au prostul obicei de a trăi acum.

      De obicei, mâine este un pic cam prea târziu pentru ei. 

      Acum asta va fi o problema cu sistemul medical romanesc.Daca supravietuirea ar depinde doar de marirea pensiilor aia cu speciale ar fi nemuritori :)))

      Sa speram ca vei prinde vreo 5 ani de margarină cu ceai de tei. Vei realiza singur niste diferențe.

      Si ce ati vrea? Sa acopere pensionarii cei cu pensii mici si doar ei furtul public promovat de toate conducerile politice de la putere?

      CREDE-MĂ: n-o să-ți permiți nici margarina și nici ceaiul, că n-o să ai din ce plăti gazul să-l fierbi! Vă dă țapă pesedeul, ca întotdeauna, iar voi sunteți atât de (...) încât credeți că v-ați pricopsit, ba distrugeți orice șansă a acestei țări de a ieși la liman din cauza (...)voastre! Apăi să vă plătescă pensiile dracnea cu oliguța, că eu n-oi sta de vacă de muls la retardaţi!

    Off topic domnule Biris: salutari elegantei domnisoare avocat Ana Maria Andronic !

    1. Cred ca arata bine...macar

    Urmariti ce a facut Biris cit a foat secretar de stat. Apoi mai stam de vorba despre manipularile acestui personaj jalnic Cam pute ca si...Citu de la PNL

    ...ÎNCÂT ATUNCI CÂND CINEVA ÎȘI BATE JOC DE TINE, TU CREZI CĂ-ȚI VREA BINELE, TE BUCURI, BA ÎI MAI VINZI ȘI PIELEA TA!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb