Axa şi-a înjumătăţit participaţia la Goldman Sachs

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 31 august 2010

Grupul francez de asigurări Axa şi-a redus la jumătate participaţia pe care o deţine la banca americană de investiţii Goldman Sachs, în condiţiile în care aceasta din urmă este în centrul criticilor pentru rolul său în criza Greciei, arată documentele remise Autorităţii de reglementare a pieţelor financiare americane (US Securities and Exchange Commission), transmite agenţia AFP, citată de Agerpres. Potrivit acestor documente, în perioada cuprinsă între lunile ianuarie şi iunie anul curent, Axa (odată cel mai mare acţionar al Goldman Sachs) a vândut peste 14 milioane de acţiuni reducându-şi participaţia pe care o deţine la banca americană de investiţii la 2,8 procente de la 4,8 procente, ceea ce o plasează pe locul şapte în topul acţionarilor. Alţi doi acţionari importanţi de la Gold­man Sachs, fondurile americane de investiţii BlackRock şi T Rowe Price, au decis şi ei să-şi reducă în mos semnificativ participaţiile lor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3845
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2865
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8531
Gram de aur (XAU)Gram de aur462.1452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb