Axa de oţel: Washington - Bruxelles - Galaţi

Ancuţa Stanciu
Ziarul BURSA #Materii Prime / 26 aprilie 2018

Axa de oţel: Washington - Bruxelles - Galaţi

Oţelul forjează trei evenimente importante:

1. mondial (negocierile taxelor impuse de Donald Trump la importurile de oţel şi aluminiu);

2. european (finalizarea achiziţiei Ilva de către Arcelor Mittal);

3. naţional - vânzarea Arcelor Mittal Galaţi (fostă Sidex).

1. Macron şi Merkel, la Washington; Secretarul american al Trezoreriei, la Beijing

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel vor să-l convingă, în această săptămână, pe Donald Trump, preşedintele SUA, să renunţe la planurile de impunere a tarifelor vamale pentru importurile de oţel şi aluminiu (tarife care sunt suspendate până la 1 mai). Cei doi europeni au ales să se întâlnească, separat, cu liderul de la Washington.

Într-un interviu acordat Fox News, Emmanuel Macron a insistat asupra faptului că recentul comportament protecţionist al SUA a încordat relaţiile americane cu aliaţii şi adversarii deopotrivă. De asemenea, Macron a avertizat că, dacă Trump vrea să obţină cu succes concesii de la chinezi, va avea nevoie de aliaţi.

Preşedintele francez a spus în interviu: "Donald Trump a vorbit de scutiri până la 1 mai. Să vedem ce va face după această dată. Care îi sunt priorităţile. Eu sunt un tip direct. Situaţia este prea complicată - dacă declanşezi lupta împotriva tuturor - război comercial cu China, cu Europa, război în Siria - haideţi, nu merge. Ai nevoie de aliaţi. Şi noi suntem aliaţii".

Cancelarul german Angela Merkel, care va sosi astăzi la Washington pentru discuţii cu Trump, a declarat, recent, că soluţia cea mai bună pentru evitarea unui litigiu comercial între Statele Unite şi UE este scutirea Blocului comunitar de taxele suplimentare pentru importurile de oţel şi alu­miniu impuse de administraţia Trump.

În luna martie, preşedintele SUA a anunţat introducerea unor tarife de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat, exceptând Canada şi Mexic.

Donald Trump a declarat că dumpingul de pe piaţa americană a oţelului şi aluminiului reprezintă "un asalt la adresa SUA", iar, în acest context, cea mai bună decizie pentru companiile de profil ar fi să-şi mute înapoi în Statele Unite oţelăriile şi topitoriile: "Dacă nu vrei să plăteşti taxe, adu fabrica ta înapoi în SUA".

Ulterior, Casa Albă a anunţat sus­pendarea tarifelor până la 1 mai 2018 pentru importurile din statele membre ale UE, Argentina, Australia, Brazilia, Coreea de Sud, Canada şi Mexic.

Statele Unite au afirmat că tarifele sunt motivate de considerente ce ţin de securitatea naţională şi nu li se aplică regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, dar Rusia, China, India şi Uniunea Europeană şi-au exprimat obiecţiile, spunând că tarifele par să fie măsuri de protecţie, care necesită compensaţii pentru marile state exportatoare. SUA au acceptat să negocieze cu China şi au informat UE şi India că sunt deschise să discute orice problemă, deşi insistă că solicitările de despăgubiri sunt nejustificate.

La rândul său, Rusia a cerut despăgubiri din partea SUA de pe urma tarifelor impuse de administraţia americană la importurile de oţel şi aluminiu.

Comisarul UE pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, a insistat, luna aceasta, că Washingtonul nu ar trebui să se bazeze pe niciun fel de concesii din partea UE. "Ne aşteptăm la o excepţie necondiţionată şi permanentă de la taxe", a spus Malmstrom, exprimându-şi convingerea că Merkel şi Macron vor susţine pe deplin acest punct de vedere la întâlnirile cu Trump.

UE a elaborat o listă cu produse americane în valoare de aproximativ 2,8 miliarde de euro (3,4 miliarde de dolari) pe care le va taxa, dacă blocul european nu va fi exceptat definitiv de la taxele pentru importurile de oţel şi aluminiu, măsură ce ar lovi puternic produsele tradiţionale din SUA. "Lista este agreată de statele membre", a spus Cecilia Malmstrom.

Analiştii consideră că măsurile americane vizează în principal China, ţară ale cărei supracapacităţi de producţie a oţelului sunt criticate de mai mulţi ani de partenerii săi comerciali.

În urma anunţului lui Trump, asociaţiile de oţel şi aluminiu din China au cerut răzbunare şi au făcut apel către guvern să ia măsuri privind importurile americane de cărbune, produse agrare şi electronice.

În această săptămână, Trump a anunţat că Steven Mnuchin, secretarul Trezoreriei SUA, va merge în China peste câteva zile, pentru negocieri privind conflictul comercial dintre Washington şi Beijing, potrivit presei internaţionale.

Preşedintele american a acuzat China de "practici comerciale neloiale", care afectează întreprinderile şi muncitorii americani, acuzând, în special, "transferul forţat de tehnologii americane" şi "furtul de proprietate intelectuală".

Principalii câştigători ai deciziei lui Trump sunt, potrivit Bloomberg, producătorii de oţel din SUA, precum Nucor Corp., AK Steel Holding Corp şi US Steel Corp. Aceştia au făcut un lobby agresiv pentru apărarea comercială împotriva a ceea ce ei consideră drept o concurenţă neloială din partea Chinei, a Rusiei şi a Coreei de Sud.

Bloomberg mai scrie că şi ArcelorMittal, cel mai mare producător mondial de oţel, poate fi considerat un câştigător al deciziei lui Trump de a impune taxe pe importurile de oţel. Agenţia internaţională precizează: "ArcelorMittal este un producător important în SUA şi a furnizat materiale de construcţie pentru One World Trade Center din New York. Acesta a susţinut multă vreme că taxele vamale ar fi un lucru pozitiv, care i-ar proteja principalele pieţe pe care activează. Dar, în funcţie de modul în care se aplică regulile, Arcelor se poate confrunta cu costuri mai mari. De exemplu, nu este clar dacă importurile de oţel din Brazilia de la ArcelorMittal către fabricile sale din Alabama ar fi supuse acestor tarife".

Acţiunile Arcelor Mittal au căzut, după anunţul lui Trump privind taxele la oţel şi aluminiu, însă, ulterior au înregistrat creşteri de circa 5% (vezi graficul din ilustraţie).

Coincidenţă sau nu, în luna martie, un membru al familiei Mittal a finalizat achiziţia, cu 25 milioane de dolari, unui apartament în Trump International Hotel şi Tower din Manhattan, potrivit The Real Deal (New York Real Estate News), citând surse apropiate de această tranzacţie. Publicaţia americană scrie că nu este clar dacă Lakshmi însuşi sau una dintre rudele sale au cumpărat apartamentul de aproape 600 metri pătraţi de la dezvoltatorul japonez Katsumi Tada. Apartamentul se află la etajul 47 al turnului de 52 de etaje. Conform The Real Deal, o entitate numită Newark (US) LLC a semnat, pe 12 ianuarie, contractul pentru achiziţionarea apartamentului pe 12 ianuarie, iar vânzarea s-a finalizat pe 19 martie.

2. Finalizarea achiziţiei Ilva de către Arcelor Mittal tulbură apele

Grupul ArcelorMittal este pe punctul să obţină aprobarea Uniunii Europene pentru achiziţionarea Ilva, cea mai mare oţelărie europeană, după ce s-a angajat să vândă mai multe facilităţi de producţie din Europa, printre care şi combinatul de la Galaţi, ca răspuns la îngrijorările în materie de concurenţă, au declarat, recent, pentru Reuters, două surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

În urmă cu două săptămâni, ArcelorMittal s-a oferit să vândă unităţile ArcelorMittal Piombino, singura linie de zincare din Italia, ArcelorMittal Galaţi, România, ArcelorMittal Skopje, Macedonia, ArcelorMittal Ostrava, Cehia, ArcelorMittal Dudelange, Luxemburg, şi liniile de zincare numărul 4 şi 5 de la Flemalle; decaparea, liniile de laminare la rece şi ambalaje metalice acoperite din Tilleur, toate acestea de la combinatul de la Liege, Belgia.

Comisia Europeană a extins termenul limită privind adoptarea unei decizii până în 23 mai, faţă de termenul precedent din 19 aprilie.

Autorităţile UE sunt îngrijorate că preluarea Ilva de către ArcelorMittal ar putea reduce concurenţa la unele produse din oţel carbon şi ar duce la preţuri mai ridicate pentru clienţii din sudul Europei.

Potrivit surselor citate de Reuters, pachetul de active pe care ArcelorMittal s-a oferit să le vândă este mult mai mare decât concesiile pe care iniţial era pregătit să le facă grupul.

În iunie, ArcelorMittal a ajuns la un acord ca să cumpere Ilva, dar de atunci procesul de achiziţie s-a blocat, din cauza dificultăţilor legale şi a unei investigaţii anticoncurenţă a UE.

ArcelorMittal vrea să preia Ilva având o ofertă de 1,8 miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari). Ilva este cea mai mare oţelărie europeană, la care lucrează peste 14.000 de persoane.

Oţelăria, aflată în oraşul Taranto din sudul Italiei, producea anual nouă milioane tone de oţel, aproximativ 40% din producţia de oţel a Italiei, şi furniza oţelul pentru producătorii auto, de echipamente electrice şi constructorii de nave. Guvernul italian a preluat, temporar, controlul la oţelăria Ilva, pentru a supraveghea lucrările de curăţare ale acestei oţelării, implicată într-un scandal de poluare.

3. Anunţul privind vânzarea Arcelor Mittal Galaţi agită spiritele

Vânzarea combinatului de la Galaţi nu este echivalentă cu închiderea acestuia, iar angajaţii nu ar trebui să fie afectaţi, în condiţiile în care Comisia Europeană (CE) doreşte să ridice nivelul concurenţial în Europa şi nu să închidă capacităţi de producţie, a declarat, într-un interviu acordat pentru News.ro, directorul general al grupului de unităţi ArcelorMittal Galaţi - Skopje, Bruno Ribo.

ArcelorMittal va trebui să vândă unui singur investitor majoritatea activelor pe care vrea să le înstrăineze ca să preia Ilva, a declarat, recent, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, adăugând: "Conform structurii acestor angajamente, Comisia Europeană va obliga ArcelorMittal să vândă majoritatea activelor scoase la vânzare unui singur cumpărător, ca să existe o grupare mare, şi va cere creşterea capacităţii la Sidex, să producă mai mult decât produce în momentul de faţă, tocmai pentru a contrabalansa puterea crescută pe care o va avea ArcelorMittal dacă preia combinatul din Italia".

"Mizăm pe profesionalismul Comisiei Europene de Concurenţă şi pe responsabilitatea Guvernului României şi sperăm să situaţia va fi bine analizată şi că vom rămâne în grupul Arcelor Mittal", ne-a declarat Dănuţ Onica, preşedintele Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor Metarom, care ne-a transmis: "Arcelor Mittal Europa a fost atenţionată de către Comisia Europeană pentru Concurenţă că, prin achiziţionarea combinatului Ilva Italia, ar depăşi cotele de piaţă pentru anumite produse, mai precis bobinele care sunt destinate construcţiilor auto şi construcţiilor alimentare, având ca piaţă de desfacere Italia, Spania şi Germania. La Galaţi de produc bobine pentru construcţii industriale comercializate în Turcia, Grecia şi Bulgaria, deci nu suntem prezenţi pe aceeaşi piaţă de desfacere".

Domnul Dănuţ Onica mai spune că unele condiţii din contractul de privatizare nu au fost respectate de către Arcelor Mittal: "S-a preluat combinatul la capacitatea de 4,5 milioane de tone cu condiţia de a dezvolta capacitatea, în schimb au scăzut capacitatea la 2 milioane de tone prin închiderea a patru furnale şi trei oţelării; condiţia construirii unui laminor al cărui produs final era destinat construcţiei auto nu a fost realizată; turnarea continuă pe profil rotund nu a fost realizată; s-au tăiat două cocserii făcându-ne dependenţi de cumpărarea cocsului de la colegii ZKZ Polonia; în cadrul întâlnirii avute cu premierul şi vicepremierul României, unde s-a cerut desecretizarea contractului de privatizare, s-a găsit un articol care stipulează că Guvernul României trebuie să-şi dea acordul în cazul vânzării combinatului".

Vicepremierul Viorel Ştefan a confirmat, recent, că ArcelorMittal poate vinde combinatul siderurgic de la Galaţi doar cu acordul explicit al statului român, iar Comisia Europeană se va asigura că producţia combinatului va creşte după tranzacţie.

Şi Ionel Borş, country manager al ArcelorMittal Galaţi, a dat asigurări că oţelăria va funcţiona în continuare, deşi, în rândul angajaţilor, există o stare de îngrijorare.

În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi, Iaşi, Roman şi Hunedoara. Potrivit lui Bruno Ribo, Arcelor Mittal nu are în plan să vândă şi alte unităţi ArcelorMittal din România.

În ultimii ani, combinatul ArcelorMittal Galaţi a înregistrat o producţie medie de circa 2 milioane de tone de oţel pe an. Pe platforma siderurgică a combinatului lucrează circa 7.000 de persoane, dintre care aproximativ 5.500 sunt angajaţi proprii ai ArcelorMittal, iar 1.500 ai unor firme contractoare.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Am constatat pe propria piele.

    Dacia aduce fier din Franța, Cfr se modernizează cu fier din Austria si reciclarea fierului produs de era comunistă depunând sinele ca bune și vrem să mergem cu 300 km/h? 

    Comisia Europeană concurențială de ce nu se denumește Comisia Europeană comunistă?

    Ungaria a comparat-o cu Urss această CE? 

    ,,,,,,Cica ne bazam pe "responsabilitatea Guvernului din Romania"

    Pe cine sa te bazezi ??? pe Dancila ??? pe Dragnea ?? Vai de capul nostru ,,,,aceste persoane sunt TOTAL pe dinafara cu problemele economice si conjuncturi internationale....... Eventual vre-o Ordonata de Urgenta pe Justitie sau cum o schimbam pe Kovesi.......In rest TOTUL ESTE ....varza in Guvernul din Romania... Habar nu au... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb