Băncile din SUA, în era dobânzilor în scădere

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 octombrie

Băncile din SUA, în era dobânzilor în scădere

Primele şase mari bănci din SUA, aşteptate să raporteze venituri totale de peste 160 de miliarde de dolari

Cele mai importante şase bănci din SUA au dat startul unui nou sezon de raportări. Rezultatele vin în contextul primei scăderi a dobânzii de referinţă din partea Fed, de 0,5 puncte procentuale, în şedinţa din 18 septembrie, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille. Analiza prezintă principalele estimări ale analiştilor pentru fiecare bancă în parte, evoluţia pe grafice în raport cu Bursa din SUA, precum şi câteva posibile scenarii pentru perioada următoare.

Patru dintre cele şase bănci analizate au o pondere de aproximativ 28% în iShares S&P U.S. Banks UCITS, un ETF care urmăreşte replicarea indicelui bursier S&P 900 Banks 7/4 Capped. Acest indice bursier replică performanţa sectorului bancar american. ETF-ul reinvesteşte dividendele. În portofoliul ETF-ului, 99,7% dintre deţineri reprezintă acţiunile sectorului bancar american. În total, ETF-ul este compus din 41 de bănci. Ponderea celor mai mari zece acţiuni este de 55,62% din totalul deţinerilor.

În ultimele 12 luni, ETF-ul a înregistrat un randament de +43%, iar de la începutul anului şi până în prezent, dinamica este de +14,5%.

Sectorul bancar, vital pentru economia americană

Sectorul bancar este vital pentru economia americană. În prezent, companiile care alcătuiesc acest sector au o pondere de aproximativ 20% din întreaga capitalizare bursieră a celor mai companii din indicele S&P 500. Din punct de vedere al produsului intern brut american, contribuţia din acest sector este de peste 10%, crescând de la numai 2,5% la mijlocul secolului trecut. Împreună cu sectorul imobiliar, ponderea din PIB este de peste 20%, fiind sectoarele cu cea mai însemnată amprentă. Într-o perioadă caracterizată de incertitudinea deznodământului alegerilor din SUA, este important de menţionat faptul că băncile americane au contribuit cu peste două miliarde de dolari la ultimele campanii electorale, şi este de aşteptat ca această sumă să fie depăşită în toamna anului curent.

În 2024, se preconizează că venitul net din dobânzi pe piaţa bancară la nivel mondial va atinge un record de peste 8,5 miliarde de dolari. Piaţa este dominată de băncile tradiţionale, care se estimează că vor avea un volum de piaţă de 7,03 miliarde de dolari. Analiştii estimează că veniturile nete din dobânzi vor înregistra o rată anuală de creştere de aproximativ 5% până în 2029.

După publicarea celor mai recente date cu privire la şomajul din SUA, şansele pentru două noi scăderi ale dobânzii de referinţă de câte 0,25 puncte procentuale (pp) - în şedinţele din noiembrie, respectiv decembrie - sunt de peste 80%. Astfel, majoritatea analiştilor preconizează că până la finalul anului, dobânda de referinţă se va situa în intervalul 4,25% - 4,5%. Aceeaşi părere a fost întărită şi de către Jerome Powell, şeful Fed, care a considerat decizia din luna septembrie ca fiind una excepţională (0,5 pp).

Pentru anul în curs, sectorul bancar este al patrulea cel mai performant din punct de vedere al randamentului bursier, cu o creştere sub cea oferită de indicele etalon S&P 500, fiind devansat de sectoarele de utilităţi, comunicaţii şi tehnologie.

Câştiguri pe acţiune, aşteptate pentru toate marile bănci din SUA

Cele şase bănci analizate (JPMorgan, Citigroup, Wells Fargo, Bank of America, Morgan Stanley şi Goldman Sachs) sunt aşteptate să raporteze venituri totale de peste 160 de miliarde de dolari. Dintre acestea se remarcă JPMorgan, cu 41,7 miliarde de dolari, şi Bank of America, cu 25,4 miliarde de dolari. Din punct de vedere al veniturilor, grupul este estimat să înregistreze o creştere medie de 2,15%, cu scăderi în cazul Citigroup şi Wells Fargo, şi creşteri substanţiale pentru Goldman Sachs (+5,4%) şi Morgan Stanley (+8,3) pe fondul scăderii veniturilor din dobânzi, dar şi al sporirii tranzacţionării şi al pieţei de M&A şi IPO-uri.

Băncile din SUA, în era dobânzilor în scădere

Din punct de vedere al EPS (câştig pe acţiune), toate cele şase bănci sunt estimate să înregistreze profit, cel mai mare fiind prognozat pentru Goldman Sachs, urmat de JPMorgan. Cu toate acestea, evoluţia raportată la anul trecut pentru EPS este mixtă. În timp ce Morgan Stanley şi Goldman Sachs ar putea înregistra, conform aşteptărilor, creşteri cuprinse între 17,9% şi 46,3%, celelalte patru bănci şi-ar putea vedea profiturile în scădere, cea mai accentuată fiind estimată pentru Bank of America (-12,7%). Media evoluţiei anuale a EPS a grupului este de 3,28%, dar dacă ar fi să excludem outlier-ul Goldman Sachs, dinamica medie ar fi negativă (-5,32%).

Conform analiştilor, profiturile pentru cele şase bănci din SUA sunt aşteptate să îşi continue trendul negativ pe măsură ce ciclul de demarare a reducerii ratelor continuă, influenţând în mod direct venitul net din dobânzi. Rata de creştere a veniturilor nete din dobânzi este deja în încetinire în ultimele patru trimestre. O resetare mai rapidă a costurilor depozitelor în comparaţie cu ratele împrumuturilor, coroborată cu o potenţială îmbunătăţire a creşterii împrumuturilor, ar putea oferi o atenuare a acestei dinamici.

Rezultatele din trimestrul precedent au evidenţiat o creştere de numai 2% a soldurilor globale ale creditelor, împrumuturile consumatorilor înregistrând o scădere în două trimestre consecutive. Analiştii vor urmări atent orice redresare semnificativă a cererii de credite. Totodată, alt punct important de pe agenda raportării vor fi provizioanele pentru pierderi din credite.

În urmă cu trei luni, JPMorgan a tras un semnal de alarmă pieţei, afişând provizioane de peste 3 miliarde de dolari, cea mai mare instituţie bancară din SUA aşteptându-se la mai multe credite neperformante în perioada următoare. Pentru trimestrul în curs, analiştii iau în calcul provizioane de aproximativ 2,91 miliarde de dolari în cazul JPMorgan. Rămâne de văzut dacă conducerea băncii va discuta despre o posibilă perioadă dificilă pentru economia SUA sau dacă va marja pe puterea consumatorilor şi ideea unui soft-landing.

Cu Bursa din SUA cochetând din nou cu maximele istorice, mediul de risc predominant pe Wall Street ar putea continua să stimuleze activităţile de investiţii, în special pe partea de consultanţă. Totuşi, ponderea acestor venituri din total rămâne încă nesemnificativă, în ciuda unor creşteri spectaculoase a acestor activităţi. Spre exemplu, în trimestrul anterior, JPMorgan a raportat o creştere de peste 50% a veniturilor din alte surse decât dobânzile, notează TradeVille.

Randamente solide pentru acţiuni

Din punct de vedere al evoluţiei preţului de la începutul acestui an (YTD), performanţele companiilor din sectorul bancar analizate în cadrul acestui raport, au oscilat de la +30% (Goldman Sachs) la +16% (Morgan Stanley). Numai două dintre acestea, au înregistrat creşteri YTD peste cea a indicilor americani S&P 500 (+22%) şi Nasdaq (+23,8%). Dacă privim din punct de vedere al evoluţiei înregistrate în ultimul an, toate cele şase bănci au oferit randamente anuale peste indici.

Băncile din SUA, în era dobânzilor în scădere

Acţiunile Goldman Sachs (GS) ocupă prima poziţie atât în topul creşterilor YTD (+30%), cât şi în cel al creşterilor anuale (YOY), cu un randament de +60,5%. Din decembrie 2023, cotaţia a evoluat într-un canal lateral între 374 şi 396 dolari, nivelul de rezistenţă a fost străpuns în şedinţa din 21 martie, devenind zonă de suport. În aprilie, preţul a reuşit să depăşească maximul istoric din noiembrie 2021, de 426 dolari, şi a atins un nou maxim istoric în iulie: 517 dolari. Zona maximului istoric reprezintă un nivel important de rezistenţă în perioada următoare, în timp ce suportul se regăseşte în jurul valorii de 440 de dolari.

Poziţia a doua în topul creşterilor YTD este ocupată de acţiunile JP Morgan Chase&Co (JPM), cu un randament YTD de +24%, respectiv +46,5% YOY. La începutul anului 2024, preţul JPM a depăşit maximul istoric de 172 de dolari, în şedinţa din 30 august înregistrând un alt maxim, de 225 de dolari, nivel ce reprezintă o importantă zonă de rezistenţă în perioada următoare. Suportul îl regăsim la 200 de dolari.

Acţiunile Citigroup (C) au afişat o creştere de 20,8% de la începutul acestui an, în timp ce aprecierea YOY este de 54,7%. Din luna octombrie 2023, preţul a revenit pe un trend ascendent, reuşind în ianuarie 2024 să depăşească nivelul de rezistenţă de la 52 dolari, sub care a evoluat pe tot parcursul anului 2023. După o evoluţie laterală în perioada aprilie - iunie, în intervalul 57 - 64,8 dolari, cotaţia a reuşit să străpungă nivelul de rezistenţă la începutul lunii iulie şi să atingă un maxim al ultimilor doi ani, 67,81 dolari (în 17.07). La momentul realizării analizei, preţul se tranzacţiona la 64,1 dolari, peste mediile mobile pe termen scurt EMA de 8, respectiv 21 de zile, dar şi peste SMA de 50, respectiv 200 de zile. Maximul istoric reprezintă zona de rezistenţă, iar nivelul de suport îl regăsim în jurul valorii de 57 de dolari.

În ceea ce priveşte acţiunile BAC (Bank of America Corp.) acestea afişează o dinamică de 18,5% de la începutul anului 2024, iar aprecierea anuală este de +48,8%. Evoluţie similară şi pentru acţiunile BAC, care în prezent se tranzacţionează la valoarea de 40 de dolari, după atingerea unui maxim al ultimilor doi ani în iulie, de 44,4 dolari, nivel ce reprezintă şi zona de rezistenţă.

În ceea ce priveşte acţiunile Wells Fargo & Company (WFC), acestea înregistrează o apreciere de 16,6% de la începutul anului 2024, iar YOY creşterea este de 44,5%. Evoluţie similară şi pentru acţiunile WFC care, la începutul anului 2024, au depăşit nivelul de rezistenţă de 51 de dolari, sub care au evoluat în ultimii doi ani. În luna mai, cotaţia a atins un maxim al ultimilor şase ani, 62 de dolari, valoare apropiată de maximul istoric de 66 de dolari, nivel ce reprezintă o rezistenţă importantă în perioada următoare, suportul fiind în zona de 51 de dolari.

Morgan Stanley (MS) ocupă ultima poziţie în top, cu o apreciere de 16% de la începutul acestui an, şi 36% YOY. Interesant este că, dacă privim pe termen lung (cinci ani) acţiunile MS sunt cele mai performante din acest sector, cu un randament de 160%. În prezent, preţul se tranzacţionează în apropierea maximului istoric atins în februarie 2022 (109 dolari) şi retestat în iulie 2024, nivel ce reprezintă o zonă importantă de rezistenţă în perioada următoare.

Opţiuni şi ţinte de preţ

Pentru a determina modul în care piaţa va reacţiona la noile raportări din sectorul bancar, vom analiza preţurile opţiunilor pentru cele şase companii. Dat fiind faptul că raportările au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute (anterior realizării analizei), dar şi în săptămâna aceasta, autorii au folosit preţul opţiunilor cu expirare vineri, 11 octombrie, pentru JPMorgan şi Wells Fargo, şi cele pentru 18 octomrbie pentru restul băncilor.

Din analiză rezultă mişcări de preţ importante pe care piaţa le aşteaptă pentru cele şase companii. Dintre acestea, cea mai mare mişcare de preţ este prognozată pentru Citigroup (+/-5,5%), la polul opus situându-se JPMorgan, cu doar +/-3,66%. Media grupului pentru mişcările din piaţă post raportare este de 4,78%. Acest lucru relevă faptul că piaţa rămâne în continuare sceptică cu privire la evoluţia viitoare a sectorului, aşteptându-se la mişcări considerabile ale cotaţiilor, fie în sus sau în jos.

Din punct de vedere al analiştilor care acoperă aceste companii, preţurile ţintă pentru următoarele 12 luni se situează preponderent mai sus faţă de cele afişate în prezent, cu excepţia Morgan Stanley (-1%). Bank of America se bucură de încrederea cea mai mare a analiştilor, care se aşteaptă la o apreciere de peste 17% în intervalul menţionat. O cifră similară este oferită şi Citigroup, ambele bănci fiind pe radarul celebrului investitor Warren Buffett. Cea mai mică creştere în următoarea perioadă este estimată pentru liderul JPMorgan (+4%). Media grupului relevă o apreciere a cotaţiilor de aproximativ 9,5%, în linie cu evoluţia medie anuală a indicelui S&P 500.

Conform site-ului de specialitate MarketBeat, patru dintre cele şase companii analizate se bucură de un rating Moderate Buy (JPMorgan, Citigroup, Bank of America şi Goldman Sachs), în timp ce Wells Fargo şi Morgan Stanley sunt încadrate la Hold.

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: ishares.com, Statista, morningstar.com, Refinitiv, IG.com, Yahoo Finance, Alpha Spread.

--------------

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb